În copilărie, Miki Velciov își petrecea zilele  ajutând la cultivarea pământului alături de familie. Astăzi, din perspectiva lui Velciov, pământul e centrul unui univers artistic complex, care cuprinde  intervenții în natură și land art, completate de pictură, instalație și obiect. Artist vizual, absolvent al Facultății de Arte și Design din Timișoara, el își transformă experiențele personale în lucrări inspirate din natura, lucrări ce radiografiază straturile ascunse ale pământului și fragilitatea vieții microscopice. Proiectele sale – de la Un metru cub de viață până la Hibrid – nu sunt doar explorări vizuale, ci și reflecții critice asupra lumii contemporane, unde natura și societatea se află într-o tensiune permanentă.

Demersul tău artistic este caracterizat de instalații monumentale realizate în natură, unele dintre ele abordând conceptul de anamorfoză. Din punctul tău de vedere, ce înseamnă land art? Dacă ar trebui să o definești în termeni proprii, care ar fi definiția land art-ului? 

Dacă inițial Land Art-ul a apărut ca o formă de protest adresată  galeriilor,  muzeelor, împotriva spațiilor de expoziție închise, manifestare ce respingea logica obiectului de artă comercial, orientându-se către proces, idee și context, artiștii preferând să își dezvolte ideile în spații deschise unde libertatea de exprimare nu avea limite, anume în mijlocul naturii, în zilele noastre, acest gen de protest împotriva spațiilor închise nu-și are locul. Land Art-ul contemporan a devenit o mișcare artistică importantă, capabilă să atragă atenția asupra schimbărilor de peisaj în urma exploatărilor excesive, fenomene care în timp au devenit îngrijorătoare. 

Astăzi, majoritatea proiectelor Land Art, păstrează principalele etape, plecând de la idee și concept, ce este diferit la cele actuale este trimiterea la aceste probleme de mediu menționate, devenind astfel critice, activiste sau ecologiste. 

Dimensiunea monumentală a proiectelor Land Art sau a Intervențiilor în Natură ajută, deoarece se raportează la un spațiu deschis, la peisaj, dar nu scara este cea mai importantă, mesajul pe care autorul caută să-l transmită este esențial. În ceea ce mă privește pe mine, utilizând principiul anamorfic, un principiu perspectival cunoscut încă din perioada renașterii, dar dezvoltat și perfecționat în perioada barocă pentru punerea în scenă a numeroase iluzii optice, iluzii care se regasesc și în creația mea, automat lucrările devin monumentale.

Biodiversitate, Apoș, Villa Abbatis, 2023, 87×51 metri, foto credit: Serban Stoica, land art

Lucrezi direct cu peisajul și folosești elemente naturale precum pământ, lemn, vegetație. În lipsa acestor elemente, cu ce materiale artificiale le-ai înlocui?

Natura ne oferă tot ceea ce avem nevoie. Ea este sursa vieții, a frumuseții și a echilibrului, iar noi facem parte din acest tot. Depindem de existența ei, de ritmurile și energiile ei. În creațiile mele pornesc adesea de la această relație profundă dintre om și natură, o relație de apartenență, dar și de responsabilitate. Fiecare lucrare este pentru mine o formă de dialog cu lumea naturală. Caut să înțeleg materialul, să-l las să-mi vorbească, să-i descopăr potențialul expresiv.

Atunci când nu lucrez cu elemente naturale, aleg să experimentez cu materiale variate și surprinzătoare: sticlă, plastic, material textil, polietilenă, fibră de sticlă, inox, oțel galvanizat, beton, cauciuc sau silicon. Deși pot părea artificiale, toate aceste materiale își au originea în natură — sunt transformări ale resurselor pe care ea ni le oferă.

Pentru fiecare lucrare în parte caut să găsesc acel material care rezonează cel mai bine cu ideea pe care vreau să o transmit. Uneori aleg materiale fragile, alteori solide și reci, alteori flexibile și translucide, fiecare cu propriul limbaj vizual. Prin ele îmi exprim emoțiile, gândurile și reflecțiile asupra lumii din jur. Ceea ce mă interesează cel mai mult este echilibrul dintre natură și creația umană, dintre organic și artificial, dintre tradiție și inovație. Prin lucrările mele încerc să reamintesc că tot ceea ce ne înconjoară, fie natural, fie creat de mâna omului, își are rădăcinile în aceeași sursă comună, natura însăși.

Hibrid, Stațiunea Tinerilor Naturaliști Timișoara, 2021, organizat de Tehnoarte, 48,16×7,5×0,90,lemn,metal, pânză, intervenție în natură

În procesul tău de creație, parcurgi mai multe etape: identificarea locației, schițe de compoziție, măsurători pentru a stabili dimensiunile. Schițele înglobează diverse cifre, culori, dimensiuni, forme. Care a fost cea mai spectaculoasă locație unde ai realizat o lucrare?

Fiecare locație are farmecul ei aparte. Uneori, poți realiza o lucrare foarte simplă, dar ea devine profund legată de locul în care ia naștere. Frumusețea proiectului derivă, adesea, din frumusețea locației. Totuși, Land Art-ul nu se manifestă exclusiv în peisaje idilice, la fel de bine poate prinde viață într-un spațiu neprietenos, chiar apocaliptic, aici îmi trec prin minte o serie de artiști de origine americană care au realizat proiecte în zone desertice, cum ar fi: Michael Heizer, cu Double Negativ, 1969 din deșertul  Nevada,  Nancy Holt, Sun Tunnels, 1973, din deșertul Utah, sau Robert Smithson cu  Spiral Jetty , realizată în 1970 la Marele Lac Sărat din Utah. Totul depinde de idee și de relația pe care artistul o stabilește cu mediul. La fiecare provocare nouă, îmi acord câteva zile pentru a căuta locația potrivită. Este nevoie de răbdare, nu o găsești imediat, dar în momentul în care se dezvăluie, se produce ceva aproape magic, o stare de liniște și de împlinire. Din acel moment, nu mai rămâne decât să dau formă ideii. Farmecul Land Art-ului constă și în această perpetuă căutare, călătorie, pentru a găsi locația dorită, astfel, fiecare proiect prinde viață într-un alt loc, si vine expus, simbolic, într-o nouă „galerie”.

Una dintre locațiile care m-au impresionat profund a fost satul Dajdovnitza, o localitate izolată, situată în sudul Bulgariei, un loc al cărui nume înseamnă „Ploioasa”. Acolo trăiește o comunitate de etnie turcă, păstrătoare a unor ritualuri păgâne străvechi de invocare a ploii, practicate și astăzi. Lucrarea realizată în timpul rezidenței de acolo s-a inspirat din aceste ritualuri și poartă titlul Precipitații, o reflecție asupra legăturii dintre om, natură și puterea elementelor.

Labirint, Dealul Cerului, 2021, organizat de Fundația Archaeus, 58,8×58,8×58,8, fir sintetic lemn, foto credit: Marius Vasile, land art

Un metru cub de viață a fost titlul lucrării tale de dizertație. Profesorii au fost sceptici cu privire la produsul final, dar ți-au acordat o șansă și ți-au respectat tema. Dacă ai reface lucrarea, ce ai schimba la ea?

Da, într-adevăr, au existat unele rezerve și un anumit grad de scepticism din partea celor care au analizat proiectul meu. Totuși, aceste îndoieli nu au vizat conținutul sau ideea în sine, ci mai degrabă aspectele tehnice ale implementării. Cu alte cuvinte, nu se punea problema valorii sau relevanței proiectului, ci a capacității mele de a duce la bun sfârșit toate etapele practice necesare pentru realizarea lui.  În ceea ce mă privește, nu consider că ar fi necesar să refac lucrarea. Am investit deja timp și efort în acest proiect, mesajul pe care am dorit să-l transmit a fost clar și coerent, iar rezultatul final există. Prin urmare, nu simt nevoia unei reluări.   

Totuși, dacă ar fi să presupunem că proiectul nu ar exista și că nu aș fi avut ocazia să-l realizez niciodată, sunt convins că aș aborda lucrurile exact în același mod. Aș urma aceleași etape, aș lua aceleași decizii și aș merge pe aceeași linie de gândire, deoarece cred că metoda și direcția aleasă anterior au fost potrivite pentru obiectivele propuse. Experiența respectivă mi-a confirmat nu doar competențele tehnice, ci și capacitatea de a gestiona un proces complex, de la idee până la rezultat concret.

Câmpul plin de vegetație este o sursă de inspirație relevantă pentru procesul tău artistic. Care este mesajul naturii pe care ar trebui să îl descifrăm?

Mesajul este simplu, noi facem parte din natură, iar, înainte de toate, trebuie să ne spunem nouă înșine acest adevăr și să înțelegem că avem datoria de a o proteja. Frumusețea naturii  reuseste sa ne uimeasca mereu, este sofisticată, iar ceea ce mi se pare fascinant este modul în care speciile au reușit să evolueze. De exemplu, albina și furnica sunt înrudite, iar felul în care își construiesc stupul sau mușuroiul este o sursă de inspirație și un subiect interesant de studiu. Omul a supraviețuit mii de ani fără internet și tehnologie, dar fără natură nu ar fi putut exista, noi aparținem Pământului, el ne oferă tot ceea ce avem nevoie, adăpost, hrană, apa, aer, căldură etc.

Triandra, Cetate Arts Danube, 2019, organizat de Fundația Joana Grevers, 39,5×4,19×2,20 metri, metal galvanizat, vopsit, beton armat, Intervenție în natură

Ai absolvit secția de pictură, sub îndrumarea profesorului Cristian Sida. De-a lungul facultății ai experimentat, dar ai răspuns și cerințelor academice. Cum reușești să aduci împreună pictura abstractă și land art-ul în practica ta artistică?

Lucrarea bidimensională reprezintă o prelungire firească a lucrării de land art, transpusă pe o suprafață care poate fi ulterior expusă într-o galerie. Dezvoltarea proiectului pe materiale precum hârtia sau pânza vine ca o completare a intervenției din natură, iar aceste lucrări sunt adesea  schițe sau etape pregătitoare ale proiectului respectiv.

Efemeritate, transformarea mediului înconjurător, scara mare, fotografia de documentare. Acestea sunt câteva dintre caracteristicile land art-ului. Care dintre aceste trăsături definesc cel mai bine practica ta artistică? 

Land Art-ul reprezintă una dintre cele mai autentice forme de exprimare artistică în relație directă cu natura și este definit de efemeritate, în asta constă esența lui. Natura care își revendică întotdeauna suprafața, iar intervențiile artistului dispar în scurt timp. Am fost mereu fascinat de acest „retur”, de momentul în care lucrarea dispare treptat în peisajul care a inspirat-o. Mi-am dorit să urmăresc procesul invers celui de construcție, cel al dezintegrării, al reintegrării în natură, până la dispariția completă. Totuși, ritmul lent al acestui fenomen contrastează cu graba și superficialitatea secolului XXI, unde timpul pare să nu mai aibă răbdare cu astfel de procese. 

Transformarea mediului înconjurător nu este un fenomen recent. Natura a început să piardă teren în fața omului odată cu declanșarea Marii Industrializări din secolul al XIX-lea. De acolo ni se trage, într-un fel, atât binele, cât și răul: progresul tehnologic a adus confort, dar și o ruptură profundă între om și mediul natural.  

Efemeritatea, deși specială, îi sperie pe mulți artiști. Dorința de permanență, de a lăsa o urmă vizibilă în timp, este adânc înrădăcinată în conștiința creatorului. Eu, însă, nu am această teamă. Dimpotrivă, mă bucur de momentul în care revin, după luni sau chiar după un an, în locul unde am lucrat și descopăr că natura a șters orice urmă a intervenției mele. Este ca și cum proiectul și-ar fi încheiat destinul firesc.
Fotografia devine, astfel, martorul esențial al Land Artistului. Ea nu este doar o documentare, ci dovada existenței unei clipe irepetabile. Land Art-ul trăiește prin imagine și amintire, nu prin materialitate. Efemerul nu înseamnă pierdere, ci eliberare — o celebrare a timpului, a schimbării și a puterii naturii de a reabsorbi totul în ritmul ei.

Germinație, Gărâna, 2021, organizat de Fundația Herczeg, 101,5×8,3, land art

În 2024 ai lansat primul catalog personal care a înglobat o parte din proiectele tale artistice pe care le-ai realizat. Ai inclus multe lucrări anamorfice, a căror percepție corectă este posibilă doar dintr-un punct de vedere privilegiat. Care a fost sursă de inspirație pentru aceasta perspectivă și care este artistul international care te inspiră? 

Aici este poveste lungă, așadar merg pe varianta scurtă. În anul doi de licență la cursul lui Cristian Sida am primit tema Anamorfoza, după zece minute era toată grupa la sala info. Eu am avut ocazia să admir de multe ori opere făcute pe acest principiu, dar să faci o lucrare e altceva. La acea tema am făcut prima anamorfoza, după care am continuat să mă joc. Artistul care a fost sursa de inspirație pentru mine vis a vis de perspectiva anamorfică este Felice Varini.  

În cadrul textelor critice regăsire în catalogul Miki Velciov. Land art și intervenții în natură, doamna Ileana Pintilie a realizat o comparație între tine și grupul Sigma. Ce anume din practica acestui grup ai preluat? 

Dragostea pentru natură, munca în echipă, dezvoltarea unor pedagogii interdisciplinare cu o dimensiune participativă. Acest demers amintește de teoriile lui Frank Popper prezentate în cartea Art, Action and Participation (1975) Aceste trei aspecte caut să le dezvolt, așa cum grupul Sigma le-a practicat cu elevii liceului de arte din Timișoara, declanșând o mișcare  cu reverberații până în zilele noastre.

Ai un spațiu ideal unde ți-ai dori să intervii?

Actorul visează să ajungă  pe marile scene,  cât mai sus, artistul asemenea, are și el cuiul lui Pepelea, vrea la MoMA,  la  Centre Pompidou sau cel puțin la MNAC să expună, în orice caz, au în vizor locații unde opera lor poate fi văzută de foarte multă lume, ceea ce e un lucru firesc. Pentru mine, locul ideal ar fi opusul zonelor aglomerate, o insulă vulcanică pustie, cu vulcani activi dacă e posibil, un deșert pe care să-l admiri la răsăritul soarelui, după o noapte lungă cu temperaturi mult sub zero grade sau o zonă arctica, acestea sunt destinațiile în care îmi doresc să intervin.

Această creație artistică a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.