Ai terminat inițial studii economice și ai lucrat până la 36 de ani într-o companie multinațională de telefonie mobilă, iar în 2009 te-ai hotărât să studiezi grafică la UNArte. Unii oameni nu găsesc niciodată curajul de a renunța la ceea ce fac și a-și urma visul. Tu cum ai reușit să faci asta? Nu ți-a fost teamă?
Dorința de a studia artele, în special grafica, a fost o constantă în viața mea. Am iubit desenul din copilărie, m-a însoțit în permanență. Când însă a venit vremea să urmez o facultate, recunosc că am acceptat să fac o alegere pragmatică, determinată de contextul din acei ani. Dar asta nu mi-a adus și acceptarea, ca dovadă că la un moment dat am decis să studiez din nou, de data aceasta ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Chiar nu a fost o alegere ușoară din anumite puncte de vedere, trebuia să renunț la un trai “așezat”, iar pentru asta, într-adevăr, mi-a trebuit curaj. Teama a fost prezentă doar până în momentul în care am hotârăt să demisionez de la corporație. Apoi totul a venit cumva de la sine, cu o mare bucurie că în sfârșit pot să aloc atâtea ore pe zi unei pasiuni de o viață. Încă păstrez bucuria acestei schimbări radicale, știu că am făcut pasul corect, mi-am aliniat acțiunile cu propria vocație.

Știu că ai studiat prin Erasmus caligrafie și typography timp de un an în Germania, la Universitatea de Arte din Saarbrücken. A fost acesta momentul care te-a apropiat de caligrafie sau știai de la bun început că vrei să faci asta?
Consider că anul petrecut în Germania cu bursa de studii a avut un rol foarte important în ceea ce urma să fac. Plăcerea scrisului o aveam și înainte, dar nu era nicicum conturată dorința de a face caligrafie. Iubeam instrumentele de scris, le colecționam într-o oarecare măsură. Știu că prin școala generală căutam să descopăr scrisuri frumoase în caietele colegilor și reușeam să le imit destul de ușor. Și ulterior admiram scrisul frumos oriunde îl detectam. Dar tipurile de scrieri pe care le-am învățat și practicat în Saarbrücken, la cursurile de caligrafie, m-au determinat atunci să afirm că într-o bună zi și eu voi ajunge la performanța de a scrie caligrafic așa cum ne arăta profesoara Kupferschmid, o specialistă recunoscută în typography. De atunci m-am perfecționat continuu în caligrafie istorică și tehnici de scriere cursivă, noțiuni pe care le și predau, de altfel, la Academia de Caligrafie. Caligrafia este, însă, mai mult decât o formă canonică a literei. Detaliile tehnice se învață cu răbdare și practică multă. Dar dincolo de aceste trăsături, caligrafia vorbește pe mai multe voci. Un text caligrafic poate fascina prin forma grafică și ornamentele literelor, poate atrage prin fluența liniei pe hârtie, curgere în care detectăm măiestria artistului, caligafia poate ademeni privitorul prin semnificația cuvintelor scrise, sau poate stârni curiozitatea și admirația prin forme asemice care fac apel la capacitatea privitorului de a înzestra cu sensuri proprii semne grafice aparent asemănătoare scrisului, dar care sunt total abstracte în înțelesuri.
Bunicul tău, Constantin Dumitru, unul dintre cei mai mari legători de carte din România, era foarte riguros în munca sa și deloc tolerant cu greșelile. Ai preluat această atitudine de la el, sau tu ești mai relaxată, îți dai mai multă libertate în arta ta?
Am avut atât de multe de învățat de la bunicul meu, iar exigența lui era notorie. Ani de zile l-am privit cu ochii mari de admirație vazând cum execută toate lucrările cu precizie, cum nu le lasă până când totul nu era conform așteptărilor lui. A fost cel mai pretențios evaluator al propriilor lucrări, și omul de la care am învățat că adevăratul profesionist își respectă munca și nu livrează decât lucrări fără cusur, de a căror calitate trebuie să fie în primul rând mulțumit el. Am rămas cu acest obicei, de a analiza orice lucrare cu ochi critic. În plus, dacă vorbim de caligrafie, aș spune că nu este cea mai tolerantă atunci când vine vorba de rigoare. Scrisul nu minte, scrisul vorbește imediat despre autorul lui. Orice mișcare care se abate de la fluxul natural al liniei este detectată, orice respirație în contratimp devine vizibilă în literă. Recunosc că pot pica ușor în zona perfecționismului și că de multe ori îmi structurez lucrările de artă în concepte raționale. Dar la fel de bine știu și că o lucrare este evaluată în ansamblul ei, că micile imperfecțiuni sunt nu doar umane, ci aduc farmec și o notă personală, că trăirea artistului, dacă este lăsată să răzbată neîngrădită, ajunge să vorbească mai bine privitorului decât un concept bine structurat, pentru că atinge alte niveluri ale percepției. Așa că în atitudinea mea față de artă mă străduiesc să echilibrez acești doi vectori, dar nu e neapărat cel mai ușor lucru de făcut.
În 2018 ai fondat Academia de Caligrafie, unde oferi cursuri pentru adulți și copii. Pe lângă a ,,scrie frumos’’, tu trebuie să înveți cursanții lucruri ca răbdarea, perseverența sau atenția la respirație și poziție. Cât de receptivi sunt oamenii, atât de obișnuiți cu tastatura telefonului sau a laptopului? Și cu cine lucrezi mai ușor, cu copiii sau cu adulții?
Lucrez cu unii dintre cursanți de câțiva ani, și cel mai mare beneficiu al practicării caligrafiei pe care ei l-au semnalat a fost felul în care au reușit să se observe și să își corecteze anumite obiceiuri. Sunt mult mai conștienți de corpul lor, de gândurile pe care le au și de gradul de relaxare la care ajung când scriu. La fel de bine ajung să își analizeze singuri scrisul și să decidă ce au de îmbunătățit, și reușesc să facă acest lucru indiferent de vârsta pe care o au. Nu le este ușor la început să își acorde timp și să accepte că învățarea presupune și încercare, și eroare. Sunt la fel de încrâncenați uneori și copiii, dar și adulții, atunci când vine vorba de greșeli. Și deși m-aș aștepta să văd că cei mici nu au răbdare, de foarte multe ori adulții au de lucrat mult la acest capitol. Practicarea scrierii într-un ritm personal, fără grabă, dar cu perseverență, este poate cea mai mare provocare a tuturor. Progresele lor în timp în gestionarea răbdării și a abilităților proprii sunt o răsăplată de care mă bucur de fiecare dată împreună cu ei.
Să zicem că nu ai fi lucrat niciodată în marketing, și că ai fi făcut UNArte de la bun început. Crezi că ar fi fost ceva diferit în cariera ta de azi? Te-a ajutat în vreun fel experiența anterioară în ceea ce faci acum?
Am ajuns în acest moment al vieții și carierei mulțumită tuturor experiențelor personale și profesionale trăite. Am învățat enorm de mult în toate etapele prin care am trecut. Cu siguranță că toate cunoștințele acumulate în perioada jobului în marketing și tehnologie mă ajută acum să fiu un artist cu o perspectivă extinsă. Îmi este natural să caut inspirație sau să gândesc proiecte în zona de graniță dintre domenii diferite, așa mi se pare că valorific cel mai bine și onorez deopotrivă experiența dobândită în artă și tehnologie.