ICONOFLUX apare în urma unor întrebări recurente:  cum ne putem raporta la prezența simbolurilor creștine în arta contemporană românească? De ce reapar acestea în practicile unor artiști care provin din generații și contexte istorice atât de diferite? Ce rămâne în urma acestor prezențe după ce funcția religioasă explicită a unei reprezentări sau a unui simbol dispare? Și, în plus, ce spun despre noi aceste imagini, ca societate, teoretic, secularizată? Acesta este fundalul pe care s-a cristalizat cercetarea de față, transpusă în proiectul intitulat ICONOFLUX, urmărind să aflăm împreună modul în care iconicul, cu înțeles de reprezentare, de natură religioasă, circulă și reapare în arta românească, începând cu 1970 până în prezent.

Prima configurație a expoziției a fost prezentată în vara acestui an la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în cadrul Praxis! Emergent Curator’s Days. Aducerea expoziției la Arsmonitor, în București, nu reprezintă însă un transfer mot-a-mot al expoziției. Selecția lucrărilor este parțial modificată, unele prezențe fiind accentuate diferit, iar relațiile dintre lucrări sunt reconstruite în raport cu arhitectura spațiului galeriei, fundamental diferită de cea a muzeului. Schimbarea locului modifică proximitățile și intensitatea anumitor relații și face, poate, mai evident caracterul procesual al proiectului.

Ca proiect curatorial tip studiu, expoziția de față este prima dintr-o serie mai amplă, care nu își propune să ofere răspunsuri și concluzii definitive, ci să facă vizibil un spectru larg de posibile corespondențe între generații și contexte istorice diferite, uneori divergente. Privind din prezent înspre trecut, microselecția de artiști evidențiază o serie de tipologii multifațetate ale antinomiei sacru–profan: Horia Bernea, Eva Chapkin, Alexandru Chira, Ion Dumitriu, Florin Mitroi, Gili Mocanu, Anca Mureșan, Ciprian Mureșan, Diana Popuț, Șerban Savu, Mihai Sârbulescu, Bogdan Vlăduță. În această cercetare, tema supusă reflecției urmărește modul în care ceea ce pare sacru transgresează limitele istoriei artei și circumstanțele istorice locale, iar ceea ce pare, la o primă privire, profan, păstrează, adesea, referințe la iconicul sacru.

Apelând la ideea de imagine cu înțeles de iconic dintr-o perspectivă semiologică, având ca suport teoretic ideile lui W. J. T. Mitchell, reprezentarea poate fi înțeleasă mai mult decât ocategorie estetică, aceasta fiind un fenomen activ. Pornind de la conceptul de „turnură a iconicului”, o imagine poate fi percepută ca o interacțiune complexă între aparență și prezență, între ceea ce este vizibil și invizibil, angajând reprezentarea într-o dimensiune culturală, instituțională și de discurs. În acest sens, imaginea devine un agent constitutiv al semnificației și al memoriei, într-un câmp permanent de tensiuni simbolice.

Astfel se poate contura o rețea de analogii între opozițiile generaționale, mediale și tematice, care transcende dimensiunea iconografică explicită. Se poate observa cum apariția simbolurilor sacre constituie o temă recurentă în practica unor artiști care aparțin unor contexte istorice și estetice distincte. Deși funcția acestor imagini diferă de la un caz la altul, uneori făcând referință evidentă la creștinism, alteori fiind abordate în sens profan sau critic, referința la această dimensiune este constantă și posibil definitorie spațiului românesc.

În acest prim capitol al studiului intitulat ICONOFLUX, pot fi subliniate câteva elemente distincte semnificative: afirmarea continuității unei identități creștin-ortodoxe și a unei forme de reziliență culturală (Horia Bernea), documentarea urmelor sacrului în spațiul comun (Ion Dumitriu), recuperarea memoriei ruralității și o reflecție asupra finitudinii și a pragurilor existențiale (Florin Mitroi), repetarea simbolurilor și trimiterilor la tradiția ortodoxă, fundamentală pentru existența umană (Mihai Sârbulescu), articularea unei cosmologii personale, în care relația dintre cuvânt, imagine, natură și cosmos reconfigurează vocabularul vizual creștin (Alexandru Chira), reflecția asupra perenității culturii — arhitectură, artă, poezie — și asupra reperelor acesteia (Anca Mureșan), interogația mistică și metafizică (Gili Mocanu), meditația asupra morții ca prag existențial și spiritual (Bogdan Vlăduță), deconstrucția critică și ironică a reperelor religioase (Ciprian Mureșan), negocierea raportului dintre sacru și profan prin recontextualizarea imaginii religioase în spațiul muncii și al cotidianului (Șerban Savu), gestul artistic ca gest meditativ și cu valențe ritualice (Diana Popuț), reconstrucția sinelui prin memorie, loc și apartenență (Eva Chapkin).

În aceste practici, ceea ce a fost cândva un simbol explicit al sacrului poate părea astăzi golit de înțelesul său inițial, în timp ce alte forme, aparent lipsite de referință la sacru, fac trimiteri indirecte la spiritualitate prin tehnică, citare sau apropriere. Dacă aceste persistențe pot fi considerate definitorii sau chiar specifice culturii vizuale contemporane românești este însă una din ipotezele care va fi verificată pe parcursul edițiilor următoare ale proiectului ICONOFLUX.

Curator: Lina Țărmure

Foto: Arsmonitor

03.09. – 22.10.2026