Raluca Ilaria Demetrescu este una dintre cele mai active artiste și curatoare din lumea artei contemporane românești. Expozițiile pe care le îngrijește sunt printre cele care bucură cel mai mult atât vizitatorul, cât și artistul, pentru că stau, înainte de orice altceva, sub semnul diversității și al unei adevărate iubiri pentru comunitatea artistică pluriformă. Raluca a povestit pentru Propagarta despre arta ei, despre proiectele care urmează, dar și despre tendințele lumii artistice de astăzi, îndreptându-ne privirea către cele pe care le consideră cele mai relevante/necesare lumii noastre.

Artistă vizuală, curatoare, autoare printre multe altele. Cum te împarți între ele? Cum le împaci?

Sunt într-un galop continuu (cred că am un ADHD nediagnosticat, semi-glumesc) de gânduri, idei, emoții, toate trecute prin sita curiozității lacome, neostoite pe care o am despre rosturile societății, mediului, artei. Arta e însăși spațiul vieții. Nu mă împart între ocupațiile mele decât în spațiul minutelor, orelor, dead line-urilor, în rest curatoriatul, creația personală, partea de compunere a textelor se află în aceeași zonă conceptuală care cuprinde arta, meta-arta dacă vrei, arta mea, a altora.
De curând am început să pun muzică într-un club. Ei bine și acel gest al animatorului de petreceri îl înțeleg la nivel conceptual tot ca pe un gest artistic. Gândesc selecția muzicală și imaginile pe care le folosesc într-un sens curatorial (verbul a curatoria vine din latină – curare= a îngriji), party-ul, ringul de dans ca un performance colectiv. Un art shop (organizez unul de 3 ediții deja) tot acolo se află, pe tărâmul artei. Arta e viață – mulți alții înaintea mea au afirmat-o.

Expozițiile pe care le curatoriezi sunt printre cele mai cuprinzătoare din spațiul bucureștean, ca număr de artiști, ca diversitate stilistică și a mediilor artistice. Ești un agregator de spirite și un povestitor, în același timp. Care sunt ideile pe care le ai mereu în minte în construirea unei expoziții? Cât de mult contează pentru tine acest mix de energii care, din postura unui vizitator, aproape te copleșește?

Nu pot să organizez expoziții mici, fie curatoriez expoziții personale cu un singur artist, fie mari, cu mulți creatori. Mi-e imposibil să fac minim(al), sunt atâtea voci interesante, atâția artiști care au lucruri puternice, personale, de exprimat! Trăim în plin epoca post disciplinarității, un video de artist poate fi considerat desen, o piesă vestimentară poate fi asimiliată picturii, un colaj textil poate fi sculptură etc. Și ce bine că e așa! Sunt o curatoare care folosește mult intuiția (oare nu majoritatea artiștilor-curatori procedează astfel?), chit că intuiția mea trișează pentru că e asociată și cu ceea ce știu, cu experiența mea de vizitatoare avidă a unor sute de expozitii, muzee, site-uri culturale.
Nu mă pricep la teme hiperintelectuale, academice, că tot pomeneam intuiția, temele pe care le gândesc sunt generoase, ușor de accesat, sincere. Invit artiși care lucrează deja pe tema dată. Asta înseamnă căutare prin ateliere, pe paginile de social media/internet ale artiștilor, implică muncă de cercetare atât la firul ierbii cât și pe simeze. Mă pasionează mai ales arta românească, raportul artiștilor trăitori aici în lumea noastră în veșnică tranziție. În ultimul timp, temele pe care le gândesc sunt legate de antropologie contemoprană, de asocieri ale omului cu lucruri, situații, concepte: Șobolani și oameni / Homo homini rattus est, Bombe și oameni/ Artiști uniți împotriva războiului, Flori și oameni/ Homo homini flos est, Fazele lunii, Între cer și pământ. Așadar asocieri între om și mediul său, prin diverse simboluri, arhetipuri, legături simple sau inedite. E un schimb de idei și informații între mine și artist/ă, curatoriatul meu nu este unul tiranic, unilateral. Textele pe care le scriu sunt mai degrabă eseuri, cu încărcătură poetică mai degrabă, pentru că limbajul academic, specific, cu fraze și idei consacrate, pe mine una mă plictisește, e rigid și stereotipal.
Lumea întreagă e energie, mintea artistului e energie, ridicarea unui oraș e energie, Big Bang-ul însuși e energie. Ador senzația asta despre care spui: copleșire. Da, frumos, bun, sănătos: arta trebuie să fie copleșitor de peste tot, să educe, să îmblânzească sau, din contră, să agite emoțiile.

Ai deschis în luna martie, expoziția personală de la Creart, numită PINKSTORY curatoriată de Ana Daniela Sultana. Continui călătoria personală cu obiectul textil, cu ața și materialul, iar la nivel conceptual, cu feminitatea și propria persoană. Povestește-ne puțin despre această pink side of the world pe care o explorezi.

Îmi place felul de a curatoria al Anei Daniela Sultana. A făcut studii în străinătate, ceea ce o ferește (ce bine pentru ea, pentru noi!) de spațiul găștilor, umorilor și ambițiilor personale, ideologiilor, ea privește arta și artiștii curat – profesional, nepărtinitor. Când Ana Daniela Sultana m-a invitat să expun la Creart, mi-a propus luna martie, tocmai pentru că e e asimilată sărbătoririi feminismului, femeii, iar eu, lumea zice (mă răsfăț și eu puțin) că aș fi feministă. Chit că sărbătorirea vieții oamenilor ar trebui să se întâmple continuu, indiferent de gen.
Cos deseori cu roz. Culoarea roz e un stereotip și ea, pentru că asociată „fetițismului”. Roz poate și pentru că organele sexuale feminine sunt asociate cu rozul (indiferent de rasa purtătoarei). Ei bine atunci, să facem din ”slăbiciune” putere! Există, în economie o mârșăvie numită ”pink tax” care înseamnă că același produs, strict același (lamele de ras, sau un produs de igienă personală de exemplu) dacă e roz, destinat femeilor deci, e mai scump cu câteva procente. Chestiune de marketing al cărui algoritmi nu îl înțeleg altfel decât prin prisma misoginiei și formelor de capitalism de tipul unei masculinități toxice.

De cusut cos demult, dinainte să fie trend în spațiul artistic românesc, dar nu mai demult decât coase Lilian Theil, a cărei expoziție personală am curatoriat-o recent la Art Safari #10. Ea este o artistă care, aș îndrăzni să afirm, a dus cusutul la următorul nivel – în zona filosofiei. Sunt foarte bucuroasă că expoziția Lilian Theil – O bătrână care zâmbește este nominalizată de Radio România Cultural pe lista extrem de scurtă, alături de Ștefan Câlția și Suzana Fîntânariu, la premiul pentru cea mai bună expoziție din 2022. Lilian Theil, care în iunie împlinește 91 de ani, este o „outsider-iță”, cu un destin de roman, anarhistă, ecologistă avant la lettre și total necunoscută până acum.

Care ți se par, în 2023, cele mai importante lucruri care se întâmplă în arta contemporană? Dacă ai putea să ne îndrepți privirea către un concept/artist/spațiu, care ar fi acela?

Mi se pare important că arta femeilor continuă să fie scoasă din depozitele muzeelor și expusă în spații importante. Am crezut multă vreme că femeile nu prea produceau artă, nimic mai greșit, doar că nimeni (domnii) nu se gândea să ia în serios creația lor. Bienala de la Veneția 2022 a cuprins, deliberat o majoritate de femei, sper să continue tendința. Din ce în ce mai mulți artiști LGBTQAI + își afirmă identitatea. Lumea ar fi mai bună fără războaie, ideologii și uriașe orgolii care distrug siguranța și bucuria de a trăi a oamenilor, iar cu riscul să bag prea tare bățul prin gard, aș invita să privim spre cei care încep războaiele și fixează ideologiile (excepția confirmă regula): bărbații, masculii care se doresc a fi Alfa.

Recent s-a deschis în București o galerie cu care colaborez foarte frumos: Scemtovici & Benowitz. Deschiși și sprinteni, pasionați de artă, sunt dornici să-și aducă aportul pe scena artistică românească și nu numai. Până acum au avut deja loc două expoziții foarte bune: Între cer și pământ – în care era vorba despre locul artistului între spirit și materie, o expoziție de grup, și ORELE…personala artistului multimedia Olimpiu Bandalac, un artist care-mi place mult.
Aștept cu mare interes expozițiile Art Safari, îmi place la ei alăturarea de artă veche consacrată, artă contemporană și un spațiu ludic-serios și convivial pe care îl crează pentru vizitatori. Este de departe evenimentul artistic care vinde cele mai multe bilete, sunt efectiv cozi la bilete ca să intri. Acest aspect are un impact educativ important.
Am și eu, ca tot omul artiște și artiști pe care îi prefer, din toate zonele de vârste, nu-i numesc, păstrez misterul pentru mine :). Îmi doresc să găsesc nume noi, să descopăr nume pe care nu le știam.

Ce urmează? Care este proiectul tău următor?

În viitorul foarte apropiat urmează expoziția Dulciuri și oameni / Homo homini dulcis est la Contemporan Hair Space, iar la ALERT Studio Artist-run Space-ul pe care îl coordonez de peste 14 ani urmează o expoziție care va îngrozi pe câțiva (e foarte îndrăzneață) dar care, în același timp va pune reflectorul pe o subcultură nișată și interesantă, care vorbește despre om, despre întoarcere către sine din poziția cuiva aflat în mijlocul societății; urmează detaliile. Și cât de curând, împreună cu galeria Scemtovici & Benowitz și fundația Art Movements vom lansa un concurs cu premii, destinat desenului contemporan!