Despre expoziția Etaj on wheels „FAST ART FOR SLOW PEOPLE”
Am mers vreo douăzeci de minute de la gară, până să urc scările care duceau către curtea din care pândea mașina ETAJ. Mașina, nu duba! Duba era pe stradă, mașina, în curte. Merg, merg, alte scări, sus pe delușor, galeria mobilă ETAJ on wheels ridicată cu o seară înainte. Fără să existe o legătură cu sensul dat de expresia „a răsări ca ciupercile după ploaie”, vreau totuși să menționez că galeria a răsărit înainte de ploaie, și-a dispărut după ploaie. În fine, Fast art for slow people s-a numit expoziția. A fost gândită de grupul ETAJ și de artiștii invitați, sub forma unui eveniment autohton care pune în mișcare contexte extraverbale. Predominant aici a fost un cadru care „apără și păzește”, care militează pentru captarea unui buchet de simțuri, de la cele de bază, până la cele mai rafinate. Un context în care susură o sărbătoare dionisiacă. A fost o acțiune live, am putea spune happening, dar nu neapărat în sensul dat de Kaprow în 1950, cu toate că demersul a inclus și muzică, și dans, și pictură, și poezie. Starea de spirit creată de oamenii aflați în curte, de lucrări și de galerie în sine, nu a făcut altceva decât să traseze linii prin spațiile punctate ale proiectului înființat în 2019. ETAJ on wheels a fost conceput ca o galerie menită să apară în spații neconvenționale, și să se desprindă de rigiditatea locurilor de expunere tradiționale. Acum a atins un nou punct. Acest tip de evenimente pasagere, perisabile, un fel de „now you see me, now you don’t”, se încadrează într-un registru al artei contemporane pe care o recunoaștem drept artă relațională; un tip de artă bazată pe comunitate. În timp, în jurul comuniunii de artiști vizuali care participă la proiectele semnate ETAJ s-a format o celulă organică. La Iași s-a întâmplat același lucru, s-au strâns oameni care au format, în timpul derulării evenimentului, o micro-comunitate în care au intrat chiar și pentru 24h.
Ne putem gândi că pe titlu se așterne o mantie de ironie fină: fast art, slow people; așa cum pe lucrări a căzut și lumina soarelui, și lumina lunii, la fel au căzut și picăturile de ploaie peste cei rămași să dezasambleze piuliță cu piliuță, plăcile și barele care au găzduit lucrările. În fond, ploaia n-a fost decât o metaforă pentru cortina trasă în urma spectacolului nocturn.
