Cronică de Raluca-Elena Popa

Expoziția Hearing, Seeing, Touching este un eveniment organizat în anul 2025, în spațiul expozițional al Galeriei Leilei, plasat în simetrie cu cel desfăşurat anul anterior la Grenoble. Ambele momente marchează colaborarea închegată dintre două instituţii de învăţământ artistic din Europa: ESAD Grenoble-Valence (Franța) şi UNArte Bucureşti (România).

Prin forma de construcție a titlului, se definește explorarea multi-senzorială care îl machează pe privitor în raport cu lucrările de artă plastică și decorativă, expuse în galerie. Tema curatorială se bazează pe relaționarea multi-senzitivă și interconectarea dintre artist-operă-mediu și public, fiind susținută cu pricepere de multiple tehnici și mijloace artistice. În cadrul expozițional, procedeele de construcție dialogează între ele și se potențează reciproc, producând diverse senzații receptorului. În acest dialog al auzului, văzului și atingerii, cei 24 de artiști contruiesc un discurs artistic unitar, pornind de la pictură, sculptură, design textil, ceramică, sticlă la fotografie, digital art și video. Expoziția formată din obiecte realizate în tehnici diferite devine o exprimare a forțelor vizuale, tipice fiecărui artist în parte, iar simultan construiește un tot unitar; o rețea complexă și provocatoare, bazată pe teme fundamentale, ancorate în contemporaneitate: fragilitatea mediul înconjurător; explorarea sau investigarea metamorfozelor corpului uman, cât și exprimarea emoțiilor în contexe economice, politice și sociale. Discursul vizual al artiștilor pornește de la căutări personale, identitare și devine universal prin forțe externe, iar datorită aducerii crezurilor artistice într-un spațiu expozițional unic, simțurile și conceptele se intersectează fluid, invitând publicul la reflecție asupra realității contemporane.

Michael HAILU creează prin limbajul său artistic o tensiune vizuală între figurativ și abstract, între static și dinamic, care reflectă realitatea contemporană și echilibrul precar dintre uman, tehnologie și ecosistem. Aeronava în zbor, surprinsă într-o perspectivă dinamică, într-un cadru limitat și fragmentat de structuri geometrice, evocă instabilitate și vulnerabilitate în contextul actual, cutremurat de tehnologie și viteză. Artistul se află într-o stare contemplativă, introspectivă, melancolică, învățând din istorie, dorindu-și să construiască un viitor mai bun, din care războiul să fie eradicat.

Corpul uman al Norei CUPCENCU, cât și transformările sale sunt surprinse printr-o cromatică tensionată de gri, negru și roșu, cât și o tratatre a formelor anatomice în tentă plată. Artista își construiește un discurs artistic propriu, pornit de la propriile sale experiențe și convingeri, explorând cu o atenție deosebită teme precum erotismul, frica de moarte și auto-descoperire. Ea încearcă să înțeleagă și să își ordoneze propriile conflicte interioare, oscilând între asceză și voluptatea trăirilor, căutând un mod de a înfrunta și depăși temerile personale. Crezul său este bazat pe forme fragmentate, contururi fluide, structuri geometrice și suprapuneri de linii, accentuând presiunile exterioare și sociale asupra psihicului uman, într-o realitate în care individul este permanent străin de sine și de propriul său spațiu. Cercul reprezentat precum haosul existențial cotidian, ce trebuie limpezit, completează discursul vizual figurativ, prin reflectarea conflictului interior-exterior, ca într-o oglindă abstractă.

Florina RĂDULESCU creează o pictură abstractă care îl invită pe privitor într-o experiență multi-senzorială, datorită tușelor vibrante, suprapunerilor de culoare și transparențe. Lucrarea sugerează atât spontaneitatea sa, cât și într-un mod simbolic: fragilitatea mediului înconjurător, oscilația și vulnerabilitatea ecosistemului, angrenându-l pe privitor într-un discurs aparte.

Denisa MIHALACHE realizează o lucrare textilă abstractă, reușind să redea vibrația unei tușe, combinând într-un limbaj senzorial: tactilul, văzul și auditivul, reflectând direct titlul expoziției: „ʜᴇᴀʀɪɴɢ, ꜱᴇᴇɪɴɢ, ᴛᴏᴜᴄʜɪɴɢ”. Ambele artiste investighează potențialul sinestezic al lucrărilor lor și se joacă cu sensibilitățile privitorului. 2

Tripicul lui Mathieu MARCHAND devine simultan un spațiu al proiecțiilor interioare și exterioare, materializat vizual sub forma unei case. Panourile laterale introduc elemente contrastante și încărcate simbolic: un animal într-un context natural pe de o parte și o clădire în flăcări pe de altă parte, într-un raport tehnologic cu zona centrală. Tripticul reflectă prin metaforă plastică impactul omului asupra realității din jur, iar prin titlul său, mesajul apocaliptic este clar: este nevoie ca lumea să se consume în flăcări pentru a da naștere unui nou spațiu al păcii.

Lena PASQUET realizează prin tehnică digitală, AI generat din Photoshop, cinci lucrări care se înscriu puternic în tematica expoziției, abordând interconectarea senzorială și conceptuală dintre individ, tehnică și mediu, cât și efectele industriale dezastruoase asupra naturii. Imaginile sunt combinații de spații științifico-fantastice-naturale, susținând ideea unui viitor luminos, în defavoarea prezentului.

Mathilde VARICHON şi Amine BENEJJA abordează puternic tema identității și a transformărilor corpului uman, în acord cu direcția tematică subliniată în textul curatorial, având o compoziție cromatică intensă și un discurs vizual ludic, provocator și ironic. Cele două artiste aduc lalolată elemente infantile, inocente și fragile (copilăria și adolescența, când se construiesc primele emoții), cât și simboluri din cultura pop și referințe vizuale extrase din consumerism, construind personaje hibride, într-un rapot uman-nonuman. Cele două creează un dialog, un tot unitar vizual, chiar dacă au crezuri artistice proprii. Sunt evidențiate contradicțiile societății contemporane și modul în care factorii externi au modelat sinele și aspectul indivizilor contemporani. Aceleași artiste realizează o lucrare textilă suspendată, invitând publicul să își ridice privirea și să relaționeze activ cu spațiul multi-senzorial. Precum un manifest sau un banner pe care se află un slogan, colajul vizual, prezentat pe suprafața textilă, combină elemente grafice abstracte, digitale, simboluri urbane și corpuri situate pe bolta cerească într-o antiteză între uman și tehnologic, precum și între mecanism și fragilitatea ecosistemului.

Noé BRENEY construiește un concept vizual unitar, vizibil pe suprafața celor cinci lucrări realizate pe un material neconvențioanal (carton reciclat, desprins din Arte Povera, într-un mesaj critic adus societății contemporane). Artistul are un discurs vizual aparte, dominat de culoarea roșie, prezentă în toate lucrările sale. Se folosește de intervenții picturale minimale, desen simplificat și utilizarea fracționată a textului, iar datorită mijloacelor simple utilizate, privitorul participă la un discurs complex, bazat pe fragmentare, efemeritate, distrugere din cauza presiunilor externe (sociale, economice sau ecologice).

loana MACOVEI-CIUCIULICĂ, designer textil al Universității Naționale de Arte București, explorează într-un mod profund poetic, sensibil și delicat, relația privitor-epocă-operă de artă, situându-se cu fermitate în direcția discursului curatorial al expoziției, datorită simțurilor angrenate în vizual. Aspectul diafan, organic și fragil al colajului textil (broderie, țesut, serigrafie) subliniază ideea de efemeritate și vulnerabilitate a ecosistemului prin împletirea formelor naturale, fito și zoomorfe, atinse de transparența acuarelei imprimate. Privitorul este invitat într-o călătorie cromatică, contemplativă, discretă, sinestezică, datorită nuanțelor de albastru, verde și ocru. Cele două părți ale lucrării, diferite în densitate, pot deveni metafore antitetice: natural-artificial, permanent-efemer, om-mecanism, mai ales că întreaga lucrare devine o meditație asupra limitărilor perspectivei noastre actuale de a înțelege mai profund trecutul, experiențele și gândurile altor epoci, în raport cu problemele sociale.

Andrei TUDORAN abordează prin discursul său plastic, bazat pe cromatică verde, interacțiunea om-natură; o relație profundă, dar și tensionată. În contextul expozițional, prezența copilului, integrat organic în peisaj și acoperit parțial de umbre și plante, poate sugera inocența în fața provocărilor ecologice, dar și o invitație directă, contemplativă asupra forței umane revărsate în ecosistem. Următoarele două lucrări ale artistului definesc o serie susținută de mesajul explicit al feminității și 3

sensibilității. Corpul uman este prezentat într-o formă intimă și vulnerabilă, printr-un gest vizual al asocierii cu natura. Petalele devin simboluri ale efemerului și delicateții, îmbinând sensibilitatea tactilă cu cea vizuală. Compoziția este plasată într-o ramă actuală, intensă cromatic, cu efect fluorescent și vibrant, sugerând contrastul dintre natural și artificial, intimitate și expunere.

Salomé SENATI creează o lucrare digitală, suprarealistă, tulburătoare, alăturând într-un mod distopic elemente naturale și antropomorfe, creând o tensiune vizuală puternică și introducând o dimensiune simbolică profundă, a explorării identității, în raport cu tehnologia. A doua lucrare digitală evidențiază în mod clar explorarea relației dintre trupul uman și mediul natural, una dintre temele centrale subliniate în textul curatorial. Limbajul artistic exprimă ideea interdependenței, deoarece torsul feminin, redat sub forma unei reprezentări tridimensionale, devine o metaforă vizuală puternică a conexiunii inseparabile și organice dintre om și natură. Bustul învadat de vegetație, forme cristalizate, reprezintă ceea ce a dispărut, dar care continuă să existe, asemenea unei amintiri pietrificate pe care timpul nu o poate șterge.

Petru LUCACI, profesor al Universității Naționale de Arte București, preocupat de materialitate și obiectualitate, construiește un discurs vizual care pendulează de la bidimensional la o iluzie a tridimensionalității. Fragmentul uman feminin aduce în fața publicului tema corporalității, identității și transformărilor fizice și simbolice, individul fiind continuu influențat, perturbat și redefinit de mediul contemporan. Intervenția cromatică în tușe suprapuse sugerează o tensiune între identitate și exterior, între uman și mediu, corpul devenind un spațiu al contradicțiilor, al presiunilor și transformărilor, datorate factorilor multiplii: sociali, psihologici și estetici. Este abordat într-un mod direct și intens subiectul relaționării multi-senzoriale și conceptuale dintre individ și lumea înconjurătoare.

Matei EMANUEL aduce în zona expozițională două lucrări de sculptură, realizate din marmură, așezate pe un soclu improvizat, metaforic și ludic, din lemn. Cele două fragmente zoomorfe evocă ideea fragilității vieții și ecosistemului, în contextul contemporan. Antiteză texturilor crează un discurs multiplu între: vizual-tactil, natural-artificial, viață-obiect, organic-industrial, într-o continuă exploatare a resurelor naturale și o redefinire a identității și limitei dintre uman și industrial.

Lucrarea circulară, din ceramică policromă, a Marei VERHOOGT, se bazează pe un limbaj exuberant, ludic, simbolic, contruind un univers oniric, suprarealist sau o critică subtilă asupra complexității lumii contemporane. Printr-o explorare a realității senzoriale și imaginative, compoziția are personaje care plutesc într-un univers nedefinit, marcat de tensiuni interioare și exterioare.

Katia DERNOVA se concentrează pe instrospecție, explorarea memoriei și a efemerității, în filmul său: Ten Years of Doubts. Acesta a fost inspirat de reflecțiile personale, de farmecul nostalgic al albumelor de familie și de interviuri cu persoane de toate vârstele, despre amintirile din copilărie. Proiectul său a devenit o dovadă a celebrării esteticii fotografiei analogice, cât și a frumuseții schimbării, esențiale în existența umană.

Bernard JOISTEN consideră video-ul mai mult decât o extensie a picturii, deoarece are loc trecerea de la bi la tridimensional, iar privitorul devine un spectator plasat într-un spațiu infinit pe care îl poate parcurge activ. Această călătorie cromatică este un carusel de structură și forme metamorfozate. David CALVET realizează două lucrări video care mizează pe contrastul dintre realitățile percepute și cele posibile ale lumii în care trăim. Primul învestighează o lume goală, părăsită și diformă, unde timpul și realitatea sunt distorsionate, iar cel de-al doilea surprinde o realitate nealterată, neatinsă de activitățile umane, invitând privitorul să se bucure de frumusețea acestora. Ambii artiști suprind prin digital art și video contrastul dintre natural și artificial, invitând privitorul să devină parte din lucrare, într-o realitate contemporană, bazată pe consumul rapid de experiențe senzoriale și emoționale. 4

Această implicare a publicului în proiect, declanșează o conștientizare și o prețuire a realității înconjurătoare.

Lucrarea Ioanei STELEA devine un punct de convergență între simțuri, imaginație și introspecție, deoarece îl invită pe privitor într-un discurs al fagilității și fragmentării contemporane. Mâna sculptată în sticlă, cu palma deschisă într-un gest al ofrandei, simbolizează vulnerabilitatea, protecția și sensibilitatea umană, întărind ideea relației dintre corp și mediul său înconjurător, fluid. Relația sensibilă dintre tactil și vizual, dintre percepție și emoție, accentuează contrastul dintre efemer și veșnic, întărind conștientizarea și necesitatea protecției mediul înconjurător de către om.

Ana DUMITRU manevrează aceeași transparență și fragilitate a sticlei, în redarea mediului zoomorf-marin, în antiteză cu elementele artificiale, geometrice, reflectând tema fragilității ecosistemului. De data aceasta, mediul natural este contaminat prin activitățile umane, medicale sau tehnologice, fapt sugerat de prezența unei seringi integrate subtil în lucrare. Compoziția pune în discuție relația ambivalentă dintre om și natură: exploatare versus protecție și invită privitorul într-un joc al introspecției, marcând constientizarea și protejarea mediului în care trăim.

Lorena BUTA realizează două lucrări încadrate într-un registru vizual alb-negru, cu accente hiperrealiste. Se creează o senzație de tensiune vizuală și emoțională, datorită juxtapunerii de elemente provenite din două medii diferite: natural și tehnologic (dinți umani, lanțuri, cuțite sau texturi lemnoase și catifelate). Tocmai aceste contraste creează experiențe multi-senzitive, dar marchează și ideea de fragmentare identitară, neliniște, constrângeri, limitări personale sau sociale, anxietate, captivitate sau distrugere. Lucrările devin astfel o invitație introspectivă asupra realității.

Otilia BOERU realizează o lucrare textilă prin combinarea unor materiale aspre și reci (plasă metalică și fire) cu cele naturale, moi și confortabile (fire textile sau blană sintetică). Tocmai această alternanță dintre cald și rece, confort și disconfort, negativ și pozitiv, fragilitate și rezistență, delicatețe și rigiditate marchează antiteze prezente în contemporaneitate.

William EMERAUD explorează într-o serie de trei fotografii aceleași contraste, marcând constrângerile, limitările, opresiunile sau presiunile externe, revărsate din mediu către ființa umană. Discursul său vizual senzorial este provocator și poetic, având ca temă corporalitatea și fragmentarea identitară, ilustrând corpuri feminine zvârcolindu-se, înfășurate în fire negre. Fotografiile sunt complexe prin relalațiile dintre percepție, identitate și mediu, dar și prin contrastele găsite: libertate și constrângere, fragilitate și putere, intimitate și expunere, fragmentare și transformare.

Rebeca RADVAN investighează aceleași contraste în lucrarea sa de sculptură, prin alternanța dintre forma organică, masivă și ansamblul de fire negre, ascuțite și rigide, din partea superioară. Fuzionarea zonei inferioare cu cea de sus are loc prin umbre și linii sinoase care marchează tocmai interacțiunea dintre două medii antitetice. Lucrarea poartă mesajul curatorial al fragilității și complexității existenței noastre în lumea contemporană și amplifică experiența tactilă.

Întreaga expoziție se bazează pe o remarcabilă selecție, existând o coerență în poziționare și un crez vizual unitar. Lucrările, deși realizate în tehnici diverse, dialogheză între ele, creează o atmosferă vizuală și conceptuală bogată, prin experiența multi-senzoarilă modelează simțurile și emoțiile, dar mai mult decât atât, îl provoacă pe privitor spre o reevaluare a vieții.