De-a lungul istoriei artei, umbrele au fost percepute fie ca fiind ceva material: spații ale fricii, sau dimpotrivă, refugii, fie privite ca manifestări metafizice ale minții, metafore ale inconștientului. Umbrele au o alură misterioasă și hipnotizantă, sunt contururi distorsionate ale realității fizice. În gândirea filosofică, de la povestea lui Pliniu cel Bătrân despre originea picturii, până la simulacrul pe care îl putem intui în Mitul Peșterii al lui Platon, umbra este deopotrivă o măsură a atașamentului personal și a întunericului, la întâlnirea dintre gândirea ocultă și cea științifică, volum, distanță, transparență a texturilor.
În lucrările fotografice ale lui Iosif Király, umbra artistului este un motiv recurent, un performance pus în scenă pentru și prin imagine. În multe dintre fotografiile sale din seria „Reconstrucții”, umbra acestuia apare ca de nicăieri, fără o origine clară, reamintind de pictura lui Giorgio de Chirico și manifestările unui alt Eu. Fotografiile prezentate în expoziție au un aer mai degrabă melancolic – în acest caz, umbrele nu sunt atât de mult o imagine distorsionată ale sinelui, cât un martor la granița dintre o realitate palpabilă și o percepție proiectată, între corpul care creează umbra efemeră și permanența aparentă a momentului fotografic.
În același timp, lipsa unui punct vizibil de origine al umbrelor proiectate este un indiciu al producției post-fotografice, în care mai multe locuri și timpuri converg digital în straturi, astfel încât nu există un moment decisiv și nici un mise-en-scene singular. Trecutul este fragmentat și readus în mod artificial la viață, condensat, similar cu modul în care propriile noastre amintiri se schimbă, se suprascriu și se suprapun. Umbrele apar și reapar ca fantomatice intruziuni ale realității.
Expoziția are ca punct central acest efect recurent al memoriei/fotografiei/creării spațiului-timp în seria „Reconstrucții” (2000 – prezent), dar dezvăluie și alte experimente realizate de artist pe tema umbrelor. O serie de printuri poetice în natură par să ilustreze de exemplu căutarea umbrei în povestea lui Adelbert von Chamisso pentru bietul personaj Peter Schlemihil, sau altfel explorează nuanțele mai mitologice ale acesteia în relație cu fotografia, amintind de seriile conceptuale ale lui Boltanski. În Sala Omnia, mai recent, Iosif Király își proiectează umbra în fostele săli de conferințe ale Partidului Comunist, ca într-un film expresionist german, Cabinetul doctorului Caligari de Robert Wiene și Willy Hammeister.
Natura tacită și silențioasă a umbrelor le permite să incorporeze roluri multiple și să ne capteze imaginația, locuind spații imposibile, proiectate acolo unde nu putem fi niciodată. După ce și-a vândut umbra diavolului, Peter Schlemihil devine un personaj tragic, mereu singur, sugerând astfel că ar putea exista ceva ascuns între materialitatea corpului și inefabilul Eu, captiv în copii digitale sau altfel efemer, urmărind mereu o reflexie trecătoare.
Iosif KIRÁLY (n. 1957) este artist vizual, arhitect și profesor la Universitatea Națională de Arte din București. Practica sa artistică investighează relația dintre percepție, timp, sincronicități și memorie prin fotografie, instalație, desen și video. A inițiat, coordonat și, împreună cu arhitecți, artiști vizuali și antropologi, a participat la proiecte de cercetare legate de schimbările survenite în România post-comunistă: D-platform, RO-Archive, Triak sau Tinseltown. În anii ’80 a activat în rețeaua de mail-art, o mișcare internațională underground inițiată de Fluxus. După 1989 a expus individual și/sau în cadrul grupului subREAL.