Expoziția Anielei Ovadiuc de la Galeria Senso
Având-o curator pe Ana Daniela Sultana, expoziția Anielei Ovadiuc cu titlul „Inside”, face parte din programul expozițional conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU), Directorul Artistic al Galeriei Senso, și rămâne deschisă publicului până în data de 29 noiembrie 2021.
„Prezentă în fiecare lucrare din noua serie a Anielei Ovadiuc, lumina este elementul care filtrează și facilitează accesul într-un univers stilistic proteic, un univers din porțelan translucid și gresie glazurată, în care albul predomină, iar tensiunile existențiale evocă, în același timp, și aparența, și esența. Componenta autoreferențială a selecției expoziționale sau povestea despre sinele ascuns, pierdut ori regăsit în metalimbajul formelor, culminează cu un autoportret ascuns într-o sferă. De altfel, sfera este cheia întregului discurs plastic în această selecție inedită – sfera turtită, sfera alungită, sfera care conține înăuntrul său alte sfere – spunând, fiecare în parte, o altă poveste, pe care o putem descifra voyeuristic printr-un mic vizor. Mizând pe ceramica-instalație, practica artistică a Anielei Ovadiuc se situează mai de grabă la polul avangardist al acestei străvechi arte a focului, subscriindu-se unei tendințe deja consacrate de emancipare a ceramicii și de raliere a acesteia la artele majore.
Ceramica Anielei Ovadiuc, un dinamic dialog vizual între vechi și nou, aparență și esență, înăuntru – în afară, ne reamintește de efemeritatea lucrurilor și a vieții și face trimitere la un fel transcendent de a intra în rezonanță cu mișcarea interioară a atomilor, a celulelor și a sferelor.” – Ana Daniela Sultana
Ceramica Anielei Ovadiuc, un dinamic dialog vizual între vechi și nou, aparență și esență, înăuntru – în afară, ne reamintește de efemeritatea lucrurilor și a vieții și face trimitere la un fel transcendent de a intra în rezonanță cu mișcarea interioară a atomilor, a celulelor și a sferelor.” – Ana Daniela Sultana
Aniela Ovadiuc a absolvit Universitatea Națională de Arte din București cu o licență în ceramică și un masterat în arte vizuale. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, ea este, de asemenea, fondator al brandului Aniela Ceramics, face parte din portofoliul Galeriei Senso și desfășoară, totodată, o intensă activitate expozițională atât pe plan național, cât și internațional. Practica sa artistică se află la intersecția dintre ceramică, design de obiect și instalaționism.