L-am întâlnit pe Lucian Sandu Milea cu câteva zile înainte de plecarea spre Los Angeles, alături de Ilina Schileru, Mircea Modreanu și Răzvan Năstase – nucleul colectivului independent E T A J artist-run space din București. Într-un road-residency spre America, cei patru creează pe străzi, în metrou, în gări și în aeroporturi, pentru a expune la capătul drumului, în Galeria Durden and Ray din Los Angeles. „Colector” se va numi seria lucrărilor pe care Lucian Sandu Milea o va realiza pe parcursul călătoriei dintre București și America și pentru care adună fragmente de peisaje urbane, clădiri și oameni, momente și spații diferite, care sunt suprapuse într-un desen abstract, cu linii reunite în geometrii imposibile, la granița dintre axonometrie și perspectivă. Este un exercițiu de reprezentare a unui mediu atemporal, pe o suprafață reflectantă. Spațiul și timpul călătoriei devin un mediu al suprapunerii, al întâlnirii dintre culturi în zonele de tranzit – aeroport, gară, metrou sau stradă. Poate fi un junkspace, în sensul lui Rem Koolhas, sau un mediu care aplatizaează identitatea, ca societatea de consum a lui Baudrillard. Cu siguranță este supra-structură care face posibil un univers cu viață proprie. Un colector. Poate chiar un „receptacul”, așa cum se găsește acest concept în dialogul lui Platon, Timaios. 

Născut în 1986, în Sînnicolau-Mare, Lucian Sandu Milea este absolvent al Facultății de Arhitectură din cadrul UAUIM. Este artist (street-art, ilustrator și grafician 3D), arhitect, organizator de evenimente culturale și membru fondator al proiectului Carol 53. 

Tema centrală a acestui performance este simularea experienței migrației și descoperirea alterității în „Țara tuturor oportunităților”. Mai există tărâmuri ale făgăduinței într-o lume schimbată de diverse procese în dinamică, de la expansiunea tehnologică, la nenumărate tipuri de crize? 

„Tărâmul făgăduinței” este un subiect complex, care poate fi analizat pornind de la tema biblică și până în prezent, când este înțeles ca un vector al migrației. Probabil în geneza lui se aflau diferențele geografice și diversitatea resurselor naturale, mai apoi s-au adăugat diversele forme de organizare politică – o mulțime de date contextuale care au avantajat sau au dezavantajat anumite comunități. Conceptul există, și este mai mistic sau mai accesibil, în funcție de reglementările și politicile de trafic peste granițe. În România, spre exemplu, limitările drastice de călătorie în exteriorul țării din perioada comunistă au produs folclor care circulă încă. Încă mai auzim expresia a pleca “afară”. Afară reprezintă un fel de tărâm al făgăduinței, al cărui miraj a fost mereu potențat de o imagine fatalist ne-optimistă cu privire la perspectivele de dezvoltare ale României. Probabil „tărâmul făgăduinței” rămâne un atractor aproape mistic, atâta timp cât vor exista state cu diferențe mari economice ori cultural politice și orașe cu dezvoltare și caracteristici speciale, cu puternic caracter de unicitate.

„Colector”… o serie de lucrări încă latente, pe care urmează să le construiești pe parcursul acestei călătorii-performance între București și Los Angeles. Vor fi realizate pe o suprafață reflectantă, spui tu. Sigur că lucrarea este, deocamdată, în afara sursei sale de inspirație. Însă, dacă ar fi să-ți imaginezi, care consideri să ar putea fi reperele ei? Poate frica în fața necunoscutului, poate o despărțire la scara avionului, poate entuziasmul în drumul spre nou sau o oprire într-un loc ferit pentru a număra banii… Care sunt cele mai bune rădăcini pentru Colector și cum va arăta el la final?

Ideea de a desena pe o suprafață reflectată este mai veche, dar nu am avut contextul potrivit pentru a o realiza. Am dat curs invitației Etaj artist-run space de a participa la expoziția din Los Angeles și, în diverse discuții, Mircea, Ilina și Răzvan mi-au povestit de un alt demers mai vechi, neconcretizat, o idee pe care o aveau cu ocazia unei expoziții în New York, când planul ar fi fost sa realizeze lucrările de artă în drum spre America. M-a fascinat ideea de spațiu „între”, de spațiu de tranzit, un loc ce dizolvă diferențele cultural sociale. Într-o perioadă în care am călătorit mult prin Europa aveam ca practică să desenez ori să schițez în aeroporturi, în gară sau tren – încercam să „colectez” ceva din vibrația spațiului public de tranzit, fascinant fiind de diversitatea etnică și culturală a călătorilor. De aici am îmbinat ideea veche de a desena pe o suprafață reflectantă și a imortaliza cumva parcursul acesta, călătoria spre America. 

Ce fel de spații sunt acestea, zonele de tranzit? Care sunt poveștile din gară sau din aeroport care ar putea deveni o declarație artistică? Știu că legi acest concept de unul dintre textele platoniene de referință, Dialogul Timaios.  

Prin primii ani de facultate, alături de alte dialoguri de Platon, am citit Dialogul Timaios, de unde am preluat conceptul de receptacul. Nu sunt foarte priceput în filozofie, e mai mult un hobby. Dialogul Timaios vorbește despre o entitate abstractă care servește ca suport sau fundație pentru toate formele și obiectele din lumea noastră sensibilă. Este textul care m-a marcat cel mai mult din filozofia lui Platon, pentru ca tratează o temă extrem de importantă pentru arta pe care o realizez, și anume devenirea, transformarea și creația. Poate legătură dintre conceptul de receptacul și intenția mea de a picta pe o suprafață reflectantă este ușor speculativă și exagerată. În sensul că demersul meu este un gest artistic, în timp ce conceptul de receptacul este mult mai amplu, mai complex. 

În mod speculativ, desigur, îmi place să înțeleg acest dialog drept cel mai „deconstructivist” text al lui Platon – alături de deconstrucția cetății prin mitul introdus în finalul Republicii. Consider „receptaculul” un spațiu, un mediu, care se auto-videază de sens, încurajând astfel transformarea, schimbarea și creația. Din această perspectivă privesc locurile pe care le vom traversa în această rezidență, în mod special gări sau aeroporturi. Chiar dacă spațiul de tranzit are un sens funcțional clar – facilitarea transportului în comun -, el deține un fel de atribut power: nu este un stat sau, mai exact, este un stat internațional interstițial. Este încadrat de filtre care reglementează ieșirea sau intrarea în state, dar, în interiorul lui, oamenii nu au condiția de emigranți, ci sunt în condiția premergătoare emigratiei: cea de tranzit. 

Traiectoria de la plecare până la sosire este cea care guvernează sensul acestui univers. Este un loc de întâlnire liberă între culturi și oameni din diverse locuri ale lumii, un spațiu cu dinamică de dezvoltare imprevizibilă. Un mediu cu caracter deschis, care se dezvoltă și se mulează pe cerințele persoanelor aflate în tranzit (magazine duty free, de suveniruri, restaurante etc) – ca un program open source. De aici și referința mea la diferența dintre arta închisă – finită și arta participativă – deschisă. Suprafața reflectantă vine cu acest rol important, de a conecta lucrarea la un prezent continuu, prin reflexie. Din această perspectivă, este o lucrare deschisă. 

O lucrare deschisă, impregnată de sensul acestei zone de tranzit, un spațiu înțeles ca supra-structura care ține o lume, asemeni receptaculului lui Platon…

Acest tip de spațiu este un mediu deschis, o matrice a transformărilor și a devenirilor și se regăsește, în opinia mea, și în conceptul de receptacul din dialogul Timaios. Găsiți sensul lui explicat, pe scurt, de orice culegere: În acest text, care face parte dintr-un grup de dialoguri platonice în care se dezbat teme cosmologice, Platon descrie o teorie a originii universului. Este o lucrare filosofică complexă în care Timaios, un distins pitagoreic și matematician, expune o teorie despre cum a fost creat universul de către Demiurg. Creatorul. 

Unul dintre conceptele cheie ale dialogului este acela al „receptaculului”. Platon îl vede ca pe o entitate abstractă, care servește ca fundație pentru lumea noastră sensibilă. Este spațiul primordial, necreat și etern, structura care le permite formelor să existe și să fie recunoscute de mintea noastră. Formele perfecte sau ideile există, spune Platon, în planul ideal sau spiritual. Receptaculul este acel spațiu sau mediu în care aceste forme ideale intră în contact cu lumea fizică și se concretizează în obiecte și evenimente pe care le percepem cu simțurile. Receptaculul nu este o formă sau o idee, ci o condiție preexistentă, care permite manifestarea formelor.

Într-o interpretare personală, lumea imaginației și a ideilor ar putea fi înțeleasă ca o lume finită, construită, generatoare de realitate, dar și de non-realitate, în timp ce lumea reală, naturală, devine o lume infinită, mistică, o matrice pentru creație, transformare și devenire.

Cât despre alteritate? Ce anume căutați sau vă așteptați să găsiți?

Intenția mea este să imortalizez vizual alteritatea, în mod direct, ca experiență, transpusă în desen pe suprafață reflectată. Probabil că aspecte de fond, cum ar fi apartenența culturală sau tradițiile, vor fi doar evocate. Prefer să înțeleg alteritatea din perspectiva conceptului de junkspace a lui Rem Koolhas sau a societății de consum a lui Baudrillard. Ambii examinează medii ce dizolvă apartenența culturală, fie că este vorba de un spațiu intestițiu (junk space) sau de mediul anesteziant al reclamei și consumului (Baudrillard). În cazul spațiului de tranzit, găsim ambele variante, într-o frumoasă simbioză. 

O altă temă subsumată conceptului de alteritate, mult mai complexă și sensibilă, este cea a rasismului. Probabil spațiile de interacțiune între culturi, cum este cazul spațiilor de tranzit, au și acest rol benefic de a promova toleranța și de a diminua rasismul. Evident ca accesul în spațiul de tranzit este încă puternic dictat de diferențele dintre state. Există încă ideea de pașaport puternic (american) vs pașaport slab, adică documentul care neceistă multe vize pentru a fi convingător. Să fie accesul în spațiul de tranzit încă o formă de discriminare politico-economică ce dublează discriminarea rasială?

Cum arată tărâmul făgăduinței pentru tine? Până la urmă, tu însuți ai putea fi sub influența acestui miraj. Care sunt pre-setările, orizontul de așteptare, înaintea unei expoziții într-un oraș dezvoltat, cu legende în cinematografie și cu mii de galerii de artă active? Care este viziunea ta, poate idealizată, despre Los Angeles? 

Ideea de America – „tărâm al făgăduinței” ar putea să se fi implantat în gândirea mea, alături de expresia „în afară”. Poate aproape subconștient, ca un miraj, susținut și de multele filme ce prezintă o viață în plină prosperitate economică. America este probabil țara cu cel mai bun marketing de imagine. Este sau nu un marketing de anestezic, pentru a masca alte aspecte întunecate, precum anestezia societății de consum din scrierile lui Boudrillard, rămâne de exprimentat și văzut. Din altă perspectivă, cred că visul American devine tot mai posibil în România. De altfel, în toate călătoriile mele în țări din Europa, considerate mai dezvoltate politic și economic, nu am fost niciodată tentat în mod serios să migrez. Sunt probabil mai prins de visul Românesc decât de cel American 🙂