• No products in the cart.
TOP

O nouă atribuire sugerează că trei copii după Leonardo au fost realizate de același autor anonim

În perioada 28 septembrie 2021 – 23 ianuarie 2022, la muzeul Prado din Madrid a fost deschisă expoziția Leonardo and the Copy of the Mona Lisa, prima expoziție dedicată copiei lucrării Mona Lisa din colecția acestui muzeu.

Până acum un deceniu, pictura din Prado era considerată pur și simplu una din multele copii timpurii ale Mona Lisei. Ulterior s-a descoperit că sub fundalul negru, pictat mai târziu, se ascundea un peisaj și, în 2012, s-a anunțat că schițele de sub lucrarea de la Luvru și cea de la Prado sunt foarte similare, ceea ce a dus la presupunerea că au fost pictate una lângă alta, în același timp, în atelierul lui Leonardo da Vinci. Muzeul Prado a atribuit copia unuia dintre ucenicii cunoscuți ai artistului italian, Andrea Salai sau Francesco Melzi, dar specialistul în Leonardo Martin Kemp este sceptic în legătură cu atribuția: „Doamna din Prado emană o anxietate șarmantă mai degrabă decât cunoașterea spirituală a Lisei lui Leonardo“. Recent, muzeul Prado a renunțat la a mai menționa vreunul dintre aceste două nume în legătură cu lucrarea.

În schimb, cu ocazia acestei expoziții, cercetările realizate au atribuit aceluiași autor neidentificat al Mona Lisei din Prado alte două copii după Leonardo: Salvator Mundi versiunea Ganay, aflată într-o colecție privată, și Sfânta Ana din muzeul Hammer, Los Angeles. O problemă esențială este datarea versiunii din Prado – muzeul menționa inițial aceeași perioadă ca pentru original, 1503-1519. Odată cu Leonardo and the Copy of the Mona Lisa, datarea a fost reconsiderată și restrânsă la perioada 1507-1516. Expoziția se ocupă extins de copii și problematizează rolul acestora în cazul mai multor lucrări din atelierul lui Leonardo.

Post a Comment