În data de 25 septembrie 2025 a avut loc, la Salonul de proiecte, vernisajul expoziției „Eseu despre spațiu”, un eveniment ce marchează prima colaborare publică cu nou-înființata Fundație Horia Bernea, instituție dedicată cercetării și valorificării operei artistului. Expoziția reunește o selecție de lucrări, schițe și documente din perioada de început a creației lui Bernea, conturând astfel premisele tematice ale unei opere ce avea să devină de referință pentru arta contemporană românească.

Una dintre ideile centrale care se desprind din opera lui Bernea este aceea că artistul concepe spațiul înafara aparenței: pentru el, lucrarea devine un loc privilegiat al trăirii, un spațiu al sensibilității și al experienței interioare. Astfel în funcție de cum este trăit, perceput, acesta capătă calități – devine afectiv. Pentru Bernea, deci, arta se naște într-un spațiu aparte, un spațiu variabil, determinat de formele și obiectele care îl constituie, dar niciodată supus unor legi absolute. Este un spațiu al afectivității, al vulnerabilității. În viziunea sa, arta nu se definește prin demonstrație sau prin reguli fixe, ci prin capacitatea de a deschide locuri fragile. Lucrările lui arată cum ceea ce scapă regulilor fixe poate genera forme noi de expresivitate și profunzime. Nu toate structurile realității pot fi reduse la tipare, astfel că în acest spațiu rămas deschis își face loc intuiția, care pentru artist devine un element esențial al creației. În același timp, intuiția sa nu anulează luciditatea, ci o completează, conferind lucrărilor coerență și densitate simbolică.

Opera lui Horia Bernea nu are caracter demonstrativ, ci aceasta se întemeiază pe momentul creației și pe trăirea experienției generată de momentul creator – cu alte cuvinte, „programul” tinde să îngrădească această libertate creatoare pentru care Bernea a militat (Andrei Pleșu – 1995). Ceea ce se conturează în parcusul artistului este această mișcare oscilantă dar ferilă între registre aparent opuse – Între tradiție și modern, între abstract și spiritual.

Figurativul și abstractul în opera sa nu se contrazic – ele converg spre același punct. În niciuna dintre aceste faze expresia nu a fost pierdută în proces – dimpotrivă. În trecerea de la „Grafic de producție” la „Interior de biserică”, capacitatea de expresie și forța imaginii sunt constante.

Expoziția „Eseu despre spațiu”, gândită încă din timpul vieții de artist, relevă modul în care Bernea reia motive tradiționale – praporul, peisajul, natura statică – pentru a le supune unui proces de esențializare. Prin această decantare formală și simbolică, el le transformă în versiuni abstractizate, devenind repere definitorii ale întregii sale creații.

Actul creator este o extensie a spiritului, departe de simpla aplicare a unor șabloane rigide. „Munca pictorului este o activitate profund spirituală, nu o goană după <<mijloace>> – Horia Bernea.”