Expoziția lui Pandele Radu, GRI, de la Atelier 35
Expoziția monocromă alcătuită din picturi, printuri pe aluminiu și prima animație a artistului este insoțită de un text introductiv în imaginariul artistului:
-Prima liniște: Încă nu există nimic mai important decât ce ai făcut în pre-viața. Ai înotat inconștient cu milioane de semeni, ai fost ejaculat în cursa cea mai importantă, pe viață și pe moarte și pe moarte și pe moarte. Cine ajunge la ovul câștigă. Singurul moment zero. Cine câștigă pierde, te-ai născut sub o stea. Cazi în sus, cazi în gri. Tu ești purtătorul de cuvânt al corpului tău blocat jos. Planeta cușcă posesivă.. toate firele de praf și micro scamele sale nu vor părăsi incinta cu ușurință, indiferent dacă au conștiința de sine sau nu. Eventual toți deveniți parte din ea, dezintegrați, lipiți cu forța. Te fura mai grabnic când esti sedentar. Toate orașele vor arăta la fel. Să mori în sus. Depășirea condiției umane însemnă a te elibera de jurisdicția gravitațională a altor corpuri cerești, înghețat și fiert simultan în cel mai ostil loc; Ultima liniște.
Interludiu: Omul încă nu are conștiință de sine. Orice idee bună a fost stricată. Izbirea lui Wan Hu înapoi la sol. Super gri gri. Realitatea este perfectă doar în artă. Plătesc chirie(bani) pentru locul în care opresc timpul. Oricum nu citește nimeni textu bla bla bli blo…. Cavalerul apocalipsei. Griul ăsta este toate culorile combinate. Apă simetrică. Primul om viu. Greutatea proprie. Protestul meu împotriva mea. Prolog high tech. Primul sci-fi romanesc. Am oprit gravitația. –
Expoziția este deschisă pentru vizitare luni-vineri orele 16:00-19:00 până în data de 5 decembrie 2022.
foto Andrei Mateescu & Radu Pandele