Cercetătorii de la Universitatea Purdue au descoperit cea mai albă culoare acrilică
Ceea ce percepem ca fiind alb, în jurul nostru, nu este cu adevărat niciodată albul pur. O astfel de nuanță nu se întâlnește așa ușor în natură, iar de cele mai multe ori albul pe care îl vedem are foarte multe impurități.
În 16 septembrie, însă, cercetătorii de la Universitatea Purdue din Indiana, au anunțat că au reușit să producă o vopsea acrilică foarte aproape de albul pur și cea mai albă nuanță de alb cunoscută până acum. Descoperirea a intrat rapid în Guiness World Records Book.
Inițiativa a pornit din dorința de a scădea costurile necesare pentru răcirea spațiilor din interior în timpul verii și, totodată, pentru a diminua energia folosită pentru acest lucru. Proiectul a pornit din rațiuni eco-friendly și economice, însă, descoperirea a devenit rapid foarte populară printre artiști.
Cercetătorii și echipa de cercetare au primit, în câteva ore de la anunțarea descoperirii unei formule stabile pentru această nuanță de alb, sute de mesaje de la artiști care își doresc să lucreze cât mai rapid cu această nuanță.
Din fericire, culoarea va fi disponibilă foarte rapid pentru a fi cumpărată, la costuri asemănătoare cu cele cerute pentru alte vopsele albe. Echipa a anunțat că descoperirea lor, vopseaua acrilică albă, va ajunge „la raft” într-un an sau doi.