foto: sculptura „Hidra”, de Costin Ioniță, împrejmuită cu garduri de protecție la Iași, autor necunoscut

În anul 2012, sculptura pe nume „Hidra”, realizată de tânărul sculptor Costin Ioniță (care prezintă o rafinată critică asupra clasei politice postdecembriste, reprezentată printr-un mănunchi de trandafiri ce cresc direct din corpul lui Lenin, așa cum a fost el glorificat statuar de comuniști) a fost expusă pe soclul fostei statui a lui Lenin, din Piața Presei Libere (fosta Piața Scânteii). Soclul, loc încărcat energetic și ideologic, a fost lăsat liber în urma demolării statuii liderului comunist în martie 1990, cu ajutorul unei macarale.

Între 2010 și 2014, o inițiativă culturală unică în peisajul artistic românesc de atunci, intitulată „Proiect 1990” și inițiată de Ioana Ciocan, și-a propus să convertească această încărcătură energetică și ideologică negativă într-una lecuitoare, creatoare de artă liberă și dialog. Astfel, timp de 4 ani, o serie de artiști tineri au umplut golul socului cu lucrări demne de un șir lung de caracteristici: inteligente, ironice, critice, scrutătoare și liberatoare, de la „Ninel” al lui Virgil Scripcariu, care pe mulți i-a lăsat perplecși, până la înfricoșătoarea „Hidră” a lui Costin Ioniță, pentru care facem acum un salt în timp și îi reluăm povestea în februarie 2024.

În data de 21 februarie statuia, expusă acum la Iași în cadrul proiectului Luna Sculptorilor Români, a fost vandalizată cu pumnii și picioarele de o doamnă în vârstă. Filmulețul cu cetățeana înfuriată pe sculptură, despre care credea că este o reprezentare a satanei, a devenit repede viral pe internet, iar reacțiile au explodat, ținându-se lanț de atunci. Bineînțeles, presa a reacționat, odată cu valul de comentarii și distribuiri de pe Facebook. Organele de poliție au luat și ele măsuri, întocmind un dosar penal pentru distrugere.

De atunci, autorul lucrării, Costin Ioniță, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai sculpturii contemporane din România, a dat mai multe declarații, în care explică poziția sa față de întâmplare. Într-un filmuleț postat în data de 23 februarie, după câteva zile în care sculptorul a fost ținta unor comentarii violente și amenințări, venite înspre el mai ales din mediul online, artistul explică sursa vandalismului, și anume instigarea la violență din partea unui politician, printr-un live postat pe TikTok, platformă socială marginală, cunoscută pentru propagarea de fake news, unde se manifestă majoritatea personajelor politice extremiste, cu scopul de a induce oamenilor frică și idei conspiraționiste periculoase. Sculptorul aduce în discuție și miezul problemei cu care ne confruntăm, de fapt: „este trist că oamenii aceștia au ajuns să se radicalizeze, să ajungă într-o zonă de disperare, pentru că asta este, dincolo de răutate și de injurii, este multă frustrare. Ei nu trebuie abandonați, pentru că altfel vor ajunge în ghearele unor politicieni extremiști, care instigă la violență și cenzură.”

Situația ne este extrem de familiară, pentru că anul trecut, o femeie politician specializată tot în conspirații și fake news, a început un scandal atunci când a venit să terorizeze vizitatorii de la Art Safari, în data de 8 septembrie 2023, pretinzând că sunt expuse lucrări de artă sataniste (pare să fie cuvântul care tot apare în discursul acestor oameni lipsiți de decență socială). Toată situația creată a culminat cu o altă rușine suferită de scena artei românești, când Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a amendat Art Safari, curatorul internațional implicat în expoziția cu pricina și a emis un avertisment pentru artistul Paul Baraka (prezent și el la Iași cu sculpturi!). Penibil, dar adevărat.

Sculptura „Hidra” a mai provocat palpitații și prima dată când a fost expusă, în 2012. Totuși, în 2024, întreaga întâmplare ni se pare și mai periculoasă. Arta poate și trebuie să provoace reacții, atât apreciative, cât și dezaprobatoare, pentru că ea prin asta trăiește. Nu putem fi naivi și ignoranți față de istorie, însă, care ne-a arătat de-a lungul său că arta a fost folosită mereu ca instrument politic de temut. Problema apare atunci când arta este terfelită în scopuri extremiste, iar înțelesurile sale măsluite conform idealurilor violente, antisociale, antiumane. Doar ultimii 150 de ani ne dau exemple mai multe decât putem număra.

Într-o perioadă în care nu doar România, dar întreaga Europă gustă din nou veninul unor fenomene de extremă, mediul cultural nu se poate apăra decât continuându-și activitatea și, cum a punctat autorul lucrării vandalizate, asumându-și responsabilitatea (câteodată epuizantă) de a crea proiecte în serviciul public, accesibile tuturor, așa cum sunt Luna Sculptorilor Români de la Iași și tot mai multe proiecte culturale românești de care ne bucurăm în fiecare an, pentru că nu (mai) trăim într-un stat totalitar.