Nucleu 0014. Întâlniri inoportune 05 în Parcul Rozelor din Timișoara
Expoziția reunește lucrări realizate într-un proiect de cercetare artistică, bazat pe cunoaștere reciprocă, experiment și schimb între 4 echipe de artiști cu și fără ateliere UAP, formate din: Dana Constantin și Mădălina Trofin, Cristian Sida și Edith Torony, Miki Velciov și Aura Bălănescu, Marius Jurca și Ioana Nicoară.
Formulat în jurul noțiunii de atelier, „Întâlniri inoportune” este un context creativ, menit să coaguleze comunitatea și totodată să familiarizeze scena cu problemele existente în speranța identificării unor soluții, având dimensiunea unui manifest.
Expoziția nu are un scop estetic în sine și nu se dorește a fi rezultatul final al unor colaborări. Nu este aranjată corespunzător unor standarde de „potrivire” ci are la bază experiența artistică bazată pe procesul „întâlnirii”, cu scopul schimbării de idei și neașteptatei șanse ivite din „conversația de dragul conversației”.
„Întâlniri inoportune 05” face parte din proiectul „La pas prin atelierele UAP din țară”, care se extinde în București, Vâlcea, Arad, Timișoara și cuprinde o serie de evenimente, între care 4 expoziții și ateliere deschise în fiecare oraș.