„Cred că este necesar că artiștii să funcționeze ca un liant între comunități. Artiștii, lucrând cu sentimente și emoții, sunt capabili să transmită cel mai eficient mesaje importante și sunt responsabili să îi facă pe oameni să conștientizeze ce presupune prezența fiecăruia dintre noi pe planetă”, spune Alina Marinescu, care, alături de artiști ca Irina Maria Iliescu, Adrian Preda, Andrei Turenici sau Meri The Zu, expune pe faleza de la Eforie Sud, într-un proiect green culture dezvoltat de Forumul Artelor Vizuale. Artă(și ecologie) la Mal(ul) mării este un proiect de artă care reunește energiile creative a cinci artiști contemporani, care se folosesc de artă pentru a ilustra teme ecologice actuale. Creatorii vorbesc în lucrările lor despre peturile și gunoaiele care poluează apa, despre exploatarea turistică irațională, despre practici iresponsabile de vacanță sau despre speciile pe cale de dispariție, alungate și sufocate de vecinătatea cu oamenii.

„Lucrarea Alinei Marinescu, intitulată „Moștenire” ne pune în față o oglindă și ne invocă o realitate tristă. Dacă ne bucurăm că ne rămâne nouă casa bunicilor, e clar că nu ne place să moștenim și datoriile la întreținere. Din păcate, adunăm o notă de plată din ce în ce mai mare, pe care copiii și nepoții noștri se vor chinui din greu să o plătească. Fiecare copac tăiat și fiecare munte de gunoi vine la pachet cu o lipsă și un dezechilibru. Dacă nu ne oprim și nu ne reconsiderăm strategia, vom avea de explicat de ce am transformat parcul în parcare și marea într-un coș de gunoi”, spune curatoarea Ioana Mainescu în textul curatorial.

Alina Marinescu (n. 1988) este ilustratoare și artist vizual care activează în București. A studiat Grafica la Universitatea Națională de Arte din București. Lucrează atât digital, cât și analog, munca ei fiind inspirată de emoțiile și relațiile interumane. Deseori se folosește de metafore vizuale pentru a spune povești sau pentru a exprima idei. Stilul ei este colorat și visător și îi place să combine tehnici. În proiectele sale cele mai recente, mixează diferite materiale și experimentează cu kitsch-ul pentru a-și depăși propriile limite.

 Cum ai descrie arta ta? Ce surse de inspirație ai în lumea artei sau chiar la nivel vizual?

Cred că, prin arta mea, îmi propun să caut dincolo de stratul superficial al lucrurilor, un pic mai în adâncime, atât cât îmi permit resursele și limitele mele. Dacă ar trebui să o descriu, aș spune că este colorată, visătoare și profundă, iar mie îmi place să cred că este și puternică.

Arta este pentru mine un instrument de autocunoaștere. Totodată, din perspectiva privitorului, atunci când ne intersectăm cu lucrările mele, avem sentimentul că ne aflăm în fața unui jurnal deschis. Acest schimb de energie și trăiri se întâmplă întâi în procesul de lucru, între creator și creație, apoi între creație și public. În timpul creației, simt că sunt foarte norocoasă că pot să mă exprim vizual; pentru mine, este și un fel de terapie. Încerc să fac abstracție de public și nu mă gândesc că trebuie să arăt ce fac, pentru că asta m-ar inhiba și m-aș concentra pe cum să explic pe înțelesul celorlalți, lucru care probabil ar diminua autenticitatea lucrării.

Îmi plac foarte mult Louise Bourgeois, David Hockney, Emiliano Ponzi, Joanna Concejo, Mauro Evangelista, René Magritte, Lucian Freud, Kafka, Cărtărescu, Topîrceanu, Carson Ellis, Grickle, Suzana Dan, Alexandru Rădvan, Sorina Vazelina, Kaye Blegvad, Hallith Bates, Phoebe Waller-Bridge și mulți alții.

Bookholder Babes

Ce crezi că te diferențiază de alți artiști și cum crezi că te percepe publicul în peisajul ilustratorilor români?

 Cred că ceea ce mă diferențiază este sinceritatea cu care îmi abordez arta. Drumul cel mai simplu și sigur pentru mine este să explorez interiorul meu, să înțeleg ce se petrece acolo, de ce am anumite stări și cum pot să le traduc astfel încât să mă înțeleg mai bine. Ilustrațiile mele poartă un mesaj pe care îl formulez întâi pentru mine, pe înțelesul meu, ca să mă ajute și să mă încurajeze pe mine. În mod surprinzător, tocmai această abordare personală și sinceră reușește să fie explicită și pentru ceilalți, deoarece mulți oameni se regăsesc în acele lucruri. Asta le face lucrările mele recognoscibile și, cred eu, mai ușor de iubit.

Eu simt că publicul mă apreciază și că găsește arta mea relevantă și ușor de conectat la propriile experiențe. Pentru mine, este o eliberare să pot să arăt ce fac, pentru că în felul acesta comunicarea este dusă mai departe. Este mult mai plăcut și mai constructiv să vorbești cu oamenii prin arta ta decât să vorbești singur.

Munca ta este inspirată din emoțiile și relațiile umane – spui în prezentări – și, dincolo de poveștile pe care le spui prin metafore vizuale, poate ar fi interesant să evocăm modul în care se petrece acest proces și tipurile de porniri sau comportamente care ți-au fost sau ți-ar putea deveni subiect. Este, de pildă, dragostea un subiect prea facil pentru arta contemporană? Un alt loc comun, sentimentele negative – sunt ele un bazin de inspirație predilect?

Nu pot să spun că am o anumită zonă predilectă de interes, cred că tuturor ni se întâmplă să mergem în anumite direcții într-un mod organic. În funcție de perioadele prin care trecem, de experiențele pe care le avem, dezvoltăm disponibilități pentru anumite lucruri, avem receptori mai sensibili la diverși stimuli exteriori. Pentru mine, să vorbesc despre trăirile mele este o soluție terapeutică de a le înțelege, procesa și depăși, în cele din urmă.

Nu cred că un subiect poate fi considerat prea facil, atâta timp cât simți că ai ceva de spus în direcția respectivă sau dacă ai o curiozitate, o atracție spre acea zonă. Chiar dacă rezultatul nu este o revelație pentru lume, poate fi o revelație pentru tine personal și asta mi se pare într-un fel mult mai valoros și constructiv, pe termen lung.

Nu îmi dau seama dacă eu, ca artistă, am o predilecție către exprimarea sentimentelor negative mai degrabă decât cele pozitive. Dacă se întâmplă asta, este tot din nevoia mea de a procesa și înțelege lumea în care trăiesc – vorbesc mai mult despre lucrurile care îmi creează dificultăți.

Ca o paranteză, eu scriu dintotdeauna în jurnal – nu sunt consecventă, dar țin un jurnal, chiar dacă uneori se întâmplă să scriu în el doar de două ori pe an. Acolo am tendința să povestesc doar când traversez perioade grele, uneori mă forțez să scriu și despre lucrurile bune, pentru că mi se pare nedrept să prezint doar lucruri negre. Dar explicația este că scriu despre lucrurile negative pentru că asta mă ajută foarte mult să mă înțeleg și să depășesc momentul. Poate asta e și motivația din spatele alegerii subiectelor artistice.

Atunci când ne simțim bine, suntem mai puțin motivați să ne detașăm și să reinterpretam într-un mod artistic ceea ce ni se întâmplă. Pe când atunci când traversăm perioade negative, simțim mai mult nevoia de a ne apleca asupra lucrurilor care ne rănesc sau ne tulbură și de a le analiza pentru a le descâlci și depăși. Când traversezi acest proces, rămâi cu niște concluzii valoroase, interpretări personale care poate merită să fie împărtășite cu ceilalți și totodată validate. Iar ceea ce rezultă din acest schimb este că la final ne simțim toți un pic mai puțin singuri.

Broșe

Curentul New European Bauhaus propune dezvoltări sustenabile, bazate pe frumos, și asigură un rol central al artistului în procesul de consolidare a comunităților. Cum vezi această perspectivă și cum înțelegi noile responsabilități ale comunităților creative? Ce înseamnă frumos în lumea contemporană?

Cred că este necesar că artiștii să fie implicați în acest proces și să funcționeze ca un liant între comunități. Artiștii, lucrând cu sentimente și emoții, sunt capabili de a transmite cel mai eficient mesaje importante și sunt responsabili să îi facă pe oameni să conștientizeze ce presupune prezența fiecăruia dintre noi pe planetă. Frumos ar trebui să se traducă prin firesc, binele meu, al celor din jur și al mediului în care ne desfășurăm cu toții.

Există litoral românesc și dincoace de Vama Veche pentru publicul tânăr și foarte tânăr? Care ar fi reprezentările tale cu privire la aceasta serie de stațiuni și, în mod special, cu Eforie Sud? Amintiri din copilărie, o adolescență rebelă, o iubire nebună, familiști la nămol…, poate altă istorie?

Mie mi-a plăcut foarte mult să mă plimb pe străzile din Eforie Sud, m-a teleportat un pic în timp și mi-a amintit de verile petrecute la bunici. Mi-au plăcut căsuțele mici și îngrijite, grădinile umbrite și intime. Pare cadrul perfect care te îndeamnă la visare și solitudine, un loc în care te poți retrage să scrii un scenariu de film, o carte sau să desenezi în voie.

Heritage

Ce aduce anul acesta Eforie Colorat în zona de arte vizuale și care ar fi selecția ta, dacă ar fi să recomanzi evenimentul? Desigur, motivarea alegerilor ar aduce un plus de argumente oricui ar dori să se abată anul acesta prin Eforie Sud sau, de ce nu, să-l aleagă premeditat tocmai pentru această ofertă.

Cred că e interesant că expoziția de la Cinemascop reunește artiști diferiți și diversitatea asta ajută ca publicul să rezoneze mai ușor cu arta. Îmi imaginez că o persoană care nu ar fi consumatoare de artă, cu scuza că „nu se pricepe” poate fi surprinsă plăcut să descopere că artă contemporană nu trebuie să fie atât de greu de înțeles și simțit. Faptul că expoziția este amplasată într-un spațiu public o aduce mai aproape de oameni, o face mai tangibilă, iar în felul asta, mesajul ei care este unul de importanță pentru fiecare dintre noi, este mai eficient.