„No Filter” este un concept dezvoltat de Jean-Lorin Sterian ce aduce în fața publicului arta performance-ului prin cele cinci artiste: Diana Dragu, Pietrăreanu Daiana, Sargan Oana, Maria Ghiorghilas, Georgia Maciuceanu.

Evenimentul pune în lumină teme esențiale ale vieții contemporane, de la dependențe până la dragoste și idealuri. Ideea centrală a spectacolului este aceea de a dezvălui adevăruri brute, fără filtre, despre condiția umană, încurajând publicul să reflecteze asupra propriilor alegeri și provocări.

Acțiunea evenimentul este structurată sub forma unui joc în care artistele cu ajutorul unor zaruri aleg subiecte diverse pe care le abordează. În acest fel granița dintre teatru, joc și reflecție personală s-au estompat creând un fel de melanj al experienței resimțite. Astfel fiecare aruncare a zarului a adus o provocare – de la monologuri intense la momente de improvizație. Tematicile notate pe bilețele deschideau un fel de portaluri spre sentimentele artistelor . Au fost în acest sens expuse- tematici ce priveau dependențele interpersonale, frica de abandon, overthinking-ul, momente strălucite din carieră, sau momente pe care încercăm să le uităm, până la întrebări ca:  „Sunt suficient de bun? Fac destul? Îmi urmez cu adevărat idealurile?”

Un aspect interesant consider că l-a reprezentat dinamica actului creator. Totul s-a desfășurat sub semnul conceptului de „acum”. Nu a fost scris un scenariu prealabil și nici replicile artistelor nu au fost dinainte stabilite. Răspunsurile acestora au fost libere, sincere și personale îndreptându-se mai mult spre destăinuiri decât spre act teatral. Discutam despre dinamică în sensul în care actul creator a evoluat treptat, transformându-se dintr-o exprimare parțial verbală într-o manifestare complet performativă, gestuală, în care artistele și-au folosit, spre finalul improvizației, exclusiv corpurile pentru a transmite mesajul. Un „element de limbaj” în teatru, similar cu pauzele acromate în pictură este reprezentat de momentele de tăcere ale unora dintre artiste înainte de a răspunde întrebării de pe bilet. Tăcerea devine astfel o expresie sonoră a sinelui – simbol al unui punct vulnerabil atins, ce are nevoie de spațiu în timp pentru a se aduna prin cuvinte.

Întreg actul artistic a pus accentul  pe introspecție, pe ceea ce niște subiecte sincere pot trezi în publicul din sală. În cazul acesta „No filter” s-a tradus ca o dezbrăcare de măști, preconcepții și așteptările societății – majoritatea topicurilor bazându-se pe vulnerabilitățile condiției umane.

În momentul în care una dintre cele cinci  artiste alegea un bilet pe care era notat un subiect despre care vorbise deja, aceasta părăsea jocul având libertatea să se manifeste liber – acest lucru însemnând mișcări fluide, interacțiunea cu celelalte artiste sau chiar o poziție relaxată, întinsă pe spate. Contrastul dintre artista/ele care ieșeau din joc și artistele care încă vorbeau despre tematicile notate pe bilete creștea puterea de sugestie devenind un fel de ceea ce trebuie făcut și ceea ce facem pentru că așa simțim – povestea spusă de unele dintre artiste (întâmplări sau credințe) se transforma în muzică pentru celelalte, parcă mișcându-se în funcție de sonoritatea cuvintelor. Fiecare dintre cele cinci artiste au schimbat registrul, treptat, de la exclusiv verbal la exclusiv non-verbal, înlocuind astfel exprimarea verbală cu exprimarea prin gesturi. În finalul reprezentației artistele au purtat măști ce reprezentau chipurile lor, prezentându-se pe rând in fața publicului. Se creează astfel o polaritate între masca purtată pentru societate, pentru a te incadra în parametrii general acceptați, și a fi „No Filter”, reușind să vorbești deschis despre tot ce crezi, ce agreezi, ce-ți displace, ce ai schimba. Cu voce tare.

„No Filter” a devenit o lecție despre autenticitate și despre puterea de a ne dezvălui în fața celorlalți, creând o punte între interioritate și lumea exterioară.