Expoziția „Împreună” reunește lucrările a trei artiste contemporane: Phoebe von Held, Anca Munteanu Rîmnic și Mădălina Zaharia. Publicul este invitat să exploreze instalații video, fotografii și lucrări ce abordează teme legate de memorie, identitate și contexte socio-politice. Expoziția poate fi vizitată până pe 3 august 2025.

Expoziția „Împreună” pornește de la teme abordate într-o expoziție anterioară organizată la Salonul de proiecte – Călătorii, fotografii, prietenii. Lee Miller, Lena Constante, Elena Pătrășcanu. Aceasta se referea la viața și activitatea artistică a trei femei ale căror experiențe au ridicat întrebări importante despre artă, politică și memorie.

Lucrarea lui Phoebe von Held construiește o scenografie tensionată, în care păpuși dezmembrate, vopsite în alb, sunt așezate pe o masă ca relicve ale inocenței  frânte. Alături, o figură politică intens colorată cu pete de roșu,  marchează violența istoriei, sugerând un contrast puternic între lumea teatrului și traumele politice care au traversat-o. Fotografiile alb-negru ale echipei de la Teatrul Țăndărică, incluse în instalație, adaugă o dimensiune documentară și afectivă, făcând legătura între creația colectivă a femeilor din acel timp și destinul lor frânt de represiunea politică. Phoebe propune astfel o meditație vizuală despre memorie, fragilitate și istoria scrisă pe trupuri și marionete.

Instalația video a Mădălinei Zaharia nu funcționează doar ca mediu, ci ca o formă de gândire în sine – una care oscilează între observație și reverie. Aici sunt integrate elemente de cinema experimental, poezie vizuală și fragmente narative discontinue, în care linearitatea este înlocuită de asocieri afective. Acest mod de lucru aduce în prim-plan o estetică în care timiditatea, melancolia și visarea nu sunt trăsături pasive, ci raportări la prezent. Pe fundalul unei lumi fragmentate de conflict, înstrăinare și lipsă de concret, instalația devine un exercițiu de (re)sensibilizare. Imaginile nu sunt impunătoare, ci fragile, uneori ezitante – tocmai de aceea ele cer o altfel de privire. Lucrarea Mădălinei Zaharia funcționează deci ca un montajului fragmentar. Nu propune o construcție narativă evidentă, ci o acumulare de imagini și secvențe care lasă loc pentru ambiguitate și interpretare deschisă. Instalația este tratată ca o structură parțială, cu un ritm propriu, în care vocea, textul și sunetul coexistă.

Anca Munteanu Rîmnic folosește covorul de ceramică ca mijloc de reconectare cu tradițiile și amintirile trecutului, abordând o interpretare contemporană a meșteșugurilor populare. Materialitatea lucrării, combinată cu fragmente de simboluri și forme inspirate din arta populară, creează o tensiune între ceea ce este exterior și ceea ce ține de identitate, mereu în schimbare. Această piesă trimite expres la ideea de melancolie și a pierdere, dar și la procesul continuu de redefinire personală – reinventare. Anca Munteanu Rîmnic preia pattern-ul unui covor tradițional, dar îl recontextualizează radical prin folosirea ceramicii lucioase, un material neașteptat și străin meșteșugului inițial, astfel marcând o punte între memoria trecutului și dialogul cu prezentul.

Dana Andrei contribuie în expoziție cu o intervenție textuală care nu se exprimă prin obiect sau imagine, ci printr-un gest critic articulat. Pornind de la o poziție socialistă asumată, ea formulează o privire lucidă asupra modului în care arhivele și memoria colectivă sunt instrumentalizate în spațiul cultural actual. Este, astfel, un îndemn la recuperarea unei gândiri politice clare, conștiente de context, capabilă să conteste ideile dominante și să formuleze alternative reale.

Expoziția aduce împreună trei practici artistice distincte, dar atent articulate într-un parcurs curatorial care urmărește nu uniformizarea, ci punerea în dialog a unor sensibilități complementare. Fiecare intervenție contribuie la o construcție subtilă, dar coerentă, în care memoria, ideologia și afectul funcționează ca instrumente de lucru și poziționare etică în prezent.