TOP

,,Neverstreet”, expoziția lui Alex Baciu de la Kulterra

„Totul își are esența în asumarea unui risc. În „Neverstreet”, Alex Baciu ne invită într-o explorare a efemerității artei urbane, reimaginată într-un univers paradoxal prin lentila lui suprarealistă, păstrând esența artei stradale, dar transformând-o în ceva nou. Cunoscut atât pentru lucrările sale de atelier, cât și pentru picturi murale, Alex Baciu a ales să ofere o a doua șansă muralelor în măsura în care a fost ales de acestea, câteva din lucrările lui murale fiind sfărâmate odată cu pereții lor suport.
El schimbă traiectoria și valabilitatea lucrărilor murale, transformându-le din repere urbane în temele centrale ale tablourilor sale, stocând spațiul public în spațiul privat și sigur al instituției picturii. Nu este nici o respingere, nici o acceptare completă a ceea ce este, Alex Baciu creând acest spațiu liminal, între sacru si profan, între nimic și infinit, între aici și acolo, între ulei și ciment, în care muralele au prioritate, ca răspuns la fluiditatea mediului și formei.
Norii, spații reale, cât și spații virtuale precum iCloud, simbolizează transmiterea informațiilor și a cunoștințelor. În opera lui, goblenul ca protopixel și norul, ca nevoie de stocare digitală, se intersectează, întruchipând fuziunea dintre vechi și nou, creare de spațiu și consum de spațiu, ilustrând legătura dintre spațiile în care trăim și cele din care trăim.
Cucerirea spațiului public sau a unui goblen au la bază o abordare instinctivă și o satisfacție în faptul că mediul nu va fi niciodată total al tău și că întreaga experiență este participativă. Goblenurile, cu o dimensiune puternic temporală, sunt recontextualizate dinamic în dimensiunea spațială a muralelor, participând activ la narațiune.
Lucrarile sale invită privitorul într-un univers în care granițele dintre spatiul public și cel privat se dizolvă, creând heterotopii care ne transportă fizic și metafizic, legându-ne într-o existență comună cu picturile sale murale. Lucrările reflectă un dialog între alegere și destin, navigând în ambiguitatea realității și în posibilitățile ei nesfârșite. Alex Baciu decupează spații și temporalități și le aduce împreună în această expoziție, îndemnându-ne să vedem dincolo de trecut și prezent, imaginând un viitor în care conexiunea cu spațiul urban este adancă și profundă.” Curator: Livia Florea

Post a Comment