„Intersecția mediului vegetal cu cel uman este una dintre temele dominante pe care îmi construiesc arta. Din această încrucișare, reiese un univers bizar, lipsit de granițe și dominat de incertitudini. Nu putem spune cu precizie ce e uman și ce e vegetal. Formele și culorile se contamineaza unele pe celelalte. Nimic nu e sigur, totul este interpretabil. Totul este posibil și la latitudinea privitorului.
Ca o reacție împotriva îndepărtării de tot ce este prefăcut și artificial, se remarcă existența tot mai prezentă a mișcărilor de întoarcere la natură. Natura este privită ca elementul salvator al umanității, reîntoarcerea la aceasta și comuniunea cu ea fiind poate ultima șansă a umanității de a se salva. Tot mai adesea se erijează dorința indivizilor de a avea un stil de viață care să nu constrângă natura în niciun fel.
Seria ,,Potato head’’ are ca punct de plecare cea mai recenta obsesie personală, aceea a cartofului încolțit, fiind întocmai o încercare de reîntoarcere la natură prin împumutul și suprapunerea elementelor sale definitorii, până la contopirea totală cu aceasta. Subiecții lucrărilor mele au fost supuși ,,cartofizării’’. Portretele copiilor, asemeni cartofilor, devin potențiali bulbi din care urmează să încolțească rădăcini. Deși nu sunt vizibile pentru privitor, rădăcinile care se contruiesc sub pielea fină a copilașilor îi fac pe aceștia să trăiasca sentimente intense, sesizabile în expresiile lor inocente și sincere. Unii dintre ei trec usor prin acest proces, crezând că e o joaca, alții, însă sunt chinuiți, părând că se luptă cu ceva din interiorul lor, ceva care îi depășește, pe care nu îl înțeleg și care se hrănește cu frăgezimea lor, lăsându-i de multe ori confuzi și pierduti, sceptici și neîncrezători în lumea ce se desfășoară în jurul lor.
Paradoxal, rezultatul este unul nenatural și ușor straniu, personajele părând că nu aparțin acestei lumi, ci mai degrabă unui univers alternativ, o lume în care locuitorii sunt cartofi-copii-extratereștri sau adulți suprinși în ultima etapa a transformării. Expresiile acestora din urmă sunt simplificate, lipsite de intensitatea emoțiilor copiilor-cartofi, acum fiind doar amintiri a ceea ce au fost cândva. Copiii-cartofi sunt un simbol al posibilităților infinite pe care fiecare dintre noi le avem, dar pe care uneori le ratăm în lupta cu sine.” (Mara Popa)