DE BIANCA IVAN

Un sentiment enorm de neputință ne-a acaparat societatea românească din iarna anului trecut. O societate care devine din ce în ce mai divizată de o mare linie, creatoare a unei prăpastii, care amenință dihotomizarea acesteia și perpetuarea conceptului cunoscut drept Celălalt. În acest prezent tumultuos, în a cărui dune de nisip mișcător suntem prizonieri, ne-a rămas doar să cugetăm. Cea mai simplă întrebare răsună cu ecou în gândurile noastre: Ce pot face eu? În mijlocul acestui haos se află mecanismul cel mai la îndemâna omului pentru a se exprima, aparatul artistic. Cum poate impacta o decizie artistică o întreagă societate? Poate fi arta folosită pentru a schimba perspective în masă, dar, fără a purta caracterul propagandistic?

Astfel de întrebări sunt nucleul mental din care s-a născut expoziția The Thin Thread Line, curatoriată de Alex Radu și Thomas Zitzwitz în spațiul /SAC Berthelot. Aceasta face parte dintr-o serie de expoziții interconectate, organizate de /SAC în decursul acestui an. Notes From Underground, curatoriată de Alex Radu și Charles Moore în spațiul /SAC @ MALMAISON, a răsunat ca un strigăt, aducând în același spațiu fotografii jurnalistice imortalizând manifestațiile extremei drepte din decembrie anul trecut, împreună cu manifestațiile proeuropene de anul trecut și lucrări de artă. Această dualitate de forțe oglindește structura romanului omonim scris de Dostoievski și scoate la lumină tensiunea cauzată de curentul aflat sub fațada democratică a societății contemporane. Legătura dintre cele două expoziții nu este doar una conceptuală, ci și una de conținut.

O parte din fotografiile amintite anterior pot fi regăsite în expoziția curentă, în cadrul unei instalații semnate de Maria Ghement și Alexandra Müller. Prin recontextualizarea artistelor, lucrările de artă semnate de diverși artiști în cadrul instalației amintesc de preacunoscutul objet trouvé. Prin linia înțeleasă ca element perspectival, fiind un spațiu amenajat drept un balcon fals – trebuie să treci pragul ferestrei pentru a păși afară – lucrarea discută despre limita dintre om și oraș. Construirea haotică și alarmantă a clădirilor din ultimele decenii a impactat și zona în care se află galeria. Din balcon, privirea îți alunecă peste o clădire-mamut, construită ilegal lângă Catedrala Sf. Iosif. În cadrul expoziției, lucrarea comunică direct cu o altă instalație site-specific, Horizon Switch de Justin Baroncea și Cristian Matei. Prizonier al lucrării construite pe balconul real, înțelegerea peisajului urban este posibilă doar prin două linii orizontale – tăieturi subțiri – singurele ferestre către lumea exterioară. Un trecut claustrofob al ororilor din celulele unui stat totalitar ți se conturează în minte în timp ce oglinda multiplică realitățile, înfățișând vederea spre spațiul expozițional. Astfel, privirea către oraș devine o ustensilă politică, fiind și locul unde, cu doar câteva luni în urmă, se organizau marșurile extremei drepte.

O altă axă străbate spațiul, trasată între lucrările Anei Ionescu Sometimes, I am tempted I și Sometimes, I am tempted II, străbătând lucrarea lui Iulian Cristea, Navigând Înăuntru. Sculpturile artistei din oțel sunt contrapunctul material al încăperii, făcând parte din seria For you I would, expusă în cadrul Rad Sculpture Park. Lucrarea lui Iulian Cristea este, de asemenea, în dialog cu instalația site-specific a artistei Haleh Redjaian, Out of Line. Grecii percepeau destinul ca fiind ața vieții, țesută și controlată de trei zeițe. Instalația Out of Line este realizată dintr-o multitudine de fire, care, printr-un joc de optică, par a se întrepatrunde, deși niciodată atingându-se. Un singur fir auriu iese în evidență, poate fi destinul în a cărui vânt se lasă purtate pânzele sculptate de Cristea. Un fir-călăuză desemnează punctul central și în lucrarea No Flag (8) a artistei, de data aceasta unul roșu – o directă trimitere către titlul expoziției. Lucrarea, de asemenea, ne relevă latura teoretică a liniei ca element descriptiv. Descompunerea liniei în esența sa, punctul, este ilustrată de Virginia Toma prin Untitled 2022. Pentru artistă, linia este un instrument de construcție. Dacă aceasta este modelată de spațiul înconjurător prin Out of Line, liniile din Untitled (2024) a Virginiei Toma ajung să pună stăpânire asupra spațiului, contopindu-se într-un negru absolut. Astfel, linia devine un mod de interogare a ritmului vizual prin repetiția sa.

Linia poate căpăta diferite înțelesuri, poate fi conceptualizarea asemănărilor care ne unesc sau, în oglindă, a diferențelor care ne disting unii față de ceilalți. Lucrările artiștilor Alicja Kwade, Marcel Odenbach, Ana Ion Leonte și Hortensia Mi Kafchin aduc în prim-plan limitele care ne despart, redând consolidarea granițelor individualizante. Diferența de clase este materializată de către artista Alicja Kwade în seria de lucrări Goldvolks sub forma unor pandantive din aur. Până în 1973, rezervele naționale de aur păstrate de băncile majorității țărilor au constituit plasa de siguranță pentru monede (sistem cunoscut drept etalonul aur). Oficial, nouăzeci și șapte de țări își cuantifică rezervele de aur. Aceste date au fost preluate de artistă și împărțite la populația oficială a fiecărei țări, astfel turnat de aurarul Georg Hornemann, este concretizată sub forma celei mai simple forme geometrice, un cub, valoarea ipotetică meritată de fiecare cetățean după distribuirea egală a bogăției naționale.

Abuzul de putere ia o formă violentă, decupată în seria din cinci părți a artistului Marcel Odenbach. Folosind șabloane de tăiere diferite, artistul generează cinci serigrafii care sunt conceptualizate sub forma unui triptic. Colajul central ilustrează dureroasa istorie colonială a Germaniei în Africa, înconjurat în stânga și în dreapta de două colaje, care se repetă, realizate din imaginile surprinse în timpul asaltului Capitoliului de către susținătorii lui Trump în Washington, 2021. Precum coloniștii germani albi surprinși în cărțile poștale din colecția personală a artistului, la secole distanță, americanii albi au luat cu asalt ce au crezut că li se cuvine. Un retablu al suferinței născute din setea de putere, din ura nejustificabilă îndreptată către alți oameni este amintirea evenimentelor recente, contextualizate istoric pentru a le putea înțelege moștenirea. 

Prin filmul Ab wann gab es kein zurück mehr / Where was the point of no return, Marcel Odenbach cercetează linia dintre valoarea artistică a unui material și pura sa existență. Un film compus din momente surprinse de artist fără o intenție inițială este declanșatorul unor investigații asupra naturii filmului, a relevanței imaginilor arătate. Precum imaginile filmate care, în procesul de montaj al filmului, îți relevă și alte înțelesuri decât cel inițial, și sculptura Anei Ion Leonte, Babas,  cuprinde mai multe forme. Stratul exterior, o matrioska modernă, găzduiește în interiorul său ființe inspirate după stâlpii antropomorfi din piatră ai kurganelor, cunoscuți sub numele de baba. Împrejmuită într-un mediu de sticlă, umezeala din lut, generatoare de condens, produce impresia transpirației. Linia spirituală este neclară, conform credinței animiste ale străvechilor baba –animalele, copacii, munții și râurile au suflete. În contemporaneitate, muzica este un mod de exprimare a sinelui, un spațiu de întâlnire pentru comunități întregi. Portretul de Hortensia Mi Kafchin, Ginseng Strip, vorbește prin imaginea rapperului Yung Lean despre conexiunea pe care muzica este capabilă să o formeze între oameni. În aceeași măsură, lucrarea, cu ambiguitatea sa autoportretistică, atinge și subiectul discriminării muzicale.

Din punct de vedere artistic, linia poate fi înțeleasă și utilizată expresiv, precum o regăsim în lucrările artiștilor Jorinde Voigt, Thomas Zitzitz, Nicolae Comănescu, Gregor Hildebrandt, Marlon Red, Călin Dan, Dominika Trapp. În lucrările realizate de Jorinde Voigt, Immersion și Rush of Insight VI, prin desen, artista formează un univers în care percepția nu este un act de înțelegere unilateral, ci un câmp dinamic, născut la intersecția dintre elemente distincte imersate. Formele de culoare devin fluide pentru Thomas Zitzitz. Folosindu-se de materialitatea lemnului, se formează în compozițiile Untitled II și Untitled III linii care contrapunctează plutirea culorii. Untitled I transformă pata de culoare într-o tușă fragmentată, conturând o poveste vizuală, pierzându-te printre nuanțele de albastru și tușele dure de negru, până când descoperi pata portocalie, care, prin singularitatea sa, îți captează întreaga atenție. Asamblajul realizat din scheletele unui pat, Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor-continuare, realizat de Nicolae Comănescu, face parte dintr-un concept amplu. În cadrul acestei lucrări, linia neo-expresionistă trasează suprafața patului și a hainelor. Stratificarea materialelor textile ascunde istoriile personale. Lucrarea continuă o practică recurentă în opera artistului, reciclarea. Efemeritatea este surprinsă de artista Marlon Red în lucrarea Roads Behind Time, printr-o serie de fotografii realizate timp de trei ani, în același anotimp. Pentru latura documentară, intervențiile plastice aduc o notă personală și sugerează o lipsă de informație care va fi mereu prezentă cu noi, indiferent de cât de mult timp vom petrece într-un loc anume; în continuare vom observa schimbările abia după ce le căutăm. Descoperirea unui spațiu nou este prezentată de Călin Dan în filmul său Trip, the Film. Expus împreună cu o fotografie realizată într-o singură noapte, pe care autorul a petrecut-o în adâncul clădirii. Firele care traversează compoziția se aseamănă cu desenele artistei Dominika Trapp: 1. they are not quiet, quiet, like the little emptinesses I carry, 2. there is a snake in swans și 3. I am the center of an atrocity. Tripticul explorează nașterea printr-o prismă corporală, contrastând aceste trăiri vulnerabile cu mecanismele mașinăriilor. Benzile de casetă audio formează o linie expresivă printr-o tehnică personală a artistului Gregor Hildebrandt, asemănătoare cu monotipia. Lucrarea, realizată special pentru expoziția curentă, este o aventură în mediul material și vizual. Ținând secretă identitatea melodiei, prin absența sa se naște un nou material artistic.

Urmând conceptul curatorial, expunerea fotografiei intitulate Wadee de Julian Lennon, conform liniei orizontului, s-a concretizat prin coordonarea atenției către ochii blânzi și bătrâni ai calului Wadee, în vârstă de 36 de ani. Fotografiat în fiecare zi de artist, acesta este un simbol al conexiunii între om și animale, care poate dura uneori cât o viață umană. Această delimitare dintre pământ și cer este surprinsă și în fotografiile realizate de Elger Esser, Masacret III și Mont Saint Michel Baie Etoilée. Fotografia, ontologic, capturează timpul, un moment ce nu va mai exista niciodată este prins prin lumină pentru a ne putea întorce la el la nesfârșit – dar ce câștigăm prin această iluzie a unei trăiri autentice? La astfel de întrebări ne invită peisajele surprinse prin obiectivul fotografului. Însă, în cazul lucrării Pointe des Engraviers, Bandol, lune froide croissante en Taureau, Novembre 2024, capturată de Marie Bovo, un întreg interval de … vise nocturne este cuprins. Artista își alege cu mare grijă locurile pe timpul zilei, iar noaptea revine pregătită să își instaleze aparatul de fotografiat.

Sfidând limitele a ceea ce este și cum este permis a fi expus, arta în această expoziție răbufnește și copleșește până și spațiul toaletei. Aici regăsim lucrarea semnată de Dimitre Luca Gora, Offline în Est. Pe suprafața unei oglinzi venețiene, forme pixelate sunt înghețate în timp. Materialul reflexiv este stârpit de a sa caracteristică definitorie, devenind o suprafață care, neputincioasă să mai redea imaginea sinelui, se oprește asupra unei rutine – dinozaurul care înaintează continuu, sărind peste obstacole. Pierderea conexiunii este ceea ce face ca până și aceasta să se oprească, avertizându-ne că firul de care se ține totul este mai fragil decât îl percepem. Asupra slăbiciunii cugetă și Ruxandra Nițescu în lucrarea Laboratory Analysis, parte din proiectul Phytopathological Touches in a Landscape of Care, 2022. În mediul steril al laboratoarelor își face loc căldura și îngrijirea copacilor, blurând linia dintre om și natură. Această relație este ilustrată și în lucrarea This is the end III de Suzana Dan. Ce pare a fi un gest afectuos, o îmbrățișare între o figură umană și un câine se transformă neliniștitor într-o imposibilitate prin stranietatea trupului uman. Universul natural reprezintă nucleul și celeorlalte lucrări expuse, aparținându-i Suzanei Dan, This is the end I, în care peisajul este ilustrat drept amintire. Absența își ia stăpânire asupra compoziției, golul dens acaparează colinele înverzite, conturându-le. Lumina, ca limba unui ceasornic, este singurul indicator temporal. This is the end II ilustrează un peisaj apocaliptic, peste un hățiș tratat prin tușe largi și grăbite, abstractizat, este suprapusă o pereche de ochi. Un aparat al supravegherii, această inserție oferă naturii puterea de a riposta, ațitindu-ne cu privirea.

În concepția lui Nives Widauer, geometria ia forma unui sărut. Două figuri feminine împart o dulce coliziune. Prin această personalizare, Imperium Humanumeste este reimaginarea conceptului antic de Imperium Romanum, transformându-l într-o versiune a unității globale.  Însă, în seria de lucrări Borderline, linia, subțire și conceptuală, stă de data aceasta în calea conexiunii, atât vizual în Borderline I, unde împiedică un sărut, cât și conceptual în restul desenelor. Prin intermediul a trei culori atent alese, artista își continuă preocupările în ceea ce privește interacțiunea dintre imaginea vizuală, psihologie și limbaj. Făcând, de asemenea, referire la tulburarea psihologică, artista se detașează de un diagnostic, referindu-se la fragilitatea echilibrului nostru interior – linia subțire dintre haos și liniște.

Chintesența expoziției se regăsește în operele lui Mircea Suciu, Dizzyness of Freedom și A Beauty Supreme 2. Mircea Suciu, unul dintre cei mai valoroși artiști contemporani români, își dobândește acest titlu atât prin unicitatea tehnicii, perfecționată de acesta și numită monotipie, cât și prin intensitatea mesajului transmis, profund ancorat în Weltanschauung-ul contemporan. Dizzyness of Freedom aduce împreună două planuri, cel fotografic – prin monotipia unei imagini de arhivă a unei ceremonii ultra-religioase din America anilor ’50 (practica manipulării șerpilor), și cel pictural, atât prin intervențiile aduse fotografiei (precum degradarea prin adăugarea unor forme geometrice chipului personajului din fotografie, pentru confidențialitatea persoanei sale), cât și prin prim-planul pictat într-o cheie realistă, însă răpind culoarea pielii personajului. Antiteza dintre ficțiunea realist redată și realitatea ficționalizată se adaugă absurdului care domină compoziția. Un absurdism care atinge subiectul dinamicilor de putere și al picturii suprarealiste. 

Tehnica monotipiei se regăsește și în lucrarea A Beauty Supreme 2, folosită pentru transpunerea personajului central, care aparține școlii lui Ingres. Frumusețea închipuită, elementul central al unui curent artistic reprezentativ pentru burghezie, ne privește timid. Pe chipul său se citește un surâs care, alături de mâinile acoperite de o nuanță rozalie și de cele două imagini de arhivă poziționate în partea superioară a compoziției, ne determină să punem la îndoială puritatea sa. Deasupra capului, o înconjoară un nimb al istoriei: două imagini preluate din surse de arhivă, în stânga, o fotografie ilustrând o familie de emigranți, iar în dreapta, o gravură de epocă redând momentul arderii pe rug pentru erezie. În cadrul contextului expoziției, lucrarea este simbolică pentru limita dintre frumusețe și suferință, oroarea cauzată de sisteme de putere, colonialismul, religia ca armă și sau naiva ignoranță a abuzatorilor. Atmosfera fantomatică a întregii lucrării redă sentimentul amintirii, uitate de marea narațiune. 

Expoziția este deschisă publicului până pe data de 16.08.2025. Finisajul acesteia va avea loc la ora 1900 la /SAC Berthelot.

O cronică de Bianca Ivan, studentă în cadrul facultății de Istoria și Teoria Artei, a coordonat un club de film în liceu, iar acum își petrece majoritatea timpului în sala de cinema, ori într-o bibliotecă din București.

Artişti: Justin Baroncea & Cristian Matei, Marie Bovo, Nicolae Comănescu, Iulian Cristea, Călin Dan, Suzana Dan, Elger Esser, Maria Ghement & Alexandra Müller, Dimitrie Luca Gora, Gregor Hildebrandt, Ana Ionescu, Alicja Kwade, Julian Lennon, Ana Ion Leonte, Dragoș Lumpan, Hortensia Mi Kafchin, Ruxandra Nițescu, Marcel Odenbach, Marlon Red, Haleh Redjaian, Mircea Suciu, Virginia Toma, Dominika Trapp, Marco Verhoogt, Jorinde Voigt, Nives Widauer, Thomas Zitzwitz