Evenimentul CHIT SAU DUBLU a pornit de la inițiativa publicației INFINITEZIMAL, care a realizat antologia de poezie cu același nume a Ioanei Crăciunescu. Dumitrița Răzlog a răspuns plastic provocării lingvistice pe care poezia o lansează, scrie în textul de prezentare Simona Gabriela Noapteș, unul din redactorii publicației. Vorbim, așadar, despre un dublu eveniment, care a avut loc în seara de 9 martie, în spațiul de pe strada Plantelor 58: publicul a avut parte de lansarea antologiei amintite anterior, dar și de deschiderea expoziției semnată de Dumitrița.

Diptych Art Space a devenit, astfel, un văzduh în care constelația primordială a fost cea a prieteniilor. Prietenii care se cristalizează în jurul acelorași credințe, valori și direcții. Prietenii care ar fi în stare să mute munți, și care, mai presus de orice, sunt pregătite să îndeplinească vise – fie că vorbim despre cele sonore, tactile sau cromatice (enumerație realizată tot de Simona, de data aceasta în prefața antologiei Ioanei, apărută la Editura Charmides, la finele anului 2021). Sper că sună „patetic”, seara de 9 martie chiar a fost onirică: pe acordurile din Patetica la pianina electrică adusă de Sebastian-vlad Popa, s-a discutat, citit, și, mai presus de toate, s-au întâmplat frumoase revederi. De exemplu, între Ioana și Dumitrița, care s-au întâlnit prea puțin înainte de eveniment. Totuși, cele două au comunicat de-a lungul travaliului artistic, însă nu oricum, ci printr-un mesager, Simona — un mesager cinstit al literaturii, dornică să își aducă mai aproape două prietene pe care le leagă aceeași dorință de a crea. Observăm, deci, cum nucleul evenimentului, motorul acestuia, a fost echipa INFINITEZIMAL, cu personajele ei neobosite, a căror legături intrinseci sunt sudate de sensurile comune asupra cărora zăbovesc în cercetările și dezbaterile lor recurente. Un grup caracterizat de nevoia continuă de a experimenta, rezultatele manifestându-se într-o tipăritură de jurnalism poetic.

Ioana este actriță, deci creează momente, emoții și contexte; conjuncturi și cadre în care adună oameni (fie că e vorba despre Bulbucata sau despre apartamentul construit de tatăl ei, în anii ’40, în București), ajută la închegarea diverselor proiecte profesionale, dar mai ales a simpatiilor personale, iar emoțiile pe care le creează, atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi, sunt de departe a fi desprinse dintr-o rutină specifică secolului în care trăim. Pentru că Ioana, de fapt, s-a lăsat prinsă într-o perioadă în care toate lucrurile erau făcute mai în tihnă, cu mai mult suflet, dăruire și, evident, răbdare; se poate spune, așadar, că trăiește atemporal, utopic (precum spunea chiar ea în numărul 15 al publicației INFINITEZIMAL: Dar vocația mea este utopia), întrucât nu se înțelege cu tehnologia și consideră că cele mai frumoase întâlniri sunt cele guvernate de simplitate (în același număr al revistei amintit anterior, Ioana considera că simplitatea e cel mai greu lucru pe care îl poți obține din toată pregătirea ta, din toată viața ta), adică în jurul unei mese, având mereu grijă să le țină îmbelșugate – umplute de bucate gătite chiar de ea, după rețete adunate din toate periplurile sale din jurul lumii – iar paharele pline. Astfel, Ioana are un orizont al inspirației amplu și nestingherit, care nu își are originea într-un singur punct, ci se trage din diversele ipostaze ale vieții sale, care cuprinde mai multe paliere artistice – de la arta dramatică, până la literatură și film. Poeziile sale sunt, în consecință, presărate de confesiuni caracterizate de o sinceritate & asumare tăioase, dar și de narațiuni parcă rupte din spectaculoasele cadre ale lui Purcărete; ambele ipostaze fiind așezate atent sub specificul filtru metaforic al poetei.

Dumitrița a trecut prin două alte domenii înainte să se oprească la cel artistic; care pare să i se potrivească cel mai bine. Aflată la a treia facultate, i-a luat aproape două decenii să își găsească curajul să își încerce norocul, pe care l-a găsit în secția de artă murală din cadrul UNArte București. Conștientă de propria-i poziție candidă din zona artelor vizuale, este o prezență care nu se impune prin vanitate, ci întocmai prin opusul acesteia – modestia. Totuși, experiențele dobândite în ulterioarele contexte profesionale (de la drept și până la inginerie) îi conferă o luciditate mai degrabă caracteristică sferelor de competențe „reale”. Precum artiștii care ajung la maturitate deplină înainte să creeze cele mai fluide / lejere compoziții, Dumitrița alege calea „umană” într-un mod premeditat și asumat, optând pentru această turnură abia după ce a trecut prin contexte mai… exacte. Aflată în continue căutări, acest proiect – care a reprezentat și debutul său în scena artistică bucureșteană – i-a conferit un vast câmp de potențiale căi creatoare, unele concretizându-se în expoziția CHIT SAU DUBLU, iar celelalte, așteptând cuminți până la cristalizarea & materializarea lor, în cadrul expozițiilor / proiectelor viitoare. Dumitrița este într-o continuă căutare, caută mereu diverse: de la contexte de întâlniri și discuții, până la mari artiști ai istoriei și teorii mai mult sau mai puțin cunoscute, ajungând să integreze această cercetare și în procesul său creator, scotocind prin felurite materiale și suporturi către rezultatul final. Ajunge, astfel, să lucreze cu gipsuri ale amicilor ei, reviste din arhiva INFINITEZIMAL, obiecte de uz cotidian pe care le introduce în asamblajele sale (farfurii și mâncare á la Daniel Spoerri, metru de croitorie, sticle de băutură etc) dar și intervine in situ sau folosește uleiul pentru a crea diverse texturi pe pânze, toate întru încercarea de a transmite cât mai coerent și susținut emoțiile, gândurile și ideile Ioanei.

Întâlnirea lor personală a fost sărbătorită cu propriile lor creații care trăiseră deja întâlnirea: lucrări ale Dumitriței și lecturi ale Ioanei, glume, râsete și clinchete de pahare. În încheiere, aș lăsa imaginea care mi-a rămas întipărită în minte să vorbească: cele două protagoniste râzând în fața prieteniei care le așteaptă, flancate de asamblajul vizual al Dumitriței și întovărășite de antologia Ioanei.

Cred, astfel, că mă pot hazarda în a spune că într-o lume în care lucrurile o iau tot mai mult razna, iar realitatea devine din ce în ce mai inconfortabilă, prietenia este unul din fenomenele pe care ar trebui să contăm. Ține de o necesitate vitală, specific umană, să avem siguranța că, oricât de incomod devine tangibilul, există câțiva oameni, undeva, care sunt gata să pună umărul la construcția unei enclave, la revelarea unui soare într-o pivniță, o luminiță gata să strălucească pentru oricine caută să o găsească.

CHIT SAU DUBLU, expusă la Diptych Art Space (str. Plantelor nr. 58, București) poate fi vizitată până la finalul săptămânii în curs. Toată lumea este invitată, cu o programare în prealabil (www.facebook.com/diptych.artspace; 0755637266), să descopere cum firul unor prietenii se concretizează, prin „pansarea” unei expoziții de artă vizuală cu o antologie de poezie, a cărui număr de exemplare se micșorează continuu.