„Într-un moment în care discursul despre muncă, valoare și creativitate este reconfigurat de logica techno-capitalismului, expoziția Outsourced Practices II: Endless Extractions, curatoriată de Cristian Nae și coordonată de Dan Acostioaei la Galeria Aparte (Iași, 20–25 octombrie 2025), propune o cartografiere critică a formelor contemporane de muncă artistică, alienată, externalizată și totodată auto-exploatată. Titlul proiectului devine o metaforă a condiției artistului contemporan prins între libertatea simbolică a creației și precaritatea economică a producției culturale.

Inspirată de teoriile post-marxiste ale lui McKenzie Wark, Franco „Bifo” Berardi, Hito Steyerl sau Helen Hester, expoziția interoghează felul în care, în epoca vectorială a datelor și a mediatizării, munca artistică devine o formă de producție imaterială, în care obiectul cedează locul atenției, afectului și vizibilității. Artistul nu mai este doar producător, ci și capital, după cum menționează curatorul Cristian Nae, „un brand” care își monetizează prezența, timpul și emoțiile. „Endless Extractions” desemnează tocmai această stare de captare permanentă, în care gestul artistic și intimitatea subiectivă devin resurse exploatabile.

Spațiul expozițional de la Galeria Aparte este configurat minimalist, asemenea unui laborator performativ, unde lucrările se leagă între ele printr-o tensiune vizibilă: o scenografie a austerității care lasă să se manifeste corporalitatea, timpul și gestul ca elemente materiale ale cercetării curatoriale. Aici, conceptul de „outsourcing” este tratat nu doar economic, ci și ontologic, ceea ce se externalizează nu este doar forța de muncă, ci însăși capacitatea de a simți, de a gândi, de a crea.

Dan Acostioaei continuă seria de performance-uri care explorează contradicțiile modernității fluide și ale spiritualității instrumentalizate. Artistul împrumută gesturile, limbajul și estetica influencerilor de pe TikTok, construind un alter-ego ironic, prins între rugăciune corporatistă și credință în algoritm. Rugăciunile pentru productivitate, energia pozitivă sau succesul profesional devin parodii ale unei religii digitale, unde performativitatea spirituală este în întregime subsumată eficienței. În acest context, artistul demască mecanismele subtile prin care capitalismul afectiv transformă chiar și aspirația transcendentală în conținut monetizabil. Performance-ul, documentat și distribuit ulterior pe platformele sociale, este un act dublu: critic și contaminat, o formă de infiltrare în chiar logica pe care o denunță.

Radu Carnariu și Alexandra Ghioc propun obiecte care, deși ludice și absurde la prima vedere, activează o critică acută a precarității și a „epuizării creative”. Peria de toaletă transformată în pensulă (A.Ghioc) și peria de podea alcătuită din creioane (R.Carnariu) inversează raportul dintre instrument și funcție, dintre artă și muncă manuală. Ele recuperează vocabularul suprarealist al obiectului absurd, dar îl resemnifică politic: estetica absurdului devine o formă de comentariu social. În spatele umorului amar se ascunde realitatea dură a tinerilor artiști care, lipsiți de infrastructuri instituționale și sprijin economic, ajung să-și convertească pasiunea în activitate necalificată.
Portavocea transformată de Radu Carnariu într-un coș de gunoi marchează, anularea funcției protestatare a discursului artistic. Vocea critică este redusă la zgomot, iar singura posibilitate de rezistență rămâne retragerea, exilul interio.

Intervenția Oanei Maria Nae reia reflecția Hannei Arendt asupra lui homo laborans, transformând-o într-un performance repetitiv, de o precizie ritualică. Textul roșu scris și spălat de pe podea evocă simultan propaganda marxistă și gestul domestic, aproape penitențial, al curățeniei. În acest ciclu de scriere-ștergere, de muncă invizibilă și efemeră, artista aduce în discuție ambivalența între munca fizică și cea intelectuală, între actul de creație și supraviețuirea cotidiană. În contextul unei societăți încă puternic patriarhale, repetitivitatea gestului capătă valențe politice curățarea devine o formă de rezistență, o „liturgie a precarității”. În termeni bifo-berardieni, gestul Oanei Nae exprimă fatigue affective sau oboseala emoțională produsă de suprapunerea muncii productive peste cea afectivă, în regim de performativitate continuă.

Într-o altă zonă a galeriei, Tudor Pătrașcu construiește un discurs conceptual cu rigoare minimalistă: desenul mural cu textul „TI’ME” (o condensare a expresiei „I’m in time”) devine un semn autoreflexiv asupra procesualității actului artistic. Lucrarea funcționează ca un statement tautologic: arta este mereu „în timp”, simultan produs și proces. În același timp, lucrarea poate fi citită ca o meditație asupra temporalității precare a muncii creative, mereu contingentă, fragmentată între proiecte, granturi, comenzi și colaborări. Prin simplitatea sa formală, desenul activează o poetică a economiei vizuale, lăsând cuvintele să funcționeze ca semne de rezonanță în spațiu, asemenea unei inscripții industriale care marchează un proces de fabricație.

Mihai Savin, care se autoportretizează dormind, prin intermediul unei imprimante 3D ce lucrează în spațiul galeriei. Aici, mașina devine martor și substitut al corpului, continuând munca în timp ce subiectul se odihnește. Scanarea corpului în repaos transformă somnul într-o formă de producție, „timpul liber” devine o resursă exploatabilă. Ceea ce la prima vedere pare o suspendare a muncii se dezvăluie drept o formă de extraction: chiar inactivitatea este integrată în economia simbolică a productivității. Această dialectică a muncii și repausului trimite la analiza lui Helen Hester asupra colonizării temporalității de către capital și la reflecțiile lui Jonathan Crary despre „capitalismul 24/7”, în care noaptea, visul și odihna devin ultimele teritorii privatizabile. În noaptea performance-ului, când artistul doarme efectiv în galerie, corpul său devine instalație, iar somnul, un act de muncă continuă.

În contrapunct, Andrei Timofte aduce în spațiu dimensiunea auditivă a alienării: un fișier sonor rezultat din înregistrarea propriei munci ca designer freelancer pentru companii americane. Sunetul, un white noise prelung, abstract, devine fondul sonor al expoziției, o metaforă acustică a zgomotului de fundal al capitalismului global. În logica lui Steyerl, această lucrare transformă „capitalul circulant al imaginii” într-o „ecologie a zgomotului”, unde munca imaterială, digitală, este redusă la o vibrație constantă, omniprezentă, dar ignorată. Andrei Timofte propune o experiență senzorială a alienării: vizitatorul este obligat să asculte munca, să o perceapă ca pe o frecvență care persistă indiferent de voință, asemeni unei infrastructuri invizibile.

În ansamblu, expoziția se citește ca o structură critică în care fiecare lucrare devine o stratificare a conceptelor de muncă, vizibilitate și extracție. Scenografia austeră, spațiile albe și momentele performative creează o atmosferă de laborator în care procesualitatea înlocuiește produsul, iar cercetarea devine formă de artă. Curatorul Cristian Nae tratează expoziția ca pe un terrain vague conceptual, un teritoriu instabil unde lucrările se prind una de alta iar conexiunile se dezvoltă rizomatic. Expoziția nu oferă răspunsuri, ci modelează un câmp de tensiuni fertile între corporal și algoritmic, între gest și mașină, între prezență și reprezentare.

În contextul mai amplu al proiectului Outsourced Practices, această a doua ediție, Endless Extractions, marchează o continuare discursivă: accentul se mută de la problematica delegării muncii artistice către o reflecție asupra mecanismelor de absorbție și conversie a energiei creative în valoare simbolică. Dacă prima ediție tematiza externalizarea producției, cea de față explorează colonizarea interiorității.

Astfel, expoziția nu doar vizibilizează munca invizibilă, ci și transformă vizibilitatea însăși într-un obiect critic. Outsourced Practices II se înscrie, în acest sens, într-o direcție care revendică spațiul galeriei ca pe un loc al cercetării aplicate, al gândirii colective și al rezistenței epistemice. Într-o economie culturală în care totul este convertit în imagine, expoziția reamintește că imaginea însăși este muncă, afectivă, cognitivă, corporală. Într-un mod subtil, dar ferm, acest proiect propune o redefinire a relației dintre artă și muncă, dintre vizibilitate și alienare. Aici, artistul nu mai este doar producătorul imaginilor lumii, ci și materia ei primă.” Cristiana Ursache

Cristiana Ursache (n. 1999) este curator din Iași, România. A absolvit studiile de licență și master în Istoria artei și Teorii și practici în artele vizuale la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, unde, din 2023, urmează un doctorat dedicat cercetării practicilor curatoriale din România din anii 2000 până în prezent. În cadrul aceleiași universități susține seminarii de estetică, studii curatoriale și practici curatoriale.

Prin programul Erasmus+, a urmat o parte din studii la Sevilia și a participat la cursuri la Universitatea din Zürich și la OnCurating Academy Berlin. Din 2022, este curator la Galeria Artep. A fost mediator cultural al Pavilionului României la cea de-a 59-a Bienală de la Veneția și a coordonat programul de mediere culturală la Garrison Chapel din Londra, pentru expoziția artistului Ștefan Câlția. În 2024 a colaborat cu Listval Gallery din Islanda, a fost selectată pentru o rezidență de cercetare organizată de AGA în parteneriat cu HKW (Haus der Kulturen der Welt) la Berlin, iar în 2025 a beneficiat de o bursă de cercetare la Universitatea San Martín din Buenos Aires, Argentina.