Muzeul Național de Artă al României a organizat patru expoziții, sub genericul „Pallady 150”, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Theodor Pallady (1871-1956): „Jurnal Intim” la Parterul Galeriei Naționale, „Din opera grafică a lui Theodor Pallady” la Muzeul Colecțiilor de Artă, „Zambaccian despre Pallady” la Muzeul Zambaccian și „Parisul lui Pallady” la Casa Melik.

Clădirea care găzduiește Muzeul Theodor Pallady, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, este cunoscută drept cea mai veche casă din București. Iar începând cu 1971, aceasta găzduiește Colecția soților Serafina și Gheorghe Răut. Născut într-o familie de boieri moldoveni, Gheorghe Răut (1890-1968) s-a stabilit la Paris în perioada interbelică, devenind director al filialei Băncii Marmorosch Blank din Paris. Prietenia acestuia cu Theodor Pallady a început în 1924, în capitala Franței, întrucât cei doi locuiau împreună în clădirea din Place Dauphine nr. 12. După ce artistul s-a întors în țară, în 1940, pe lângă lucrările pe care i le cumpărase, Gheorghe Răut a intrat în posesia picturilor și desenelor rămase în atelier, pe care le-a donat statului român în anii ’60, împreună cu propria colecție alcătuită la Paris: 1200 de piese din apartamentul său parizian, inclusiv 800 de lucrări ale lui Pallady.

Expoziția găzduită la Casa Melik reiterează importanța relației artist-colecționar, aducând în atenție rolul pe care acesta din urmă îl are: sprijinirea prin mijloace materiale a artistului, formarea unui discurs artistic, conservarea și punerea operelor la dispoziția publicului, uneori chiar sugerarea anumitor subiecte picturale; însă, în cazuri fericite, colecționarul poate transmite și consemnări despre artist (cum a făcut, de pildă, Krikor Zambaccian). Prin urmare, acesta poate fi o sursă însemnată în vederea constituirii unei biografii a artistului sau a întregirii acesteia.

Expoziția „Parisul lui Pallady” reunește o mică selecție de lucrări care ilustrează fragmente ale unui Paris privit de departe, încărcate de o alternanță între clasic, noutate și ușoară decadență – vederi cu arhitecturi neregulare, lipsite de dinamism și o serie de cadre care surprind cheiurile Senei, realizate în anii ’30: „Pod pe Sena”, „Pescari pe Sena”, „Pont Neuf” sau „Pont Saint-Michel”. Toate sunt construite din tonuri de griuri și ocruri, unele dintre ele aproape monocrome, în timp ce altele sunt animate de nuanțele de verde închis. Aceste valențe în opera sa provin de la cele două instrumente ale picturii, linia și culoarea, care la Pallady devin reprezentative pentru spirit și materie: „La ce mai servește culoarea, cînd liniile își au puritatea lor?” (Zambaccian, „Pagini despre artă”, p. 97). În ansamblu, opera lui Pallady, cu precădere vederile pariziene expuse, ne vorbește despre separarea, distanțarea, care conduce la indiferență, a unui pictor intimist de lumea materială.

Lucrările expuse provin din colecțiile Elena și dr. Iosif Dona, Zambaccian, dr. Șerban Andronescu-Ghika, iar o parte semnificativă chiar din donația făcută de Gheorghe Răut statului român. Expoziția va putea fi vizitată până la data de 3 aprilie 2022, de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00.