Mihaela Păun este directorul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, instituție pe care o conduce din 2006, și una dintre persoanele care au contribuit la dezvoltarea unor proiecte culturale importante ale Capitalei, printre care Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii. Pentru ediția din 2026, ajunsă la cea de-a zecea aniversare, festivalul se desfășoară în perioada 9–11 octombrie, sub tema „PLAYGROUND”, reunind 19 instalații de lumină și spectacole de video mapping. Așa cum subliniază Mihaela Păun în interviul acordat publicației PropagArta, Spotlight depășește dimensiunea unui spectacol vizual, oferindu-le oamenilor ocazia de a redescoperi orașul și de a privi diferit clădirile și spațiile pe care le întâlnesc zilnic.

Spotlight transformă, pentru câteva seri, clădirile și spațiile publice din centrul Bucureștiului în opere de artă. Dincolo de spectacolul vizual, cât de importantă este pentru dumneavoastră această capacitate a evenimentelor culturale de a-i face pe bucureșteni să-și redescopere orașul? Poate cultura să schimbe felul în care locuim și privim Bucureștiul?

Spotlight are o importanță care depășește spectacolul vizual. Pentru câteva seri, aduce oamenii în stradă, îi determină să privească altfel clădiri și spații pe care le traversează zilnic și le reamintește că orașul le aparține. Bucureștiul are nevoie de astfel de momente. Adesea îl percepem prin prisma traficului, a aglomerației și a problemelor cotidiene. Când arta intră în spațiul public, când o fațadă devine suport pentru o instalație sau o clădire își dezvăluie o altă dimensiune, oamenii își redescoperă orașul și relația lor personală cu el. Cultura poate schimba felul în care locuim și privim Bucureștiul, pentru că creează ocazii de întâlnire, de plimbare, de contemplație și de apartenență. Pentru un oraș atât de mare și uneori atât de exigent cu locuitorii săi, aceste experiențe contează enorm.

Bucureștiul are o viață culturală intensă, dar nu întotdeauna și o identitate culturală ușor de recunoscut din exterior. Dacă ar trebui să definiți personalitatea culturală a orașului în trei cuvinte, care ar fi acestea? Și cât de mult se regăsește această identitate în strategia culturală actuală?

Aș alege: creativ, complex și plin de potențial. Bucureștiul are o creativitate și o energie greu de găsit în alte capitale. Oamenii creează, organizează, inițiază, se reinventează. În același timp, este un oraș complex, cu suprapuneri între istorie și prezent, între Orient și Occident, între moștenire și transformare. Această complexitate îi dă o identitate aparte. Bucureștiului nu îi lipsesc talentul, ideile sau energia. Îi lipsesc mai multă continuitate, mai multă încredere și mai multe spații în care aceste resurse să devină vizibile pentru toți. Potrivit celorlalte două variante, dacă vrei o nuanță mai poetică: energetic, contradictoriu și plin de potențial. Dacă vrei una mai instituțională: dinamic, divers și plin de potențial.

Marile evenimente culturale aduc zeci de mii de oameni în spațiul public, dar efectul lor este adesea efemer. Cum poate fi transformat entuziasmul unui festival precum Spotlight într-o relație mai durabilă între public, cultură și oraș? Ce ar trebui să rămână în București după ce luminile festivalului se sting?

Un festival nu trebuie evaluat doar prin numărul de oameni care vin într-o seară. Este important să ne întrebăm ce rămâne a doua zi. Sper ca, după Spotlight, publicul să nu rămână doar cu imagini și amintiri vizuale. Sper să rămână cu plăcerea de a fi stat în oraș, de a fi mers pe jos, de a fi descoperit un loc sau de a fi vorbit cu cineva. Sunt gesturi aparent mici, dar din ele se construiește o relație reală între oameni și oraș. Totodată, este responsabilitatea instituțiilor, a administrației, a artiștilor și a sectorului independent să nu lase energia festivalului să se stingă odată cu luminile. Un festival poate deschide o ușă; apoi trebuie să existe programe, spații, parteneriate și decizii care să o mențină deschisă. Bucureștiul are nevoie de mai multă cultură în viața de zi cu zi, nu doar în weekendurile speciale.

Dacă bugetul nu ar reprezenta o problemă și ați avea sprijinul necondiționat al întregii administrații locale, care ar fi primele trei lucruri pe care le-ați schimba sau construi pentru viața culturală a Bucureștiului?

Primul lucru ar fi transformarea centrului Bucureștiului într-un loc în care oamenii pot sta cu adevărat. Calea Victoriei și Piața Revoluției ar putea deveni o axă pietonală vie, cu locuri de șezut, umbră, apă, programare culturală și spații gândite pentru copii, tineri și persoane în vârstă. Bucureștiul are nevoie de un loc în care oamenii să se întâlnească.
Al doilea lucru ar fi aducerea culturii mai aproape de cartiere. Nu este normal ca o mare parte
din oferta culturală să fie concentrată în centru, când majoritatea locuitorilor trăiesc în cartiere. Avem nevoie de centre culturale de proximitate, de redeschiderea unor foste case de cultură sau cinematografe și de programe care să ajungă la oameni fără să fie nevoie să traverseze jumătate de oraș.

Și al treilea lucru ar fi oferirea unor spații reale de lucru și producție pentru sectorul independent. În București există multe clădiri nefolosite, dar și artiști și organizații care nu au unde să își dezvolte proiectele. Dacă am conecta aceste două realități, orașul ar câștiga enorm.

Bucureștiul este încă departe de a fi perceput drept o destinație de turism cultural comparabilă cu alte capitale europene. Ce îi lipsește cel mai mult: infrastructura, promovarea, o ofertă culturală mai coerentă sau o poveste convingătoare despre sine? Ce i-ați propune unui turist străin să descopere în Bucureșțiul de astăzi, de pildă?

Nu consider că Bucureștiului îi lipsește doar promovarea. Orașul are povești, locuri, oameni și o energie creativă puternică. Problema este că aceste resurse nu sunt întotdeauna conectate între ele și nu sunt comunicate suficient de clar. Bucureștiul este dificil de „împachetat” pentru că nu este perfect și nu trebuie să pară perfect. Dar exact asta îl face interesant. Este un oraș al suprapunerilor: între istorie și prezent, între Orient și Occident, între ruine și reconstrucții, între fragilitate și o vitalitate creativă remarcabilă. Unui turist i-aș recomanda să nu se oprească doar la monumente. Să meargă pe Calea Victoriei, să viziteze muzeele și teatrele, să descopere Hanul Gabroveni și Centrul Vechi, dar să participe și la un concert, o expoziție sau un proiect comunitar. Bucureștiul nu se înțelege doar privindu-l; se înțelege intrând în contact cu orașul.

Ce locuri ale orașului considerați că au un potențial cultural complet neexploatat?
Mă uit întotdeauna mai întâi la locurile pe care le traversăm zilnic fără să le mai observăm.
Piețele, clădirile publice nefolosite, fostele zone industriale, casele abandonate și cinematografele închise reprezintă resurse uriașe pentru oraș. Piața Revoluției, de exemplu, ar putea avea o funcție mult mai amplă decât cea actuală. Este un spațiu încărcat de istorie, situat în imediata apropiere a Ateneului Român și a Căii Victoriei, cu un potențial real de a deveni un loc de întâlnire, reflecție și cultură. La fel, Calea Victoriei poate lega instituții importante într-un traseu cultural cu o identitate foarte puternică. Dar nu trebuie să ne uităm doar spre centru. În cartiere există clădiri și comunități care ar putea primi din nou viață culturală. Bucureștiul nu poate fi un oraș cultural doar în centru; trebuie să fie un oraș cultural în toate direcțiile.

Să ne imaginăm că suntem în 2036 și Bucureștiul a devenit una dintre cele mai interesante capitale culturale ale Europei Centrale și de Est. Ce s-a întâmplat între timp pentru ca această transformare să fie posibilă? Și, privind dinspre acel viitor imaginar către prezent, care este cea mai mare greșeală pe care ar trebui să evităm să o facem astăzi?

Dacă în 2036 Bucureștiul ar fi una dintre cele mai interesante capitale culturale ale Europei Centrale și de Est, ar însemna că am reușit să construim o viziune comună și să o susținem în timp, dincolo de mandate, de ciclurile electorale și de entuziasmul momentului. Ar însemna că am reușit să conectăm mai bine instituțiile publice, sectorul independent, universitățile, mediul de afaceri și comunitățile locale. Că am creat condiții pentru ca artiștii și organizațiile culturale să poată produce, experimenta și prezenta lucrări în București, fără să fie nevoiți să își caute resursele în afara orașului. Ar însemna, de asemenea, că am valorificat patrimoniul și spațiile existente într-un mod inteligent. Bucureștiul are suficiente clădiri, piețe și locuri cu încărcătură istorică; problema nu este doar să construim altele, ci să le dăm funcții cultural reale, accesibile și durabile. Cea mai mare greșeală ar fi să confundăm vizibilitatea cu dezvoltarea. Un oraș nu devine capitală culturală doar prin evenimente mari sau prin imagini puternice. Devine astfel atunci când cultura face parte din deciziile privind urbanismul, educația, mobilitatea, economiile creative și calitatea vieții. Dacă păstrăm cultura doar în zona spectacolului, riscăm să avem momente memorabile, dar fără un efect structural asupra orașului.