Liliana BASARAB (născută în 1979) este artistă vizuală care locuiește și activează în București, dar și-a început cariera în Iași, la începutul anilor 2000 fiind parte din Asociația Vector care organiza Bienala Periferic. Este interesată de problematici de gen, iar practica ei de natură conceptuală cuprinde diverse medii de reprezentare cum ar fi ceramica, obiectele textile, desen și video. Colaborează cu scriitoarea Elena Vlădăreanu la diverse proiecte și a facut parte din colectivul care organizează „Premiile pentru literatură scrisă de femei – Sofia Nădejde”.

Cum integrezi ideea de memorie colectivă în lucrările tale? Este aceasta o formă de arhivare sau o reinterpretare?

Cred în memoria colectivă ca moștenire culturală, iar lucrările mele se inspiră din elemente specifice unei comunități: proverbe, mituri, simboluri sau ritualuri. Anumite lucrări inspirate din mitologie aduc în prim-plan o dimensiune a înțelepciunii colective care transcende generațiile. Sunt, de asemenea, interesată de abordarea memoriei colective ca arhivă culturală vie, tradusă în limbaj vizual, dar reinterpretată în cheie feministă — chestionată, regândită, regurgitată și ‘scuipată’ în forme noi.

Materialitatea este, pentru mine, purtătoare de memorie. În lucrările de ceramică sau textile, materialele folosite poartă cu ele însele o memorie istorică și tactilă. Ceramica, prin natura sa fragilă și perenă, o consider o metaforă pentru o memorie vulnerabilă dar rezilientă, în timp ce textilele reprezintă conexiuni personale, intime. Uneori, materialul devine o metaforă pentru stratificarea amintirilor și interconectivitate — a locurilor, obiectelor și oamenilor.

Memoria colectivă este, pentru mine, strâns legată de corp. Relația dintre corp și memorie, experiențele colective care se încorporează în gesturi sau fragmente simbolice, precum măștile din ceramică, reprezintă o direcție esențială a explorărilor mele. Uneori, lucrările mele pot fi văzute ca un act de recuperare a unor fragmente pierdute sau ignorate din memoria colectivă. Revin la teme din mitologie sau superstiții populare, reînvii simboluri vechi și le reinterpretez într-un context contemporan.

Văd memoria ca un proces fluid, iar memoria colectivă nu este statică, ci în continuă schimbare, iar lucrările mele nu încearcă să o fixeze, ci să o reflecte ca proces viu. Explorez ideea unui dialog între trecut și prezent prin textele, formele și poveștile pe care le integrez. Încerc să creez spații în care memoria colectivă poate fi reinterpretată și reînnoită.

De partea Artemisiei. Instalație obiecte ceramice/gresie glazurată. 2022, © Liliana Basarab

Cât de mult spațiu lași imprevizibilului în procesul tău creativ? Ai lucrări care au luat forme neașteptate?

Consider imprevizibilitatea esențială în procesul artistic pentru a deschide noi perspective și pentru a descoperi soluții neașteptate, dar trebuie echilibrată cu momente de control și stabilitate. Experimentele constante pot deveni obositoare, iar terenul sigur oferă contextul necesar pentru a înțelege și integra ceea ce apare neașteptat. Arta nu este doar despre haos sau risc; este un echilibru între necunoscut și cunoscut, între intuiție și tehnică. Această alternanță creează un proces autentic, în care explorarea capătă sens în cadrul unor direcții clare.

A lăsa spațiu pentru imprevizibil este esențial în proces; nu cred că este suficient să ai doar o idee pe care să o ilustrezi, să o faci vizibilă, să o aduci la suprafață. Cred în idei și concepte care mi se dezvăluie treptat, care îmi opun rezistență, care mă provoacă și care iau forme și direcții neașteptate. Mă atrag contradicțiile, căutările și mai puțin drumurile bătătorite și sigure.

În general, îmbrățisez haosul și sunt prietenă cu accidentele. Prefer să las materia să mă conducă într-un proces aparent haotic și necontrolat. Lucrez cu idei și tehnici care nu mi se supun, care se opun, care îmi pun piedici. Caut întrebări, nu răspunsuri.

În ultimii ani, abordarea mea s-a schimbat. Partea de gestație a unei lucrări a scăzut, la fel ca și autocenzura. În trecut, preferam să fiu foarte sigură de o idee, de un concept, înainte de a începe să lucrez. Acum nu mai sunt atât de strictă. Las procesul să curgă liber, iar conceptele se dezvoltă pe parcurs, în timp ce lucrez. Este ca și cum, vorbind, îți articulezi gândurile. La fel și lucrările mele: ele cresc și prind formă pe măsură ce sunt create. Nu mai simt nevoia unei incubări prelungite.

TALENTUL NU E DEMOCRATIC, ARTA NU E UN LUX (Greierele și furnica). Instalație obiecte ceramice/gresie glazurată, dimensiuni variate,2016-2019 © Liliana Basarab

Cum ai ales temele și designul trofeelor pentru Premiile Sofia Nădejde?

Designul trofeelor nu a fost un simplu exercițiu de estetică, ci o extensie naturală a practicii mele artistice. Am abordat fiecare ediție a Premiilor Sofia Nădejde* ca pe o oportunitate de a reflecta teme din lucrările mele personale, de a integra concepte care mă preocupă profund, cum ar fi introspecția, afirmarea vocii interioare și explorarea identităților feminine.

În proces, am început prin a analiza tema generală a premiilor și semnificația acestora – o celebrare a vocilor feminine și feministe din literatură. Apoi, am adus această idee mai aproape de practica mea artistică, integrând elemente vizuale și materiale care reflectau întrebările și căutările mele personale. Spre exemplu, pentru prima ediție din 2018, inspirația mea din Râsul Meduzei de Helene Cixous a condus la un design care era în același și fragilitate și putere – caracteristici pe care le explorez în lucrările mele.

Trofeele rezultate nu au fost doar obiecte de design, ci piese care spuneau o poveste, care se înscriu într-un discurs mai larg al practicii mele. Am folosit materiale și tehnici care îmi sunt familiare, însă le-am adaptat fiecărei ediții, pentru a sublinia unicitatea fiecărui eveniment. În acest sens, contribuția mea a fost una dublă: ca designer dar mai ales ca artist, oferind fiecărui trofeu o dimensiune conceptuală, ancorată în universul meu creativ.

*Proiectul „Premiile Sofia Nădejde” a fost inițiat în 2018, ultima ediție a fost în 2022, și este dedicat recunoașterii și promovării literaturii scrise de femei în România. Evenimentul central al proiectului este Gala Premiilor „Sofia Nădejde”, care premiază anual cele mai valoroase opere literare feminine. Pe lângă gală, proiectul includea și „Zilele Sofia Nădejde”, un microfestival interdisciplinar ce cuprinde conferințe, proiecții de filme, lecturi și discuții menite să promoveze arta realizată de femei. Proiectul poartă numele Sofiei Nădejde (1856-1946), considerată prima scriitoare feministă din România, cunoscută pentru pledoariile sale în favoarea emancipării femeilor și pentru polemica sa cu Titu Maiorescu privind capacitățile intelectuale ale femeilor.

De partea scriitoarelor. Trofeele Sofia Nădejde © Liliana Basarab

Ce înseamnă pentru tine să creezi artă participativă? Este procesul la fel de valoros ca produsul final?

Abordez proiectele de artă participativă la fel ca pe cele de atelier: fiecare concept poate fi mai bine exprimat printr-o tehnică anume. Din punctul meu de vedere, arta care implică alți participanți poate fi considerată o tehnică, la fel cum este ceramica. Anumite idei sunt mai bine exprimate prin participare colectivă, iar procesul devine la fel de valoros ca produsul final. În arta participativă, interacțiunea cu ceilalți adaugă straturi de semnificație, transformând lucrarea într-un spațiu de dialog și co-creație.

In the silence of my own contemplation. Instalație obiecte ceramice/gresie glazurată, 2024, © Liliana Basarab

Cum te influențează dialogul cu publicul atunci când creezi ateliere participative? Ai avut vreun moment în care acest dialog ți-a schimbat perspectiva asupra unei teme?

Proiectele participative sunt create în colaborare cu alte persoane, cu care împart nu doar deciziile, ci și responsabilitatea și finalitatea lucrării. Scopul acestora diferă de cel al lucrărilor realizate în atelier, pentru că arta participativă presupune mai ales să faci loc contribuțiilor celor care vor construi lucrarea alături de tine. Înseamnă să împărți decizia, bucuriile, dar și stresul, să fii flexibil și prezent.

În practica de atelier, procesul este unul solitar, un dialog interior între idei și întrebări. În schimb, în proiectele participative, trebuie să iei în calcul implicarea creativă a altor persoane. Practic, creezi un cadru care permite co-creația, adaptându-te constant la variabilele aduse de fiecare participant. Acest dialog schimbă dinamica procesului artistic, adăugând noi perspective și o dimensiune comună lucrării.

Ce planuri ai pentru viitor? Ce creezi acum și ce intenții ai pentru anul acesta? 

Anul acesta este pentru mine un spațiu de explorare și experimentare, cu intenția de a lăsa lucrurile să se dezvăluie în ritmul lor. Lucrez la câteva idei care îmi stârnesc curiozitatea și mă provoacă să ies din zona de confort, dar prefer să păstrez surpriza pentru momentul potrivit.

Glaring through myself. Instalație obiecte ceramice/gresie glazurată, 2024 © Liliana Basarab

Coborâre Silențioasă, Acceptare Blândă. Ceramică, gresie albă, gresie gri, glazuri, pigmenți, 2024 © Liliana Basarab