„Expoziția Soclu pentru gânduri a artistului Gavril Zmicală este găzduită de Galeria Galateea și poate fi vizitată până pe 13 aprilie 2025, sub curatoriatul Cristinei Popescu Russu.”

Într-o lume în care efemerul domină concretul, iar ritmul accelerat al vieții contemporane rareori lasă loc contemplației, artistul propune un moment de introspecție. Ciclul său de lucrări funcționează ca o poartă către un univers metafizic, unde echilibrul fragil dintre realitate și iluzie devine un element central.

Statuile expuse transformă spațiul într-un teritoriu al misterului, unde portretele – deși statice – sunt înzestrate cu o prezență puternică și enigmatică. Fiecare bust pare să susțină pe cap structuri delicate, compoziții care sfidează gravitația și evocă ideea de echilibru precar. În acest spațiu al timpului suspendat, totul pare să stea pe loc, dar nu în sensul unei stagnări, ci ca o clipă extinsă la infinit, în care trecutul, prezentul și viitorul coexistă într-o armonie fragilă. Este un moment de răgaz, de contemplare, unde fluxul existenței se dizolvă într-o liniște profundă, aproape ritualică.

Prin această dialectică a vizibilului și a invizibilului, a concretului și a metafizicului, artistul creează un spațiu de interogație asupra instabilității existenței. Echilibrul devine astfel, un vehicul al transcendenței, un punct de acces către dimensiuni mai profunde ale conștiinței. Lucrările sale nu doar captează realitatea, ci o dislocă, o recompun și o suspendă într-un timp nedefinit. Echilibrul fragil al acestor structuri sculpturale nu este doar un aspect estetic, ci devine un simbol al condiției umane. Obiectele aparent instabile, plasate pe capetele busturilor, creează iluzia unui moment suspendat, unde gravitația nu există, iar timpul este anulat. Acest echilibru duce cu gândul la efortul continuu al individului de a menține armonia în haosul existenței, de a găsi un punct de stabilitate între trecut și viitor, între rațiune și pasiune.

Culoarea albastră a unora dintre busturi adaugă o dimensiune suplimentară reflecției asupra timpului și spiritualității. Simbol al infinitului și al introspecției, albastrul conferă sculpturilor o aură atemporală, sugerând o realitate suspendată între concret și ambiguu. În contrast cu tonurile neutre, această cromatică evocă atât liniștea, cât și profunzimea insondabilă a subconștientului. Prin această opoziție vizuală, artistul subliniază relația dintre materialitatea formelor sculpturale și imponderabilitatea ideilor pe care acestea le întrupează. Totodată, albastrul poate fi interpretat ca un ecou al unei dimensiuni imateriale, un strat suplimentar de semnificație care intensifică dialogul dintre formă și idee.

Contrastul dintre suprafețele lucioase și cele mate joacă un rol esențial în dinamica vizuală a lucrărilor. Elementele aurite captează și reflectă lumina, creând efecte de strălucire care amplifică dimensiunea sacră a sculpturilor. În opoziție, zonele mate oferă un contrapunct de sobrietate și stabilitate, evidențiind materialitatea obiectelor. Acest joc vizual între reflexie și opacitate subliniază tensiunea dintre efemer și peren, dintre sacru și profan, conferind lucrărilor o profunzime simbolică suplimentară.

Prin această expoziție, se pune în evidență regândirea raportul dintre concret și abstract, dintre real și imaginar, într-o lume în care materialitatea capătă o aură de sacralitate.