Pe 8 mai 2025 a avut loc vernisajul expoziției Măsura flexibilă a tuturor posibilităților la galeria 2/3 din București, un eveniment care reunește lucrări recente ale artistei Cristina Garabețanu. Expoziția rămâne deschisă publicului până pe 9 iunie și propune un traseu vizual și afectiv construit la intersecția dintre fotografie, obiect și memorie personală, explorând moduri de reprezentare a identității prin gesturi de arhivare, reconstrucție și reflecție vizuală.

Unul dintre elementele centrale ale expoziției este modul în care imaginile sunt încadrarea într-o formă care amintește de o cutie desfăcută, o alegere care adaugă un strat simbolic esențial. Cutia devine, astfel, un simbol al limitării și al protecției, dar și al procesului de deschidere, de revelație a ceea ce este ascuns. Forma sa, fragilă și în același timp conturată, sugerează un spațiu închis, dar totodată permeabil, în care amintirile și poveștile personale pot fi păstrate, dar și reinterpretate. Această alegere vizuală reflectă dorința de a reconstrui trecutul din fragmentele pe care le păstrăm sau le regăsim, fiecare tăietură sau deschizătură din cutie reprezentând un moment de deschidere către posibilități noi, o invitație de a explora mai adânc propriile rădăcini și identități.

Fotografierea de oameni anonimi pe plajă devine, în acest context artistic, un gest de observație și reflecție, prin care artista nu documentează neapărat realități exterioare, ci explorează, simbolic, straturi ale propriei identități și ale memoriei colective; astfel, fiecare imagine surprinsă devine un teren vizual deschis, un spațiu metaforic în care se proiectează întrebări legate de apartenență, trecut și devenire.

Intervențiile aplicate peste imagini –  trasarea unor contururi, delimitări sau structuri grafice – sugerează o încercare de a aduce coerență acolo unde totul pare fragmentat. E o formă vizuală de investigare, prin care trecutul personal, adesea lipsit de claritate sau continuitate, este reconfigurat, nu pentru a fi explicat, ci pentru a putea fi confruntat și privit cu sinceritate.

Liniile trasate peste imagine funcționează ca un strat suplimentar de lectură, trimițând la o tehnică grafică de suprapunere care destabilizează suprafața fotografică și o transformă într-un spațiu compozit. Această intervenție nu doar că modifică percepția inițială a cadrului, dar și accentuează ideea de memorie stratificată – o memorie care nu se revelează linear, ci prin acumulări, corecturi și reveniri. Astfel, fotografia nu mai este doar o captură a realului, ci o platformă pe care se reconstruiește sinele.

Fotografiile alb-negru din expoziție par să dețină o forță expresivă aparte, diferită de imaginile color, deși diferența nu poate fi redusă simplu la o alegere estetică. Absența culorii pare să concentreze atenția asupra compoziției, gesturilor, privirii, transformând fiecare cadru într-un spațiu de tensiune. În acest context, fotografiile color devin completările celor monocrome.

Raportul imagine foto – obiect este unul echilibrat, generându-se un spațiu coerent în care cele două medii se potențează reciproc. Fotografiile, deși aparent autonome, par să își continue discursul în plan material prin prezența obiectelor, care nu doar ancorează, ci și amplifică temele vizuale ale memoriei, arhivării și reconstrucției identitare. La rândul lor, obiectele nu stau izolate, ci împrumută din fragilitatea și ambiguitatea fotografiei. Această articulare subtilă între imagine și formă tridimensională funcționează ca o punte între vizual și tactil.

Cristina Garabețanu propune o formă de explorare artistică în care fragilitatea trecutului se împletește cu intuiția prezentului, într-un demers atent, intim și profund uman. Expoziția devine, astfel, mai mult decât o succesiune de lucrări – devine o experiență de descifrare a identității ca proces viu, niciodată încheiat.