Sunt câteva praguri de trecut, pe cât de necesare, pe atât de subtile, pentru a te apropia de pictura Ancăi Mureșan.

În momentul în care te apropii și deslușești cuvintele și mesajele suprapuse printre tușeleaglomerate până la paroxism și după ce descoperi legătura dintre acestea și titlurile lucrărilor, faciun pas important — important, cel puțin prin faptul că te îndepărtezi de paradigma convențională a clasificării acestui tip de proces ca fiind expresionist sau abstract. Luciditatea din spatele acestui amalgam de note personale pictate anulează energia irațională, specifică expresiei libere. Fiecare decizie de a mai adăuga o urmă minusculă de culoare sau o pată amplă, și de a șterge sau de a acoperi, survin în urma unui efort pe cât de cerebral, pe atât de pasional.

Ca într-un jurnal personal, în care sunt înregistrate jocuri mnemonice și schimbări sufletești recurente, pe parcursul unor intervale de timp care acoperă perioade inuman de lungi, arta Ancăi Mureșan se concretizează într-un mod cu totul diferit față de ideea de pictură, așa cum o cunoaștem în mod tradițional. Ceea ce devine vizibil nu provine din reprezentare sau fantasmă,

ci dintr-un cumul de straturi și sedimente cristalizate în timp, rezultatul fiind mai apropiat de apariția unui palimpsest. Granița dintre imagine (cu înțeles de iconic) și scriere (cu înțeles de simbol) nu a fost, poate, niciodată atât de relativizată și, în fond, anulată prin contopire. Imaginea își pierde indexul, într-un gest radical iconoclast, iar textul își pierde înțelesul, într-un act de subversiune și auto-sabotaj.

Pe fundalul acestor speculații, ideea de „Pictură deschisă” și titul expoziției au apărut ca un reper posibil care ar putea contextualiza, cel puțin temporar, arta Ancăi Mureșan. Apelând la o idee împrumutată de la Georges Didi–Huberman de „imagine deschisă”, e vorba de o deschidere atât fizică, în sens temporal, ca sedimentare, și în sens spațial, ca părăsire a mediului, cât și psihic, din perspectiva celui care privește, fiind invitat să se deschidă și să renunțe la grila prejudecăților. Fiecare instanță, așa cum își numește Anca Mureșan lucrările, e un martor al deschiderilor către o lume interioară concretă și tumultoasă.”

Silviu Pădurariu

Credit foto: Arsmonitor