Fabien Ghernati este un arhitect francez care desenează ghidându-se după motto-ul „Azi cerneală, mâine mituri”. Zece dintre lucrările sale pe hârtie, în cerneală, au putut fi văzute încă din 3 februarie, în expoziția „Onirique Black and White” de la ARTHUB. Expoziția se încheie pe 27 februarie, după un artist talk care va avea loc sămbătă, 26 februarie.

Cine esti, Fabien Ghernati? Care este moștenirea ta etnică cunoscută sau presupusă? Este ea importantă sau relevantă în vreun fel?

Mă numesc Fabien Ghernati, am 34 de ani, m-am născut și am crescut în Franța, în Bretania, iar în prezent lucrez și locuiesc la Paris ca artist și arhitect. Sunt jumătate francez (din partea celtică de vest), un sfert algerian și un sfert italian. Este important? Nu. E ceea ce e. Dar îmi place ideea de amestec.

Cum te definești, personal și profesional?

Personal și profesional sunt aceeași persoană. Cred că sunt o persoană simpatică, încerc mereu să rămân sincer și mai ales sincer față de mine, dar și față de ceilalți. Uneori raționalizez prea mult și îmi păstrez sentimentele doar pentru mine, dar cu cât cresc, cu atât încerc să le exprim și să le eliberez. Desenul este în mod clar o modalitate de a scoate la iveală sentimentele.

De ce desenezi?

Desigur, pentru că îmi place. Ceea ce îmi place cel mai mult la artă în general este capacitatea de a transporta oamenii în propriile lor lumi, de a le spune povești cu care rezonează. Și ceea ce am descoperit este că toți suntem mișcați într-un fel sau altul de sentimente.

De unde te inspiri?

Inspirația vine evident din lucrurile pe care le trăiesc, gândesc sau visez și este întotdeauna potențată de alte tipuri de artă, cum ar fi muzica, cărțile, cinematograful sau jocurile video. Uneori pot asculta o melodie iar și iar doar pentru că îmi place starea pe care o are sau cuvintele, sau pentru că vreau să extrag o imagine din ea.

Dacă ai putea crea ca orice artist celebru, cum ar arăta stilul și lucrările tale?

Oh, să știi că mi-ar plăcea să fiu dansator, cântăreț și pictor… și îmi reamintesc mereu că nu vei fi un star de rock doar pentru că iubești muzica rock. Așa că încerc să mă concentre pe modul meu de a crea. S-ar putea să evolueze, cred că evoluează mereu.

Ce artiști sunt modelele tale și de ce?

Ca să dau trei exemple:

Îl iubesc pe Gustave Doré pentru legende și dramă.

Îl iubesc pe Mike Mignola pentru umbrele ascuțite și pentru energie.

Îl iubesc pe Yoshitaka Amano pentru dansurile de vis ale liniilor și culorilor sale.

Artiștii care mă fac să călătoresc, să visez și să gândesc sunt artiștii pe care îi iubesc.

Care sunt temele tale preferate cu care lucrezi?

Se tot învârte și se tot învârte, dar îmi place foarte mult să mă gândesc la modul în care partea noastră interioară poate fi scoasă în exterior, la metafore ale exprimării emoțiilor. Se potrivește cu melancolia, violența, senzualitatea… În acest moment notez și schițez multe despre identitate și despre modul în care rețelele sociale au impact asupra ei. Poate câteva desene viitoare despre asta în curând.

Există vreo legătură între arta ta și arhitectura ta? 

Deocamdată nu una evidentă, dar cred că felul în care îmi place să desenez și să construiesc spații cu un fel de dispoziție minimalistă poate fi legat de modul în care îmi place să-mi „simplific” desenele.

Ai un pseudonim artistic? Ai observat artiști LGBTQ+ care au unul? De ce crezi că acest lucru este sau nu necesar, în opinia ta?

Am început cu o poreclă, Kizu, când eram mai tânăr, dar acum merg cu numele meu civil. Da, am observat, însă din partea mea oamenii pot face orice dracu’ doresc cu asta. Nimic nu e bun sau rău, cum spunea domnul William Shakespeare, doar gândirea îl face să fie astfel.

Există vreo legătură între coming out și practica artistică? Dacă da, poți explica?

Nu sunt sigur că există vreo legătură exactă cu asumarea identității. Dar ceea ce este sigur este că atunci când crești și te tot întrebi și realizezi că nu te potrivești cu cerințele vieții cisgender heterosexuale, asta declanșează nevoia de a te exprima într-un mod diferit.

Ai auzit de artivism? Ce este, după părerea ta? Și cum ar trebui să funcționeze artivismul?

Am auzit, da, este o combinație de artă și activism. Pentru mine înseamnă să faci artă într-un mod mai politic, să vorbesc despre subiecte care trebuie puse pe masă și să-i fac pe oameni să gândească și să evolueze (pe calea bună) în raport cu aceste subiecte.

Crezi că un artist trebuie să creeze, să educe sau să provoace? Sau toate? Sau niciuna dintre acestea.

După cum am spus mai devreme, artiștii pe care îi iubesc sunt artiști care mă pot face să gândesc, să simt sau să visez, așa că poate fi vorba de a lucra și cu creația, cu educația sau cu provocarea. Și atunci cred că se întâmplă magia. Apropo de lucrările mele, pentru că asta știu și pentru că nu vreau să pun niciun cuvânt în gura altcuiva, chiar dacă nu este neapărat primul lucru pe care vreau să-l aduc când desenez, este ceva ce-mi place atunci când observ că se întâmplă.

Care sunt cele mai importante lucruri din lume? Care sunt (alte) cauze pentru care crezi că merită să lupți? De ce?

Iată momentul meu Miss Franța … desigur că bucurie și dragoste, evident. A oferi dragoste și a căuta bucurie în tot ceea ce poți face, în fiecare zi, aduce starea de bine. Ce lume minunată dacă toată lumea ar putea avea aceleași șanse și ar putea face asta. Drepturile omului și criza mediului ar trebui să fie subiectele prioritare pentru fiecare țară. Sunt prea multe țări unde dacă cineva nu se încadrează în modelul patriarhal heterosexual devine cetățean de rangul al doilea sau chiar mai rău. Și sunt și prea multe probleme legate de modul în care noi și industriile ne distrugem planeta.

Care este mesajul tău pentru artiști, comunitatea LGBTQAI+, umanitate?

Este în regulă să fii cine ești. Este în regulă să ai nevoi ca toată lumea, să dorești să fii tu însuți, să dorești să iubești și să fii iubit și tu. Așa că rămâi amabil și sincer, chiar dacă uneori violența din fața ta nu te ajută. Sunt conștient că nu toate locurile din lume ne sunt prietenoase, așa că sper că într-o zi vor fi și până atunci sper că aceia care suferă vor găsi o modalitate de a-și găsi un loc sigur și liber.