Ioana Tocoaie, (16 ian. 1998) a urmat studiile de licență și masterat în cadrul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca. În prezent, activitatea sa artistică a luat avânt, având nenumărate expoziții personale și de grup, printre care amintim cele mai recente expoziții personale „New moon in Virgo” respectiv „Unseen by the naked eye”, desfășurate în Cluj-Napoca respectiv la Muzeul Brukenthal, Sibiu, multe dintre lucrările ei aflându-se în colecții private. A obținut numeroase premii și burse de-a lungul ultimilor ani, precum titlul Magna Cum Laude la finalul studiilor de masterat, burse de performanță primite din partea Fundației Svasta și a Fundației Margareta a României.

Cum schimbă experiența de mamă cariera de artist? Simți că poți mai acorda aceeași energie și același timp lucrărilor tale?

De când am devenit mamă, relația mea cu timpul s-a schimbat. Prețuiesc mult mai mult momentele pe care le am pentru mine și pentru atelier. Paradoxal, deși timpul este mai limitat, simt că sunt mai ancorată în ceea ce fac și că lucrez cu mai multă convingere.

Există și o motivație nouă: dorința de a fi un exemplu pentru copiii mei. Simt nevoia să le arăt, prin propriul parcurs, cât de important este să îți urmezi pasiunea și să îți construiești drumul cu sinceritate.

Pentru mine, timpul petrecut în atelier este și o formă de detașare de realitatea cotidiană, un spațiu necesar care mă ajută să mă întorc apoi mai prezentă și mai echilibrată în viața de familie. Sunt convinsă că, în timp, cele două planuri – cel personal și cel artistic – se vor echilibra și se vor completa firesc.

Ai spus și de altfel se poate și observa că lucrările tale sunt făcute asemenea unui puzzle. De la ce a început această practică? 

Da, lucrările mele pot fi privite ca un fel de puzzle vizual. În construcția lor mă interesează mai ales relația dintre elementele recognoscibile ale realității și deformările sau deviațiile lor, dintre mimesis și zona fantasticului.

Această abordare a început cu o serie de colaje realizate din imagini decupate din reviste și albume de artă, asupra cărora am intervenit ulterior. Au apărut inițial ca răspuns la o provocare, dar au devenit rapid un instrument de explorare și un punct de plecare pentru primele mele lucrări din aceste serii.

În timp, am păstrat ideea de fragmentare și recompoziție, însă m-am îndepărtat de acele structuri compoziționale foarte fixe. Astăzi procesul este mai liber și mai intuitiv: în fața pânzei combin elemente din propriile schițe, lucrări anterioare sau referințe vizuale, rămânând în același timp înconjurată de albume de artă care continuă să alimenteze acest proces de construire și reconstruire a imaginii.

Abordezi des tematici feministe și mă bucur să văd atâtea artiste tinere care vor prin arta lor să ridice semne de întrebare, să schimbe ceva la noi în țară. Ce te determină să vorbești despre feminism?

În era feminismului, unde corpul femeii este revendicat ca teritoriu politic, eu încerc o transformare a acestuia drept teritoriu mitologic, sacru, artistic, unde în loc de sloganuri ofer imagini vizuale. O formă de activism tăcut și profund.

Consider că mă asemăn cu artistele care utilizează această temă prin faptul că milităm pentru drepturile femeilor, pentru a sublinia dicriminarea prezentă inclusiv în acest secol. Multe dintre barierele în ascensiunea artistică profesională a femeilor încă mai există, chiar dacă problemele de egalitate în drepturi în acest domeniu au fost demult depășite.

Am puterea să mă folosesc de acest vehicul, de pictură, pentru a glorifica corpul, fără să văd nuditatea ca obiectificare, ci ca formă de putere. 

Personajul principal din lucrările tale este adesea o femeie despre care ai spus că ai fi chiar tu. Odată cu schimbările tale, ia și personajul tău alte culori, forme, dimensiuni artistice?

Figura feminină a apărut în lucrările mele aproape firesc și, în timp, a devenit elementul central al universului meu vizual. Pentru mine, ea este o reflecție personală – o oglindire a femeii, a mamei și a artistului Ioana Tocoaie.

În procesul de lucru, acest personaj funcționează ca un alter ego. Prin el îmi exprim stările și transformările interioare. De cele mai multe ori, schimbările apar spontan: culorile, formele sau expresiile se modifică direct din gestul pictural, fără un plan prestabilit.

Privite în ansamblu, lucrările mele ajung să reflecte foarte fidel etapele prin care trec. Într-un fel, fiecare dintre ele devine o pagină dintr-un jurnal vizual al propriei mele evoluții.

Ți se pare complicat ca artist român să ajungi să expui în străinătate sau să iei burse externe? Ce oportunități ai sugera artiștilor la început de drum?

Cred că pentru un artist român poate fi destul de dificil să ajungă să expună în străinătate sau să obțină burse internaționale. De multe ori lucrăm într-un spațiu destul de restrâns, concentrați pe propria practică, fără să ne gândim suficient la vizibilitate sau la modul în care ne prezentăm munca în exterior.

În același timp, cred că există instrumente care ne pot ajuta foarte mult dacă alegem să le folosim. Mediul online, de exemplu, poate deveni o platformă importantă pentru a arăta nu doar rezultatul final, ci și procesul artistic. În plus, cred că este esențial ca artiștii la început de drum să aplice constant la concursuri, open call-uri și programe de rezidență.

În cazul meu, am ales mai ales direcția expunerii procesului și a participării la concursuri, iar rezidențele internaționale nu au făcut parte din parcursul meu. Nu privesc acest lucru ca pe un regret, pentru că traseul meu a fost unul asumat. Totuși, i-aș încuraja pe artiștii care au astfel de oportunități să profite de ele, pentru că pot aduce experiențe, contexte și conexiuni foarte valoroase.

De ce pictezi?

În urmă cu aproximativ 18 ani pictam pur și simplu din plăcere. În esență, nu s-au schimbat foarte multe de atunci, doar că între timp am filtrat mai clar ceea ce îmi doresc să fac și am ajuns la concluzia că nu mă pot detașa de artă, indiferent de etapa vieții în care mă aflu.

Pictura îmi permite să-mi depășesc limitele și rămâne pentru mine un teritoriu constant fertil de explorare. O văd ca pe un spectacol vizual pe care privitorul îl consumă mai întâi instinctiv, înainte de a încerca să-l descifreze — un spațiu în care scenele fantastice se întâlnesc cu elemente recognoscibile.

Dincolo de toate acestea, cred în ceea ce fac și sunt curioasă să descopăr până unde mă poate duce acest drum.

Cochetezi și cu alte tipuri de artă?

Da, uneori cochetez și cu arta digitală, mai ales în momentele de cotitură sau de repaus din procesul meu de lucru. Îmi place să mă joc cu uneltele digitale pentru a crea imagini care, de multe ori, devin puncte de plecare pentru lucrări mai ample în pictură.

Am început să explorez mai mult această direcție în perioada pandemiei, când aveam mult timp la dispoziție, dar spațiul și resursele erau limitate. Arta digitală a devenit atunci o soluție flexibilă de experiment și un mod de a genera idei noi pentru practica mea picturală.

La ce lucrezi acum?

În ceea ce privește temele abordate, încerc o continuitate a demersului meu privind reprezentarea acestor scenografii ca atare, a poeziilor vizuale ce au ca subiect central femeia.

În paralel am început o serie de naturi statice ce urmează aceeași abordare spontană, gestuală, fantastică ce au ca element central floarea.

Cât despre participările expoziționale din viitorul apropiat o să menționez în ordine evenimentele în cadrul cărora se vor regăsi lucrări personale. În București, voi fi prezentă în luna aprilie la RAD Fair prin intermediul galeriei Himera, loc în care voi avea  o expoziție personală în luna mai.  În aceeași lună voi fi prezentă în cadrul proiectului Diploma în colaborare cu Romanian Design Week respectiv un show de grup cu alte 10 artiste ce s-au format în cadrul Universității de Artă Cluj-Napoca, eveniment  găzduit de Muzeul Brukhental, Sibiu.