Spațiul arhitectural al clădirii Casino  – Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea după conceptul arhitectului Pakey Lajos, inspirat de Palatul Sanssouci din Potsdam, poartă în sine funcția de spațiu expozițional, căci, în sensul strict al termenului, în afara unei rulete amplasate în incinta acestuia, nu a avut niciodată funcția de cazinou. Clădirea activează ca un reminder al vremurilor trecute, când adăpostea exponate ale Muzeului Etnografic, precum și, mai apoi, mostre textile. Se pare că, pentru o perioadă, a devenit chiar restaurant. Astăzi, Casino, după restaurare, este loc dedicat evenimentelor culturale, păstrându-și, în mod ironic, vechea titulatură, care funcționează precum un cod pe care numai localnicii îl cunosc. Din curiozitate, ca outsider, necunoscând încă istoria locului, m-am întrebat de ce a fost aleasă ca spațiu pentru o expoziție de pictură cu valențe ancestrale clădirea unui cazinou, deși chiar titlul acesteia, Ancestral, contemporan, pare a purta în sine această contradicție. Expoziția artiștilor Edita Oșan și Ciprian Cosma, deschisă în 17 martie 2026, la ora 18.00 de curatorii Dorel Găină și Sofron Demostene, mi-a oferit, însă, ocazia de a măsura pertinența asocierii, atât spațiale, cât și terminologice. 

Parcurgând vocabularul artistului Ciprian Cosma, am descoperit termeni asociați dimensiunii arhaice, ca: străbun, strămoș, păstor, fecioară, biserică, mască, sacru, în relație cu „familia de cuvinte” a artistei Edita Oșan: arhetip, obârșie, zestre, rădăcină, sămânță, trudă, pământ, strat. Terminologia, neasociată momentan imaginilor, conturează dimensiunea vechiului, regăsită în prima vocabulă a titlului. Ridicând privirea, observ, însă, în lucrările artistului Ciprian Cosma, o extindere a arhaicului cu sens local – asociat cu spațiul în care acesta trăiește – Satu Mare, către universal, arhetipal. Artistul menționa anterior o intenție de întoarcere către sine, către lumea sa interioară, chiar către subconștient, pentru a accesa „memoria atavică”. Pe de o parte, atât de personale, pe de altă parte, extinse universal, aceste adevăruri pornesc din trecut, se infiltrează în existența artistului, fiind eliberate apoi, prin intermediul personajelor sale, din seria Construcții ancestrale, în planul extins al umanității. Privindu-le, impulsul este de a afirma recognoscibilitatea unor trăsături figurative, apoi a unor atitudini binecunoscute. Totuși, în ciuda acestei intenții, figurile sunt depersonalizate, fragmentate și reconstruite. Reacția personală este de a reevalua imaginea, pe care nu o înțelegi. Cu adevărat, figurile umane se detașează de aspectul antropomorf, accesând o dimensiune arhitecturală, părând spații construite, arhitecturi – umane. Aceasta provoacă revelația finală, accea care mă duce cu gândul la Mihai Olos, la modul în care, pentru el, vechiul nod a devenit noul rost. Astfel, înțeleg cum,  accesarea unor structuri interioare arhetipale poate fi făcută într-un limbaj contemporan, ca cel al artistului Ciprian Cosma, în care se regăsesc, în imagini, sugestii ale trecutului, reconfigurate în construcții și structuri cu sensuri și forme noi.

Complementar, însă cu un concept personal diferit, artista Edita Oșan accesează dimensiunea ancestrală a existenței printr-o relație viscerală cu materia, aspect pe care îl regăsesc în vocabularul asociat lucrărilor: pământ, rădăcină, strat, iar din punct de vedere tehnic, printr-o utilizare a pastei de culoare într-un proces repetitiv, gestual, de acumulare, ștergere și reconstrucție a imaginii. Aici observ intensitatea insistenței de a modela materia, printr-o relație directă cu aceasta, în încercarea de a ajunge la straturile din adâncime, atât la nivel structural, cât și existențial. Imaginea rămâne, în mare parte, figurativă, însă doar dintr-un reflex, pentru că, instinctiv, artista deconstruiește constant straturile de culoare, căutând sensuri și tranziții noi. În acest proces, materialitatea pare a deveni un scop în sine, amintind de ideea lui Hermann Nitsch relativ la lipsa de semnificație a texturii și a culorii, căci Edita Oșan transferă, prin material, stări, impulsuri, emoții, energii și, în mod secundar semnificații. Impactul contrastelor și al culorilor saturate adaugă aceeași senzație viscerală. Privind lucrările, impactul puternic îți amintește de ceva universal, ancestral, legat de propria persoană, din prezent. 

Expoziția Ancestral, contemporan, deschisă publicului până pe 7 aprilie 2026, te provoacă, astfel, pe diferite niveluri, să te confrunți cu adevăruri vechi, cu pattern-uri universale, într-o pendulare între spații arhitecturale și „construcții ancestrale”, între sugestii și certitudini, între adevăr interior și iluzie formală.

Credit foto Ioan Oșan