Centrul Replika găzduiește „Acest loc blestemat”, o producție regizată de Larisa Popa, bazată pe un text semnat de Anamaria Feraru și Ruxandra Simion. Spectacolul, produs de Viorel Cojanu, îi aduce pe scenă pe Sorin Manea, Filip Popescu, Florin Aioane și Katia Pascariu, fiind rezultatul intervenției culturale din cadrul proiectului „ÎNCHIS/DESCHIS”. Plotul este construit pe baza experiențelor reale ale tinerilor din Centrul de Detenție Craiova, transformând spațiul teatral într-un punct de întâlnire între realitatea dură a sistemului corecțional și nevoia de reabilitare. Producția de la Centrul Replika documentează precis intersecția dintre efortul de corecție și mediul care induce recidiva.

După premiera spectacolului am rămas cu sentimentul că experiența vizionării este doar vârful aisbergului. Am invitat echipa spectacolului să pună pe hârtie gândurile „de după”. Textul de mai jos reunește perspectivele actorilor și ale echipei tehnice, oferind o cheie de lectură directă și intimă asupra universului din „Acest loc blestemat”.

LARISA POPA

Propunerea pentru proiect a venit din partea Centrului de Teatru Educațional, care mai desfășurase anterior un proiect în Penitenciarul de Femei Târgșor – Ploiești. Echipa de cercetare a proiectului nostru, „ÎNCHIS / DESCHIS. Împuternicirea tinerilor din Centre de Detenție prin Teatru”; a fost formată din Anamaria Feraru (dramaturgă), Ruxandra Simion (dramaturgă) și cu mine (regizoare). Ideea de a lucra într-un Centru de Detenție pentru Minori și Tineri m-a interesat de la început, cu atât mai mult cu cât voiam de mult timp să lucrez pe metoda Teatrului Forum.

Teatrul Forum este o formă de teatru interactiv, care își propune să exploreze posibile soluții pentru problemele cu care se confruntă diferite comunități marginalizate. Astfel, persoane dintr- o comunitate vizată (cum au fost, în cazul nostru, tinerii privați de libertate), se familiarizează cu mecanisme teatrale, pentru a construi un spectacol de 12-15 minute. Textul se naște din improvizații, nu există dinainte. Teatrul Forum are o structură foarte clară, cu personaje-tip (Opresor, Oprimat, Aliații Opresorului, Aliații Oprimatului și Persoanejele Neutre) și prezintă o situație de abuz de putere. La reprezentația finală, membri ai aceleiași comunități, care au venit să vadă spectacolul, devin spect-actori. Adică, după ce au înțeles problema prezentată, pot opta să urce pe scenă, să înlocuiască un personaj sau să adauge altul și să propună diferite rezolvări pentru a înlătura abuzul de putere.

La Centrul de Detenție pentru Minori și Tineri din Craiova, am lucrat cu un grup de 8-10 persoane și am creat două spectacole de Teatru Forum, ambele explorând situații din viața din afara centrului, mai precis, de la muncă. Majoritatea dintre ei au început să lucreze încă de la 12 ani, în țară sau în străinătate, cel mai des, pe șantier. Deși fiecare dintre ei a povestit diferite situații cu care s-a confruntat, am căzut de comun acord să ne concentrăm doar pe două dintre povești. Dar toți au avut un rol imporant în nașterea spectacolului: fie că jucau, fie că ofereau feedback sau indicații colegilor lor, fie că se asigurau ca toată recuzita folosită să fie la locul ei, toți au lucrat în echipă. Mai mult, am descoperit că unii dintre ei aveau un instinct actoricesc foarte puternic sau o înclinație spre regie, spre a ordona lucrurile în scenă.

Diferența dintre cum erau la prima dată când i-am cunoscut (retrași, apatici) și cum erau la finalul atelierului a fost una foarte mare. Încrederea în ei înșiși, în grup, în munca pe care o depuseseră, era vizibilă. Unul dintre ei a spus în ultima zi: „Acum că am făcut teatru, pot să fac orice. Pe lângă atelierele de Teatru Forum, am condus o serie de interviuri cu o parte dintre ei (aceia care își doreau), dar și cu membrii personalului. Atât în timpul atelierelor, cât și în timpul interviurilor, eram în permanență însoțiți de unul dintre membrii sectorului de reintegrare socială.

Pe baza acestor interviuri (dar și a unor notițe pe care ni le făceam în lucrul cu ei, referitoare la expresii pe care le foloseau, diferite dinamici, posturi, melodii pe care le fredonau, incidente pe care ni le povesteau), a fost creată piesa de teatru. Aceasta este bazată în proporție de 90% pe fapte reale, inclusiv replici luate ca atare din interviuri. Dar conține și câteva elemente imaginate de cele două dramaturge, pentru a oferi coerență textului.

Ne-am dorit să subliniem conflictul dintre reintegrare socială și violență sistemică. Aceasta din urmă se traduce, în spectacolul nostru, prin mediul din care provin, de obicei, aceste persoane, care este guvernat de sărăcie, lipsa educației, familie disfuncțională sau lipsa acesteia. Acestea sunt și motivele pentru care cei mai mulți revin în mediul infracțional, după eliberare, chiar dacă manifestau un comportament favorabil în lucrul cu personalul de reintegrare.

FLORIN AIOANE

Eu sunt Florin Aioane și îl interpretez pe Jim din spectacolul “Acest loc blestemat” – un tânăr de 28 de ani dependent de adrenalină și de câștiguri ușoare, imediate. În contextul spectacolului, Jim își pune amprenta asupra destinului lui Ionuț, un copil de 14 ani. Vrea să devină un model pentru Ionuț. Îi place să-l domine și să-și exercite puterea asupra lui până se ajunge la mai multe variații de abuz.

De când am citit textul am simțit că echipa proiectului a depus o muncă amplă și riguroasă de documentare. Sunt esențializate nevoile tinerilor care provin din medii defavorizate și înclinațiile acestora. Transpare, iarăși, pe fondul absenței unor familii funcționale și a unei educații elementare, un tip extrem de frust de raportare la lume și viață. De aici și reticența mea de-a interpreta, în primă fază, personajul lui Jim. Am crescut văzând destul de multe modele comportamentele similare lui Jim, dar nu am simțit niciodată că aș putea să reproduc un personaj la fel de spontan și la fel de impulsiv. Acești oameni se află, din cauza contextului, aproape constant, într-o condiție de supraviețuire. Sunt precauți, agitați și extrem de atenți la tot ce se întâmplă în jurul lor. Cam asta am simțit și când am jucat spectacolul (într-un format de spectacol-lectură) în centrele de detenție din România. Tinerii și minorii erau foarte prezenți și examinau în detaliu tot ce urmează să facem. Am rămas extrem de plăcut surprins să constat că au înțeles toată povestea. Au urmărit cu interes și au reacționat la tot ce presupune acțiunea spectacolului. Ceea ce demonstrează încă o dată că munca depusă de echipa proiectului (cele 2 dramaturge și regizoarea spectacolului), care a făcut o treabă excelentă în a lega și reda destinele personajelor inspirate din interviuri reale luate tinerilor de la Centrul de Detenție din Craiova. La discuțiile de după reprezentații, tinerii și minorii din centre au identificat factorii care au condus la destinele tragice ale personajelor, ba chiar s-au simțit reprezentați în totalitate și au putut să înțeleagă de ce soluțiile rapide, la limita legii, nu reprezintă o soluție viabilă și de durată pentru o viață cât de cât liniștită.

KATIA PASCARIU, în dialog cu Anna Aroș

1. Ce te-a atras la acest proiect, având în vedere tematica lui socială?

Exact tematica socială m-a atras și m-a interesat, și, cu siguranță, echipa, metodologia de lucru, textul rezultat. Să mă explic: tema mă interesa de mult, apoi propunerea venită de la o echipă tânără, de la artiste pe care le admir și în care am încredere, m-a bucurat enorm, și apoi e foarte importantă, după ce alegi tema, și modalitatea în care o tratezi, unghiul din care o abordezi, iar aici e foarte sensibilă tema. Pregătirea și documentarea Larisei, a lui Anne și Ruxi, m-au convins și prin textul scris și prin viziunea lor și a Ilincăi despre concept și spectacol. Plus că e la Replika. Plus că joc cu trei actori minunați – Sorin, Florin și Filip. Cum vorbești despre sistemul carceral fără să reiterezi aceleași povești și locuri comune și stereotipuri, nici să nu vii cu aberații sau viziuni utopice/ nerealiste, ce aduci nou și relevant, cum faci asta respectând și onorând poveștile aflate în documentare, cum sensibilizezi, cum faci vizibile pe scenă tensiunile și condițiile socio-economice care de-obicei nu se văd, poate nu se cunosc, dar care produc multe din situațiile de viață cu care se confruntă minorii din penitenciare? Cum porți responsabilitatea asta ca artist de teatru și cum o transformi performativ în discurs? Cum provoci dialog și schimbare de percepție?

2. Cum ai construit modul în care personajul tău îl privește pe adolescentul pe care îl consiliază?

L-am construit pornind de la text, de la documentarea din cadrul proiectului, dar și din alte materiale (reportaje, filme documentare/ artistice, mărturii scrise, cărți de teorie, expoziții pe tema asta – penitenciare pentru minori, viața celor privați de libertate, imaginarea unor noi moduri de a privi vina și pedeapsa, sisteme carcerale în lume, etc). Apoi, cea mai mare greutate a avut finalmente ceea ce am discutat, descoperit și lucrat cu Larisa (ținând cont de viziunea ei, ea stabilind și distribuția) și cu colegii parteneri de scenă, cu precădere lucrul cu Sorin, care m-a hrănit și inspirat foarte mult. Și sigur, personalitatea mea la intersecția cu acest context bogat, plus mesajele și intențiile noastre legate de ce se vede/ înțelege și ce rămâne după ce se termină fiecare reprezentația. Asta e ceva vital în munca noastră – ne responsabilizează și ne obligă la grijă și atenție maxime. Și da, probabil că ne jucăm puțin cu niște limite care țin de realitate vs. ficțiune și cu felul în care putem deconstrui niște mecanisme și relații pe scenă tocmai pentru a putea apoi regândi realitatea, societatea, în termeni mai echitabili. Avantajul scenei e că ne putem juca cu aceste marje tocmai pentru a sublinia anumite aspecte pe care le considerăm greșite și pentru a vedea cum și cine le produce, a pune lupa și reflectorul pe niște mecanisme care conduc la inegalitate și nedreptate.

3. Dacă ar fi să descrii, din interiorul rolului, momentul în care psiholoaga îl întâlnește pe celălalt frate, ce simți că se schimbă în dinamica personajului tău?

E multă tensiune în acest spectacol între toate personajele, ce se vede în scenă, ce jucăm noi, e mereu doar vârful aisbergului. Cred că e un moment tandru și dur în același timp, pentru psiholoagă. Ea simte față de el și familiaritate și căldură, grijă și responsabilitate, poate un pic mai mult decât e cazul, încearcă să fie mai detașată, dar îi este greu, îi sunt confirmate și infirmate în cascadă multe din idei și metode, cred că e un moment de culminare a confuziei cu care s-a luptat tot spectacolul, de fapt, și e destul de greu de dus la nivel profesional. Și ca de obicei, în teatru și în viață, își găsește adevărul, mai degrabă în cel din fața ei, nu în ea.

ANAMARIA FERARU (dramaturgă)

Totul a început cu invitația autoarei Mihaela Michailov de a lucra la un spectacol de teatru despre tinerii privați de libertate din România, care să intre în repertoriul Centrului de Teatru educațional Replika.

Cercetarea de teren desfășurată în Centrul de detenție din Craiova a stat la baza spectacolului de teatru educațional "Acest loc blestemat", care surprinde o realitate dură și contradictorie a societății românești contemporane.

A fost un parcurs amplu, complex și neașteptat de revelator. Am lucrat cu zeci de tineri privați de libertate, folosind diverse metode de teatru participativ.

Am întâlnit și intervievat zeci de persoane din departamentul de reintegrare socială, șefi de probațiune, avocați, filozofi, sociologi. Între timp, la un an distanță de la premiera spectacolului, demersul nostru artistic și social a fost completat de reprezentațiile adaptate ale spectacolului, în Centrele de detenție și Centre educative din țară. A fost o experiență care ne-a dovedit cât de important este accesul gratuit la cultură, la teatru educațional și cât de necesar este să creăm contexte artistice cu miză socială în spații alternative, dedicate persoanelor vulnerabile social.

SORIN MANEA

Aportul meu la acest proiect este unul marginal. Din păcate nu am asistat la procesul premergător repetițiilor. În schimb am avut bucuria să parcurg materialele care s-au strâns în urma etapei de documentare. Printre aceste materiale am găsit și interviuri cu persoana care a inspirat crearea personajul pe care îl interpretez. A fost o întâlnire specială pentru mine și foarte importantă pentru lucrul la spectacol. Strădania mea a fost să îndeplinesc cerințele dramaturgice și regizorale păstrând în același timp într-un chip cât mai realist și just aerul, trăsăturile și raportarea la lumea exterioară a persoanei respective, așa cum le înțelegeam eu.

Reprezentațiile pe care le-am susținut în centrele de detenție sau educative pentru minori s-au simțit ca un test pentru mine. Simțeam că feedback-ul tinerilor închiși este cel mai important. Până la urmă este un spectacol despre ei, pentru ei. M-am bucurat să îi simt atenți și curioși pe parcursul reprezentațiilor, și foarte comunicativi la sesiunile de feedback de la final. Din păcate aceste întâlniri au fost de fiecare dată scurte și parcă incomplete. M-aș fi bucurat să-i cunosc mai de-aproape și să dezvolt o relaționare poate mai profundă.

Demersul colegelor mele este cu siguranță unul benefic, cel puțin pentru conștientizarea problemelor din acel univers pentru publicul larg, cât și pentru deținuți, sper eu.

FILIP POPESCU

Având în vedere că “Acest loc blestemat” este un text cât se poate de real si de specific și că s a născut din experiența pe care regizoarea, împreună cu dramaturgele, a avut-o la centrul de detenție de la Craiova; când am avut primul contact cu el, mi s-a derulat in minte o întreagă lume, mi s-au deschis multe sertărașe, multe amintiri cu mediul în care are loc toată povestea personajului pe care trebuia eu să-l joc. Există similitudini cu mediul în care am trăit eu, o perioadă. De fapt, mai mult decat similitudini, a fost exact așa. Aș exagera să spun ca mi-a fost greu să ajung la personaj.

Nu asta e partea grea la un spectacol de tipul ăsta. Partea grea e organizarea și lucrul în echipă, partea grea îi revine Larisei adică regizoarei, si celor care construiesc conceptul pe care noi actorii ne cățărăm; (scenografului, luministului și așa mai departe). Lucrurile au mers foarte bine, din punctul meu de vedere. M-am înțeles bine cu colegii de scenă. Diferențele de abordare au existat, ca întotdeauna, dar asta nu a împiedicat procesul, ba chiar a dat viață si naturalețe. Eu sunt un actor care merge destul de mult după instinct, deși sunt conștient că în unele momente instinctul te poate înșela, de aceea pot spune că am învățat lucruri de la partenerul meu principal din acest spectacol, Florin, care a adus un spirit rațional în multe momente, un spirit calculat.

A fost o experiență benefică procesul de creație, pentru mine, și cred că pentru toată lumea care a luat parte la acest spectacol. Toată lumea voia cu adevărat să facă treaba asta, voia să iasă cum trebuie. Până la urmă să ne atingem scopul, asta e cel mai important, nu orgoliile, nu frustrările, nu, să ne facem meseria și să servim scopului principal al acestui spectacol. E destul de rară experiența asta și mă bucur că s-a întâmplat.

Trebuie să ajungă la cât mai multă lume această poveste. Merită să fie auzită, văzută, merită sa fie privită cu empatie si cu conștiență, să ne dăm seama că lumea nu este doar despre experiențele personale, și că există si altfel. Nu se gândește multă lume la oamenii surprinși în acest spectacol, nu li se acordă atenția cuvenită, nu vine aproape nimeni în întâmpinarea lor. De aceea, sunt recunoscător că noi am reușit să redăm cât am putut de bine, o poveste adevărată, care ar trebui să trezească întrebări în rândul spectatorilor. Exista lumi, în aceeași lume cu noi, totuși diferite, totuși foarte departe de lumea noastră, departe pentru că fiecare trăiește pentru el. Nu le știm, nu le vedem, pot părea fantastice, basme. Ei bine, nu, sunt cât se poate de adevărate si de dureroase, daca apuci să le cercetezi. Și echipa spectacolului a făcut asta, a cercetat și a pus pe masă, a ridicat problema, prin această formă fundamentală de artă numită Teatru.