„Humanity reverse”, expoziția lui Marius Burhan de la Muzeul Național al Literaturii Române
“Expoziția Humanity reverse a lui Marius Burhan ne propune o radiografie a societății în care trăim. Este interesant că termenul de umanitate înseamnă “totalitatea oamenilor”, dar și “sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia”. Dacă în altă epoca, George Călinescu propunea să inventariem izbânzile culturii nostre, lucrările lui Marius Burhan ne prezintă stadiul în care a ajuns societatea în care trăim.
Personajele lui sunt dinamce și ies din tablou ca într-un cor al disperării, strigăt pe care autorul nu înceracă să-l focalizeze într-un punct ci îl cuprinde în vocea tuturor.
Cioran spunea că “ orgoliul unui om născut într-o cultură mică este întotdeauna rănit”, dar autorul vine să îl contrazică prin intermediul unor lucrări de o prospețime și o forță specifică culturilor mari. Culorile și tehnica extrem moderne, o pictură foarte decantată ce poate fi oricând integrată în alături de artiștii importanți ai generației sale de pe tot mapamondul. O expoziție de neratat pe care mulți o vor cataloga “unii sunt profeți în țara lor”. (Dr. Marian-Gabriel Avram)
Marilena Borcescu
Cu adevărat o expoziție de valoare excepțională ! O lecție pt vremurile dificile in care trăim !! Câtă forță și câte simboluri in exprimare !! Un artist mare, cu adevărat !!! O expoziție ce trebuie neapărat văzută ! Felicitări !