„Colors, Underwater Love”, expoziția de grup de la Scemtovici & Benowitz Gallery
„Acuarela ar putea fi considerată tehnică arhaică dacă ar fi să socotim primele însemne omenești cu veleități artistice ajunse până la noi – picturile rupestre, ca fiind creații obținute din amestec de pigmenți colorați diluați cu apă. A evoluat tehnic și conceptual odată cu istoria artei, astăzi fiind disciplină artistică după toate regulile. Odată cu apariția industriei, alături de pigmenții naturali au fost inventați și compușii chimici, diverși lianți care să-i ofere tehnicii acuarelei specificul său estetic și anume fluiditatea și transparența.
Considerată timp de sute de ani în cadrul artei așa zis culte, drept tehnică minoră, odată cu înființarea asociațiilor breslei pictorilor acuareliști în Anglia secolului al XIX-lea, devine tehnică de sine stătătoare luată în serios. Chiar și femeile, patriarhal nedreptățite în lumea creației artistice timp de atâtea secole aveau dreptul să folosească această tehnică.
Turner este acuarelistul care prin măiestria sa tehnică și conceptuală a dat gloria acuarelei. Dintre artiștii contemporani, sud-africana Marlene Dumas și britanica Tracey Amin fac din acuarelă artă mainstream și top pe piața de artă internațională.
În spațiul românesc, primul acuarelist este Theodor Aman, artistul care a avut ambiția de a pune arta românească pe harta Europei moderne.
Considerată tehnică ce ține mai degrabă de artele grafice, acuarela își revendică astăzi locul alături de tradițional consideratele arte majore: pictura și sculptura.
Prezentă în ghiozdanul oricărui elev sau în trusa artiștilor profesioniști; cine nu cunoaște astăzi cutiuțele Colibri de o calitate excelentă, fabricate timp de zeci de ani la semi-defunctul Combinat al Fondului Plastic? Legenda urbană spune că ele sunt produse după o rețetă care cuprindea în compoziția sa mierea, rețetă stabilită de pictorul român Paul Gherasim.
Caracteristica tehnică a acuarelei este transparența suprafețelor pictate, în special hârtia și folosirea albului hârtiei ca parte din compoziția lucrării.
Ne propunem ca prin expoziția „Colors, Underwater Love”, curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu, organizată în perioada 30 mai-20 iunie 2023, să aducem în centrul atenției pe scena artistică românească acest procedeu artistic atât de vechi. Să ne întrebăm și noi – pe ce poziție s-ar încadra acuarela: grafică, pictură, arte majore, arte minore? Expoziția nu își propune o temă conceptuală așa cum se obișnuiește îndeobște în arta contemporană ci o justă așezare pe poziție în topul artelor românești a acestei discipline artistice și să ofere vizibitate mai mare artiștilor care au în practica lor artistică, acuarela.
Lista artiștilor participanți la „Colors, Underwater Love” nu are pretenția de a fi completă, dar ambiția Galeriei Scemtovici & Benowitz este să reia anual o expoziție legată de practica acuarelei atât de nedreptățită până acum. E pentru prima dată când o galerie de artă contemporană din România, din zona privată produce o expoziție de recuperare și reașezare a tehnicii acuarelei până destul de recent desconsiderată.
Invitației noastre au răspuns artiști care folosesc ca instrument de lucru principal acuarela sau o practică intens alături de alte discipline artistice.” Curatoare Raluca Ilaria Demetrescu
Artiști: Olimpiu Bandalac, Liliana Basarab, Anca Boeriu, Gabriel Caloian, Onisim Colta, Cornelia Daneț, Raluca Ilaria Demetrescu, Paul Gherasim, Vasile Kazar, Sabina Legănaru, Ioana Nicoară, Carmen Nistorescu, Diana Oțet, Mariea Petcu, Adrian Sandu, Daniela Vîrlan