O profesoară predă pe Tik Tok istoria artei și o face într-o notă foarte amuzantă
Mary McGillivray, profesoară și istoric de artă, e de părere că dragostea și aprecierea pentru artă este o abilitate pe care o înveți și nu cu care te naști. Astfel Mary a pornit proiectul „The Iconoclass” pe platforma TikTok unde îi inițiază într-o notă amuzantă și dinamică pe amatorii artei.
Profesoara a creat definiții amuzante pentru ca oamenii să înțeleagă și să recunoască mai ușor operele marilor pictori din perioada barocă. Iată unele dintre ele:
„Dacă o pictură arată ca haosul din timpul unei pene de curent, unde toată lumea se poticnește în întuneric și există o singură lumină de urgență, este un Caravaggio.
Dacă există cel puțin o persoană care se uită la cameră ca și cum ar fi un personaj din serialul <The Office>, este o lucrare semnată Velázquez.
Dacă există o cameră cu mobilier frumos, o fereastră și femei care dereticesc, este o pictură făcută de Vermeer.„
Dacă vreți să vă îmbogățiți cunoștințele din domeniul artei urmăriți contul de Tik Tok al lui Mary McGillivray apăsând aici.