Încă de la intrare, expoziția Homo Electus te întâmpină cu un șoc. Nu e liniștea obișnuită a unei galerii, ci un spațiu tensionat, cu o intensitate care apasă asupra corpului. Cromatica puternică și sunetele de fundal îți dau impresia că pășești într-un teritoriu aflat sub asediu. Nu ești primit ca un vizitator liniștit, ci aruncat într-o scenă care cere reacție. 

Monoliții cu fețele liderilor, două prezențe colosale domină încăperea: fețele lui Putin și Trump, transformate în imagini repetitive, imprimate pe suprafețe înalte. Acestea nu mai au nimic din aura solemnă a portretelor oficiale; aici sunt reduse la simple icoane ale propagandei vizuale, multiplicate până la saturație. Privirea lor nu e neutră, aceasta îți dă senzația că ești urmărit, supravegheat, că spațiul însuși este controlat de aceste figuri spectrale. Această instalație devine un „tapet oratoric”: chipurile se repetă ca o mantră vizuală, anulând ideea de autenticitate. Nu mai contează individul, ci doar imaginea reciclată, pixelată, care își impune prezența ca zgomot vizual. În fața acestor monoliți, vizitatorul se simte mic, intimidat, prins într-un spectacol grotesc al puterii. 

Alături, o sculptură atrage privirea: un corp hibrid, jumătate Putin, jumătate Trump, o ființă stranie care pulsează cu lumină și cod digital. Este poate una dintre cele mai tulburătoare prezențe din expoziție. Ai senzația că privești nu doar o statuie, ci o entitate vie, alimentată de date și fluxuri media. Statuia hibridă pulsând cu cod pare construită deliberat să inspire teamă și repulsie. Îmbinarea dintre cele două chipuri nu e armonioasă, ci grotescă, ca o eroare de software sau un experiment genetic scăpat de sub control. În fața ei, vizitatorul trece printr-un amestec de fascinație și oripilare. Îți atrage atenția și în același timp îți vine să te retragi. Este imaginea perfectă a unei lumi în care liderii politici nu mai sunt figuri reale, ci produse mediatice, alimentate de fluxul constant de informații, algoritmi și spectacol.

Printre lucrările din expoziție, fragmentele de mâini ocupă un loc aparte. Nu sunt mâini reprezentate clasic, cu gesturi expresive sau în poziții de forță, ci fragmente rupte, multiplicate, uneori suspendate, alteori prinse în reflexii distorsionate. Le vezi deschise, strânse, răsucite, fără să aparțină unui corp complet. Privindu-le, simțiți un amestec de fascinație și neliniște. Mâinile ar trebui să fie simbolul acțiunii, al puterii de a construi, de a atinge, de a proteja. Aici însă ele par amputate de sens, transformate în resturi, mărturii ai unei realități fragmentate. Este ca și cum fluxul mediatic și politic ar fi devorat corpul uman, lăsând în urmă doar gesturi izolate. Mai mult, aceste mâini nu rămân doar „ale lor”, ale liderilor politici, influencerilor sau figurilor de autoritate, într-un mod subtil, ele devin și “ale noastre”. Le privești și nu poți să nu te gândești la propriile tale palme. Expoziția reușește astfel să creeze o punte directă între vizual și corporal: nu doar vezi niște mâini, ci ajungi să le simți. Ele vorbesc despre putere și neputință, despre complicitate și revoltă. În același timp, despre fragilitatea noastră de spectatori prinși în rețeaua de imagini și mesaje, unde gestul autentic pare imposibil.

Un alt moment memorabil este întâlnirea cu balonul real învelit în sârmă ghimpată, o lucrare paradoxală, ironică și dureroasă deopotrivă. Privit de la distanță, balonul are ceva ludic, amintind de jucăriile copilăriei dar apropiindu-te, vezi că este prins într-o carapace de sârmă ghimpată, imposibil de atins fără a te răni. În fragilitatea balonului se ascunde speranța de evadare, de zbor, de libertate dar aici speranța e îngrădită de violență, înfășurată în bariere care o fac imposibil de atins. Este o metaforă a vremurilor noastre: chiar și atunci când pare că există soluții sau vise, ele sunt imediat înconjurate de mecanisme de control, de frică și de agresiune.

Lucrarea „porcul care zboară” este o ironie la adresa imposibilului. Simbolul este dublu: DA, există o speranță absurdă că lucrurile se pot schimba, DAR există și o luciditate crudă ce evidențiază compromisele, deformările. Aici expoziția a reușește să atingă, să te facă să simți nu doar realitatea grotescului, ci și fragilitatea umană care se ascunde în spatele lui.

Lucrarea cortina digitală are dublul rol, de a ascunde și a revela. Din depărtare, pare un ecran care îți blochează accesul la ceva. Apropiindu-te însă, realizezi că tocmai prin filtrul său poți vedea mai departe. Această instalație creează senzația că privești lumea printr-un strat de sticlă colorată, ca și cum realitatea ar fi mereu „tradusă” de tehnologie. Nu există contact direct, totul trece printr-un filtru luminos, artificial. Cortina funcționează ca o metaforă a vieții noastre actuale: fiecare știre, fiecare imagine, fiecare mesaj ne ajunge printr-un filtru. Nu mai știm ce e adevăr și ce e distorsionat. Și totuși, tocmai prin aceste filtre ajungem să ne raportăm la realitate.

În fața cortinei digitale, expoziția artistului Radu Carnariu se transformă într-o oglindă a lumii noastre hiper-conectate. Ne arată cum realitatea nu mai există „pură”, ci doar ca imagine mediată și cât de greu este să mai găsești autenticitate într-un flux infinit de simulări.

Expoziția Homo Electus este străbătută de o serie de lucrări realizate cu o cromatică intensă și o supraîncărcare vizuală intenționată. Chipuri suprapuse, culori violente, texturi care par să se încalece unele peste altele, totul e construit ca un „zgomot vizual”. Acestea nu sunt simple imagini, ele dau senzația că sunt bucăți de ecran decupate apoi proiectate pe pereții galeriei. Privindu-le, simți că te afli în mijlocul unei avalanșe de imagini pe care nu le poți controla. Este ca atunci când derulezi prea repede prin știri și reclame, iar creierul nu mai poate procesa diferențele. Această parte a expoziției are intenția de a determina publicul să simtă cum arată supra-saturația vizuală în care trăim zilnic. Dincolo de imagini, expoziția are un strat sonor care nu poate fi ignorat. Nu este o coloană sonoră armonioasă, ci un fundal tensionat, cu vibrații, zgomote bruște și sunete repetitive. Unele amintesc de sirenele mașinilor de urgență, altele de bruiajul televiziunilor sau de alarmele urbane. Acest sunet nu doar acompaniază expoziția, ci o face aproape insuportabilă la nivel senzorial. Îți intră în corp, îți taie respirația, îți creează tensiune în mușchi dar în același timp, sunetul este exact elementul care leagă toate lucrările între ele, este coloana sonoră a unei lumi aflate în criză permanentă.

Radu Carnariu, artist vizual multidisciplinar care și-a construit cariera pe ironie și critică socială. Mereu preocupat de felul în care arta poate dezvălui tensiuni sociale și politice, el și-a găsit în Homo Electus una dintre cele mai puternice formule. Alături de el, curatoarea Maja Ćirić a conceput expoziția ca parte a proiectului mai amplu Schizotopia, un manifest vizual împotriva autoritarismului hibrid și a manipulării digitale. Ea descrie acest spațiu drept o „zonă schizotopică”, unde realitatea și virtualul se confundă, unde politica devine spectacol și spectacolul devine politică. Homo Electus nu este o expoziție frumoasă și nici nu își propune să fie. Aceasta este o expoziție intensă, deranjantă, zgomotoasă, care nu caută să aducă liniște, ci să provoace prin lucrări care reușesc să construiască un univers vizual unde grotescul devine limbaj, iar ironia devine armă critică. Dincolo de obiecte, expoziția funcționează ca experiență totală: vizuală, sonoră, emoțională. Nu este ceva ce privești, ci ceva ce trăiești. Și tocmai prin acest caracter imersiv își atinge scopul: să te facă să simți, să gândești și să îți pui întrebări.

La Galeria Artep din Iași, între 23 septembrie și 20 noiembrie 2025, Homo Electus se dezvăluie ca mai mult decât o expoziție de artă contemporană. Este un avertisment, o trezire, o experiență de luciditate într-o lume saturată de simulări și imagini fabricate, aceasta nu se vizitează, ci se trăiește. Și odată trăită, te lasă în fața celei mai incomode întrebări: cât din acest spectacol ești tu?

FOTO: Giorgiana Dumitru