Propagarta a stat de vorbă cu Suzana Vasilescu despre cele mai importante subiecte ale momentului: modificarea printr-o ordonanță de urgență a OG 51/1998, o modificare care propune (pe lângă o majorare de taxe) taxarea galeriilor și a caselor de licitații din cifra de afaceri și care ar avea un impact negativ major, precum și despre implicarea ei ca președinte a Asociației Galeriilor de Artă Contemporană în ajutarea artiștilor refugiați din Ucraina.

Se discută destul de mult, recent, despre schimbările propuse de Proiectul de Ordonanță de Urgență, care vine să modifice legea ce reglementează sistemul de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, mai exact OG 51/1998. Cât de mult vor resimți galeriștii și casele de licitație schimbările? Explică-ne puțin ce înseamnă ele, în concret.

Foarte mult. Despre cei care au scris această ordonanță și această taxare pe care au gândit-o din cifra de afaceri…este clar că-i vorba despre niște oameni care nu au făcut business în viața lor. Noi, galeriile, nu rămânem niciodată cu toți banii, o parte se duc către cel care vinde, o alta către artist, după care plătim o grămadă de taxe. Nu sunt bani care ne intră nouă în buzunar. Oricum suntem o categorie defavorizată, din punct de vedere al banilor, iar când vorbim despre această ordonanță vorbim de fapt despre o suprataxă. Dacă ar fi votată, ne-ar scoate pe toți din business, a doua zi ar trebui să închidem. 99% dintre galeriile și operatorii culturali suntem microîntreprinderi, având de achitat un impozit pe venit de 1% (fie că avem fie că nu avem profit la sfărșitul anului). Faptul că se mai adaugă 2% duce la o taxă de 3% pe venitul microîntreprinderilor culturale, practic singurul sector din economia româneasca mică, sectorul cultural, care ar avea de plătit o taxă de 3 ori mai mare. Înțeleg că această taxă se vrea a fi de fapt o susținere a proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană. Dar nu există precedent european de finanțare a proiectului de capitală culturală din taxarea specială a veniturilor sectorului cultural.

Totuși, sper că nu o să treacă niciodată o astfel de lege. Și cei de la Primăria Capitalei au avut la un moment dat intenția de a pune o taxă pe cifra de afaceri a galeriilor, lucru care chiar nu poate fi acceptat la noi. Sunt câteva galerii în București care se chinuie să supraviețuiască. Nu există o piață reală de artă, adică nu avem sute de colecționari care cumpără constant, avem cheltuieli extrem de mari pentru că avem activitate: organizăm și producem expoziții, albume, mergem la târguri de artă care sunt acoperite în intregime din fonduri proprii. Statul nu ne ajută deloc. ICR-ul, din punctul meu de vedere, este o instituție care nu ar mai trebui să existe, pentru că nu are niciun fel de fonduri. Am apelat la ICR Madrid și ICR Bruxelles pentru susținere la cele două târguri majore de artă din cele două orașe și mi-au spus că nu au cu ce să ne ajute. Vorbim despre o instituție de cultură plasată în afară care ar trebui să promoveze artiștii români și arta românească. Deja aceste instituții nu mai au niciun rol, doar plătesc niște salarii. Niciun institut cultural nu are niciun fel de buget.

Care este rațiunea taxării operatorilor economici din domeniul culturii mai mult, tocmai pentru o „îmbunătățire” a sistemului de finanțare a programelor culturale?

Cred că este dezirabil să finanțezi cultura luând bani de la alte sectoare economice, nu tot de la cultură. Așa cum nu se finanțează sănatătea punând o taxă specială pe activitatea spitalelor private. Sau educația punând o taxă specială pe veniturile grădinițelor și școlilor private. Galeriile, artiștii, casele de licitație și colecționarii ar trebui sa fie principalii beneficiari ai finanțării culturii, pentru că sunt principalii ei consumatori, iar nu cei care plătesc factura finanțării culturii.

Care ar fi, în opinia ta și din experiența pe care ai acumulat-o în piață, un necesar și avantajos pas legislativ în domeniul cultural?

Mai multă susținere de la stat. Mai multe fonduri. Oamenii care ne guvernează să se uite și spre zona culturală mai mult și să ne ajute în mod real, cu finanțări reale. Mai trebuie ușurat și acest proces administrativ extrem de îndelungat pentru a accesa tot felul de fonduri. Este nevoie de mai mult suport pentru vizibilitate internațională. O mai liberă circulație a lucrărilor, adică un proces mult mai ușor prin care ele să vină și să plece din țară. De exemplu, dacă aduci o lucrare temporar în România, pentru o expoziție, trebuie să plătești niște taxe enorme, care se returnează abia când iese lucrarea respectivă din țară, practic niste bani blocați, de care nu te mai poți folosi. Legislația asta nu ne ajută în niciun fel.

Am remarcat tendința galeriilor de a ieși cu expoziții în afara spațiului propriu de expunere. Se gândește și Suprainfinit să organizeze expoziții în muzee sau în spații mai puțin convenționale anul acesta?

Suprainfinit cu siguranță o să iasă din spațiu, dar o să o facă în afara țării. Pregătim proiecte în străinătate, expoziții în tot felul de spații, pe lângă participarea la târguri internaționale de artă. Cred că în țară suntem destul de vizibili cu multele proiecte pe care le avem. Este momentul să facem un pas către exterior, mai mult decât am făcut până acum.
Te-ai numărat printre cei care s-au implicat activ și public în sprijinirea refugiaților ucraineni, mai ales din rolul tău de președinte AGACOR (n.r.: Asociației Galeriilor de Artă Contemporană). Povestește-ne despre artiștii ucrainieni pe care i-ai întâlnit și ajutat în aceste săptămâni.

Eram la Madrid în ziua când a început războiul și am vrut imediat să mă întorc să văd cum pot ajuta. Nu eram deloc conectată la scena culturală din Ucraina, nu știam foarte bine ce se întamplă din punctul acesta de vedere acolo. Datorită faptului că există asociația galeriilor, prin care suntem în permanență conectați, am reușit să reacționăm foarte rapid. A fost ințiativa mea să facem, inițial, un apel că suntem solidari, că susținem artiștii care vor veni ca refugiați, deși nu știam exact cum o să facem asta. Am făcut o adresă de email specială, iar primele mailuri pe care le-am primit au fost chiar de la artiști și de la asociații de la noi care întrebau cum pot să ajute. Fiecare a pus la dispoziție ce resurse avea: apartamente libere sau o rezidență, o cameră, fonduri, orice. Ne-am mobilizat extraordinar, am fost și sunt absolut impresionată de solidaritatea românilor, în general, și a colegilor mei de breaslă. Prima familie de artiști pe care am reușit să o primim a fost în dimineața zilei de 25 februarie. Unii oameni nu veneau cu nimic, aveau doar un rucsac și atât. A fost nevoie de orice, de la haine și adidași, până la cazare.

Cred că am ajutat peste 250 de persoane. Mă bucur că am reușit să creem o rețea. În momentul de față sunt în jur de 20 de artiști ucraineni care stau pe termen mai lung în București, dar cei mai mulți pe care i-am ajutat au fost în tranzit.

În prezent la galerie prezentăm în cadrul proiectului nostru Sequence, care se desfășoară în vitrina galeriei, ideea Daryei Koltsova, Theory of Protection, fiind vorba despre o practică începută în Al Doilea Război Mondial, când oamenii își tapetau geamurile cu scotch ca să se protejeze de cioburile de după explozii. A fost un proiect care a prins foarte bine și s-a viralizat printre institutele culturale vecine. Fix la o lună după începerea războiului, peste 20 astfel de spații au preluat această practică, în semn de solidaritate. Vor fi și mai multe astfel de expoziții, nu doar la Suprainfinit, ci și la alte galerii din București. Vrem să ajutăm concret acești artiști așa că îi vom expune și la târgurile internaționale de artă: Art Brussels, Art Basel și așa mai departe.