• No products in the cart.
TOP

8 artiști vizuali contemporani la Istanbul, în expoziția ”Caravanserai”

În cadrul Săptămânii Culturale Românești de la Istanbul, la galeria AKM din Piața Taksim, a avut loc vernisajul expoziției „Caravanserai”, curatoriată de Ana Daniela Sultana, cu lucrări semnate de Ana Ștefania Andronic (Buzu), Arina Bican, Francisc Chiuariu, Otto Constantin, Augustin Răzvan Radu, Ilina Schileru, Maria Pop Timaru și Mihai Zgondoiu.

”De la locuri comune în Balcani, precum milieurile și motivele florale, la  fantasme post-moderne despre lumea Levantului, (re)vizităm Porțile Orientului, unde totul se află sub voalul destinului implacabil, sub pecetea tainei ori sub ademenirea întâlnirilor predestinate. Astfel, opt artiști contemporani români, într-o caravană eclectică de tematici la zi și tehnici mixte ori instalaționiste, (re)construiesc un altfel de caravanserai, cel al unor actualizări tehnologice și al unui discurs plastic extrem de rafinat. Supertehnologizarea – caracteristica aglutinantă a vremurilor noastre – o regăsim în ochelarii de VR ai personajelor din lucrările Arinei Bican, dar și în lucrarea lui Otto Constantin cu ChatGPT. Istorii vizuale personale ori imagologice ne oferă Ilina Schileru prin desenul amintind de bunica și copilăria sa, respectiv Mihai Zgondoiu prin print-ul digital inspirat de „Coloana Infinitului” a lui Brâncuși. Alte lumi posibile se deschid prin grafica Anei Andronic (BUZU) ale cărei personaje surprind prin ipostază și înfățișare; de altfel, personajul poate fi chiar vizitatorul care se reflectă în oglindă. Încotro, unde are loc popasul? Indiciile se găsesc în cityscape-urile semnate de Francisc Chiuariu, în cele patru lucrări din cea mai recentă serie de pictură a sa numită „Vortex” care explorează, într-un registru pe diferite niveluri de abstract, familiare geografii urbane. Și, cum un caravanserai este de fapt o construcție unde se poate mânca și înnopta, conceptul expozițional este completat de piesele culinare din ceramică glazurată realizate de Maria Pop Timaru și de detaliile arhitecturale din pictura lui Augustin Răzvan Radu.” (Ana Daniela Sultana).

Ana Ștefania Andronic (BUZU) este artistă vizuală formată ca graficiană, fiind absolventă a Universității Naționale de Arte din București, secția Grafică, promoția 2004, unde l-a avut profesor îndrumător pe Mircia Dumitrescu. Membră  a Uniunii Artiștilor Plastici din România încă din 2014, Ana Ștefania Andronic este, totodată, fondatoarea Galeriei Fără Nume și directorul artistic al Galeriei Senso din București. Practica sa artistică este complexă, incluzând animație, ilustrație, artă digitală, pictură, grafică și instalație grafică. Activitatea sa expozițională cuprinde, pe lângă numeroase expoziții personale și de grup, participări cu lucrări sau expoziții personale la bienale, târguri și saloane de artă locale și internaționale.

Arina Bican a absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” (2010) și Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, cu o licență în Artă Murală (2013) și un Masterat în Arte Vizuale (2015). Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), Filiala Pictură, București, Arina Bican desfășoară atât o intensă activitate expozițională, cu numeroase expoziții personale și de grup, în București, în țară și în străinătate, cât și o vastă activitate pedagogică. În 2022, și-a deschis propriul ei atelier de artă plastică pentru copii, Yellow House. În prezent este reprezentată de Galeria Kulterra din București.

Francisc Chiuariu (n. 1966) este absolvent UNArte București, unde a și predat între 1993 și 2000. În 2000 s-a desprins de grupul rebel neo-expresionist Crinul, al cărui membru era din 1996, concentrându-se pe parcursul său individual în pictură. Temele sale predilecte sunt orașul, rețelele și figura umană. A expus la Bienala de la Moscova, Art Vienna, Bienala de la Liverpool, în show-uri de grup și târguri de artă la Paris și Tel-Aviv. Susținător al ONG-ului Hospice of Hope, donează anual lucrări în beneficiul licitațiilor de caritate ale organizației. Din 2012 este reprezentat de Galeria AnnArt din București. Originar din Sibiu, trăiește și lucrează în București.

Otto Constantin (n. 1990) este originar din Constanța. A absolvit în 2009 Colegiul Național Regina Maria din Constanta și în 2012 Universitatea Națională de Artă din București, Secția Pictură. Activitatea sa expozițională numără participări la expoziții de grup organizate la Accademia di Romania a Roma, Muzeul Național de Artă Contemporană din București, ICR Lisabona, în cadrul Festivalului Via Pontica din Balcic, Street Delivery București și Street art international festival din Sibiu. Cea mai recentă expoziție personală sa a avut loc anul acesta la Galeria La Cave a Institutului Francez din Cluj.

Augustin Răzvan Radu este absolvent UNArte București, cu o licență și un master în pictură. A expus în cadrul Bienalei de la Chișinău, la Accademia Albertina din Torino, Muzeul Astra din Sibiu, Muzeul de Artă din Constanța, precum și în numeroase galerii locale și internaționale. În 2016 a primit Bursa „Diploma pentru absolvenți UNARTE”, în 2014 Premiul I la concursul național de pictură JUVENTUS organizat de Fundația INTERART TRIADE din Timișoara, iar între 2011 și 2016 burse de studii și de merit în cadrul UNArte București. În practica sa artistică abordează, într-un registru figurativ, diverse tematici care se desfășoară în serii ample, cea mai proeminentă reprezentând clădiri și detalii arhitecturale.

Maria Pop Timaru (n. 1980) trăiește și lucrează la București. A absolvit în 2003 Universitatea de Națională de Arte București, a terminat masterul în sculptură în 2005, iar în 2010 și-a dat doctoratul în arte plastice și decorative. Autoare de sculptură, ceramică, instalație și performance, artista a participat în numeroase expoziții colective în țară și în străinătate și a avut șapte expoziții personale până în prezent. În 2007 primește Premiul pentru încurajarea creației tinere, în cadrul Salonului Național de Artă București, iar în 2004 Premiul pentru sculptură „Artineret” din partea Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Ilina Schileru este artistă și curatoare, absolventă a secției de Grafică a UNArte București. În 2022 a curatoriat evenimentul colateral pentru reprezentarea romă la cea de-a 59-a ediție a Bienalei de la Veneția. Membră UAP și fondator al EBienale, Ilina Schileru este în prezent coordonatoarea spațiului independent MNTRplusC, un program de artă contemporană sub egida Muzeului Național al Țăranului. Face parte din echipa ETAJ artist-run space alături de care a expus în cadrul a 5 târguri de artă din Europa (Milano, Stockholm, Madrid, Budapesta, Aarhus) și cu Durden and Ray în Los Angeles. Scrie pentru Revista ARTA, Propagarta (România) și No Niin (Helsinki, Finlanda). Trăiește și lucrează în București.

Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist, curator și galerist independent cu studii doctorale în domeniul artelor vizuale. Profesor la UNArte București și la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, Mihai Zgondoiu este, de asemenea, fondatorul şi coordonatorul galeriei ATELIER 030202 din București, co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (2012 – 2014) și co-curator al proiectului „Atelier în tranziție” (2009 – 2013). Alte proiecte curatoriale: „Urban Steps” (MNAC, București, 2018), „Young Blood” (Art Safari, București, 2019), „Electrecord – Romania in vinyl covers” (Europalia, Bruxelles, 2019) și „Predicțiile pământului. Despre gândirea și practica ecologică” (Muzeul Național Cotroceni, București, 2021). A câștigat Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru „Artă în spațiul public” (2017) și Premiul JCE Contemporary Art Bienalle – selecția românească (2019).

Ana Daniela Sultana este curatoare, publicistă și consilieră la creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. Licențiată în filologie și în științele comunicării, a absolvit un master în curatoriat la Universitatea de Artă Aplicată din Viena. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Viena, Forumul Cultural Austriac București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.

 

 

 

 

 

 

 

Post a Comment