
Solo show lui Nilz Källgren de la Suprainfinit Gallery
Prima expoziție a artistului suedez Nilz Källgren în programul galeriei Suprainfinit, expoziție care se va extinde printr-un dialog cu practicile artistelor și artiștilor Mati Jhurry, Wilf Speller, Klara Zetterholm, Jina Shin și Christophe De Rohan Chabot, la începutul lunii martie. Mobilizând o înțelegere postumană asupra perspectivei umane, expoziția personală a lui Nilz Källgren se apleacă asupra disonanței de a fi un vânător-culegător cu smartphone. Aceasta aduce împreună reflecțiile artistului despre latura întunecată a umanității și durerea lui subiectivă în procesul de a accepta participarea inevitabilă la structurile de opresiune ce stau la baza proiectului uman.
„Straturi de piele, o serie de evenimente. Indivizi în mase. Creier șopârlă. Luptă și fugă. Ofrande publice inițiale. Ruptură și repetiție. Viața curge printr-o gaură din piele. Piela noastră. Straturi de piele. Piele pe piele pe piele pe piele pe piele pe piele pe piele pe piele. Și-așa mai departe. Nici socială, nici fizică, a treia piele e cumva esențială. Identitatea e peste tot. Fragmentată, dispersată – augmentată. Mi-am pierdut șirul gândurilor. S-au oprit pe vârful buzelor. Inițial asum că este lipsit de importanță. Totuși simt că înțelegem greșit. Mă las pe spate și gândesc – îmi folosesc imaginația. Am idei atât de grozave, îmi spun, dar în adâncul meu nu sunt convins că pot să realizez. E o trăsătură pe care o avem cu toții, îmi spun. Mari gânditori, slabi făcători. Sunt ceea ce sunt, gândesc. Gânditorul și făcătorul, alergătorul și secerătorul.”