În contextul aniversării a 150 de ani de la nașterea pictorului Theodor Pallady (1871-1956), Muzeul Național de Artă al României a propus patru expoziții despre Pallady și opera sa, iar două dintre acestea valorifică relația artist-colecționar: „Zambaccian despre Pallady” de la Muzeul Zambaccian și „Parisul lui Pallady” de la Casa Melik.

Krikor Zambaccian (1889-1962), important colecționar de artă românească modernă, a avut un prim contact cu arta și colecționismul încă din adolescență, începând apoi să frecventeze expozițiile și anumite colecții private și publice din București. Totuși, Zambaccian a fost un colecționar complex, tocmai pentru că activitatea sa nu poate fi redusă la achiziție și alcătuirea colecției. Colecționarul a avut relații deosebite cu artiștii pe care îi prețuia, dorind să fie adesea prezent în timpul procesului de creație, să poarte discuții despre artă cu aceștia și, nu în ultimul rând, să interpreteze opera de artă. După perioade de frământări, interacțiunile sale cu artistul și opera de artă au condus la scrierea unor articole pe astfel de teme și publicarea lor în volumul „Însemnările unui amator de artă”, care rămâne o sursă valoroasă pentru amintirile sale despre artiști și alți colecționari. Astfel, expoziția „Zambaccian despre Pallady” își propune să contureze portretul unui „personaj” dificil, așa cum apare în articolul despre Pallady care a fost ilustrat cu autoportrete ale acestuia și lucrări la care colecționarul face referire („Pont Neuf”, „Noutățile zilei”, „Paznicul de la Chailly”). Prin alăturarea însemnărilor spontane despre lucrările menționate este subliniat dialogul colecționar-artist.

S-au întâlnit prima dată în 1919 la expoziția lui Verona, iar patru ani mai târziu, în 1923, colecționarul a reținut prima lucrare de Pallady, „Pont Neuf”, de la expoziția personală a acestuia. De atunci, Zambaccian a achiziționat constant lucrări ale artistului, a vizitat expozițiile personale, atelierul său de la Paris și a publicat prima monografie Pallady în 1944. Dincolo de diferențe – originea (Zambaccian era armean, Pallady grec românizat), statutul social (Zambaccian era negustor, Pallady se trăgea din familie de boieri), modul de înțelegere a materialului și a spiritualului în artă (Zambaccian prefera culoarea, iar Pallady linia), cei doi au avut o relație de prietenie îndelungată și s-au prețuit reciproc.

Lângă numeroasele portrete pe care artistul i le-a schițat colecționarului, trebuia să se alăture și o expoziție care să prezinte, prin cuvinte, viziunea acestuia din urmă. Deși prezintă o selecție restrânsă de lucrări, expoziția sugerează un soi de reuniune a textului cu pictura. Colecționarul scoate în evidență nemulțumirea lui Pallady față de orice, chiar și de opera sa. Sensibil și indiferent, irascibil și rafinat, intransigent și sarcastic, aceste trăsături se întrevăd în liniile precise, dure din seria de autoportrete expuse în biroul colecționarului. Despre autoportretele lui Pallady, Zambaccian era de părere că sunt „convorbiri cu el însuși, momente intime sau destăinuiri rupte din adîncul său. Cu fiecare autoportret Pallady se consumă și din corelația lor se descifrează etapele spiritualității sale, – cîteodată  găsim unele notații pe ele: «On n’est jamais servi plus mal, que par soi-même»”.

Expoziția poate fi vizitată până la data de 3 aprilie 2022, de miercuri până duminică, orele 10:00-18:00.