În fiecare linie trasată și desenată  cu delicatețe, în fiecare tușă de pensulă, în fiecare tăietură de hârtie, artista vizuală, Gabriela Agafiței, ne deschide o fereastră spre un univers unde realitatea și visul se contopesc, invitându-ne să explorăm tainele sufletului uman.

Pe  3 noiembrie 2024, ora 11.30, la galeria Octav Bancilă din Iași, publicul iubitor de artă, a avut privilegiul de a contempla o expoziție fascinantă  de grafică Portretul atelierului meu II, expoziție curatoriată, coordonată și prezentată de criticul de artă și cercetătorul științific – Mirela Ștefănescu. Aceasta a adus în prim-plan lucrările inovatoare ale Gabrielei Agafiței, artistă vizuală  ce reușește să provoace nu doar privirea spectatorului, ci și inima. Într-o atmosferă vibrantă, în care lumina filtrată a spațiului expozițional  a conturat siluetele figurilor din tablouri, de o fragilitate austeră, am început să descifrăm simboluri și emoții ce răsăreau din fiecare lucrare expusă.

Grafica Gabrielei Agafiței devoalează  ecouri ale „Îngerului Istoriei” de Paul Klee, amintind de un spațiu îngrădit, asemănător unei închisori pentru suflete. Fiecare lucrare pare a fi un răspuns la întrebările fundamentale ale existenței – un dialog între tăcerea incapabilă de a exprima autenticitatea suferinței și strigătul adânc al sufletelor captive.

Într-o atmosferă ce parcă evocă arta bizantină, personajele Gabrielei Agafiței, cu gâturile lor lungi și elegante asemănătoare celor din picturile lui Amedeo Modigliani, își desfășoară povestea pe un fundal apăsător, dar în același timp  rafinat. Această duelare între austeritate și frumusețe crește intensitatea mesajului artistic, creând o realitate subliniată de nuanțe de albastru marin și galben incandescent – simboluri ale melancoliei și ale iubirii. Cu fiecare privire asupra acestor lucrări, ne lăsăm cuprinși de un sentiment de tristețe metafizică, reîntregit de o dorință profundă de a înțelege esența acestor ființe eterice.

Aceste marionete, cu ochii lor imensi ca ai cântărețelor din arta sumeriană, privesc spre un orizont de tristețe și disperare, pregătind astfel spectatorul pentru o reflecție.  După cum spunea și curatoarea Mirela Stefănescu, aceste figuri se remarcă nu doar prin dimensiunea fizică a ochilor, ci și prin povestea pe care  o spun – o poveste de nefericire, dar și de speranță.

Ceea ce ne încântă cu adevărat în lucrările Gabrielei Agafiței este abilitatea ei de a îmbina diverse tehnici artistice, creând un colaj care nu este doar un simplu ornament, ci devine un liant  esențial pentru construcția narativă. Decupajele din diverse materiale sau ziare nu sunt doar detalii care completează un desen, ci parteneri activi, oferind lucrărilor un sens profund, asemeni unei conversații tăcute între artist și privitor. Siluetele angelice, fragile, sunt plasate cu măiestrie pe fundaluri grele de nuanțe cenușii și vineții, sugerând o condiție umană decăzută, o metaforă vie pentru sufletele pierdute în brutalitatea unei lumi moderne. Aceste decupaje devin parte integrantă a discursului artistic, construind o punte între trecut și prezent, între real și ficțiune. Tonurile care acoperă fundalul pot reprezenta noi straturi ale realității cotidiene, în timp ce silueta fragilă a unei ființe dezorientate  poate sugera o percepție profundă asupra fragilității condiției umane.

Printre lucrările care rezonează cu spectatorii se află și Pisica roșie, bântuită de  o tristețe metafizică. Acest element fugar pare să simbolizeze nu doar o prezență fizică, ci și o stare de spirit, aducând în discuție teme precum singurătatea și dorința de evadare dintr-un mediu tot mai apăsător și cinic.

Temă recurentă în arta Gabrielei Agafiței este obsesia pentru păsări.  Așa cum sublinia și  curatoarea Mirela Ștefănescu, aceste creaturi filiforme apar ca simboluri ale dorinței de libertate, surprinse în zbor sau stând alături de personaje umane, și  adaugă o dimensiune aproape  mitică lucrărilor artistei. Fie că sunt păuni  sau păsări solitare, ele devin un element esențial al narațiunii, generând o complexitate interpretativă ce îmbogățește receptarea artistică.

Pasărea, în creația Gabrielei Agafiței, devine un simbol al libertății sufletești, ce contrastează puternic cu captivitatea pe care o sugerează atmosfera lucrărilor. Păsările, purtătoare ale unor mesaje subtile legate de dorința de a evada, surprind privitorul în diverse posturi, amintindu-ne de fragilitatea vieții și de visul perpetuu al zborului. Aceste imagini străbat granițele realității, devenind simboluri arhetipale ale speranței și ale căutării, motivând spectatorul să se conecteze emoțional cu narațiunea artistică.

Culorile alese sunt un alt element proeminent al artistei, fiecare lucrare fiind o dovadă a măiestriei sale în utilizarea paletei cromatice. Fundalul de albastru marin intens creează un cadru pentru reîntâlnirea cu sublimele forme eterice, în timp ce tonurile de galben incandescent accentuează senzația de iubire și transcedere. Deși cromatica lucrărilor poate părea apăsătoare la prima vedere, ea reușește să transmită o vitalitate unică, vedem o atitudine ludică în combinația de culori și forme. Acest joc dintre lumină și umbră ne invită să explorăm nu doar suprafața, ci să pătrundem adânc în substratul emoțional al fiecărei lucrări. Astfel, expoziția Gabrielei Agafița nu este doar o simplă prezentare artistică, ci o oportunitate de introspecție, o cale de a ne descoperi pe noi înșine în fața unui univers complex și plin de contradicții.

Arta sa îmbină adesea fragilitatea cu puterea, sugerând o realitate aflată la granița dintre vis și cotidian, între concret și abstract.

Expoziția Portretul atelierului meu II oferă o oază de contemplare, un loc în care privitorul și artistul se  întâlnesc într-un dialog armonios, fiecare lucrare a Gabrielei Agafiței  deschizând uși către gânduri și sentimente adesea ignorate. Artista reușește să creeze un spațiu unde arta devine nu doar o formă de exprimare, ci și un refugiu pentru sufletele rătăcite, pline de dorința de a căuta, de a simți și de a trăi.

Aceasta este, fără îndoială, esența artei autentice: un călător în căutarea sinelui în labirintul vieții.