„Good art theory must smell of the studio” – Rudolf Arnheim

Proiectul artistic prezentat de Dorina Horătău în actuala expoziție introduce spațiul subiectiv – reprezentat prin lucrări realizate în ultimul deceniu – într-un mediu construit de mari dimensiuni – o fostă hală industrială, care și-a păstrat aspectul brut.

Purtând un titlu explicit și ambiguu în egală măsură –  „16 metri pătrați” -, ampla instalație concepută de autoare tematizează momente ale propriei biografii, sublimate în etape semnificative ale activității sale artistice, materializate prin experimente vizual-haptice conjugate cu o inefabilă dimensiune sonoră.

Orice biografie artistică este marcată de momente de răscruce, care pot îmbrăca forma unei priviri retrospective sau a unui bilanț. Privirea retrospectivă presupune o revizitare a întregii activități artistice, în vreme ce bilanțul impune exigența unei analize operând prin selecție. Explicit, expoziția de față exploateză tensiunea dintre cele două dimensiuni, decupând un interval cronologic mai amplu decât cel marcat de datarea exactă a lucrărilor, care au fost alese pentru calitatea lor introspectivă. Să ne reamintim că originea latină a cuvântului „retrospectiv” reunește doi termeni cheie: retro (înapoi) și specto/specio (a privi, a contempla), din care au derivat „spectator” și „spectacol”. În cazul de față, caracterul retrospectiv se conjugă cu calitatea de introspecție, pe care o citesc ca atitudine fundamentală a Dorinei Horătău. Etimologia latină este și aici emblematică: intro (înăuntru) și din nou specto. Retro- și introspecția se întâlnesc și definesc un univers vizual născut dintr-un demers autoreflexiv prin exercițiul atent, minuțios al ochiului cunoscător, cercetător și necruțător al artistei.

Din această perspectivă, „piesa de rezistență” din expoziție este și lucrarea cea mai recentă, Atelier Doamnei 5, care reprezintă o reconstituire exactă (doar) prin dimensiuni a atelierului artistei, realizată din materiale precare, menite să sugereze discret un spațiu covârșitor prin densitatea experiențelor personale trăite acolo. Obiectele „reale” aduse aici și cum sunt puține și din nou discrete: un scaun Thonet – purtând urmele timpului în uzura sa – și o icoană, începută de Dorina și nicioadată terminată. Li se alătură Bocceaua, o miniatură textilă asamblată într-un număr de ani echivalent cu cei petrecuți în acest spațiu constrângător. Dimpotrivă, patul din atelier a migrat în exterior, reconfigurându-se în Radiografia unui pat, un obiect aproape absurd prin poziția verticală și cuiele construite cu migală cu migală din arcurile de oțel.

Refacerea atelierului completează și explicitează toate celelalte lucrări din seria „16 metri pătrați” expuse aici; acestea oscilează între extrema concretețe a monumentalei instalații Rufe și apă (în care hainele familiei sunt supuse unui jet continuu de apă, într-un gest de precaritate și purificare) și concizia severă a Tablei, în care artista a desenat cu cretă albă un grafic sumar al experiențelor trăite în atelierul personal, devenit spațiu familial, opresiv prin dimensiunile incredibil de restrânse – 16 metri pătrați -, dar relevant prin densitatea tensiunilor artistice și spirituale create acolo.

Intrarea în expoziție este străjuită de lucrarea Second hand couture, care reprezintă, în actualul context, tranziția de la particular la general. Conform mărturiei artistei, acest asamblaj este (și) „o provocare de a vedea mai departe de obişnuinţa privirii, un nod care ne ancorează de cer”, pentru că tot ea ne lansează întrebarea: „Este arta datoare unei mode a consumului?”

Vizitatorul este invitat să străbată un parcurs dens de obiecte create și recreate de Dorina Horătău, care se distinge prin curajul de a transfigura banalul și a banaliza chiar și sublimul. La ea, voința artistică (Kunstwollen) se transformă în devenire artistică (Kunstwerden) și se configurează printr-un potențial artistic (Kunstmögen) într-o materialitate deopotrivă transparentă și opacă.”

Ruxandra Demetrescu