„Sassolini nella Scarpa”, expoziția lui Mircea Modreanu de la ICR Veneția
„Sassolini nella Scarpa” își ia titlul dintr-o expresie italiană care desemnează acele prezențe aparent mărunte, dar insistențe (amintiri, neliniști, fragmente) ce continuă să apese asupra drumului parcurs, modificând ritmul mișcării și modelând experiența călătoriei. În cadrul acestei expoziții, expresia devine o metaforă pentru reziduurile culturale și urmele arheologice care persistă în imaginarul fiecăruia.
Expoziția reunește lucrări recente de pictură și ceramică realizate în cursul acestui an de Mircea Modreanu, în care relicve arheologice din civilizații diverse – de la figurine votive mezoamericane la artefacte romane, scandinave și dacice – sunt transformate în prezențe personaj. Departe de a fi simple reproduceri, aceste obiecte sunt reconstituite ca semne totemice, mediere între sacralitatea lor arhaică și lexicul subiectiv al artistului.
În acest proces, Modreanu conturează o mitologie personală ce suprapune biografia peste istoria colectivă, cartografiind un teritoriu în care identitatea este înțeleasă ca fiind fluidă, nomadă și dependentă de întâlniri și de sedimentări culturale.