O scenă cu doi luptători a fost descoperită sub o natură moartă cu flori de Van Gogh
O lucrare „ascunsă” ce înfățișează doi luptători pe jumătate goi, realizată de Vincent Van Gogh în urmă cu 135 de ani, a fost reevaluată de oamenii de știință britanici. În 2012, istoricii de artă au folosit raze X pentru a găsi reprezentarea luptătorilor de sub o „Natură moartă cu flori de câmp și trandafiri”, care fusese inițial atribuită unui artist necunoscut. Cunoașterea perioadei de studii la o academie de artă belgiană i-a ajutat pe cercetători să ajungă la concluzia că atât reprezentarea luptei, cât și pictura de deasupra ei erau realizate de Van Gogh. Mai mult, Van Gogh a făcut referire la lucrarea sa într-o scrisoare către fratele său în 1886, în care a menționat că ar fi pictat doi luptători. Neurocercetătorul Anthony Bourached și fizicianul George Cann, doctoranzi la University College London, au lucrat alături de matematicianul Jesper Eriksson. Toți trei fac parte dintr-o companie numită Oxia Palus, unde lucrează cu ajutorul tehnologiei pentru a readuce la viață picturile ascunse sub alte picturi, printr-un proiect pe care l-au numit „NeoMasters”. Bourached a declarat că echipa sa a folosit un algoritm pentru a analiza pensulațiile lui Van Gogh în sute de picturi, înainte de a folosi acele date pentru a simula modul în care ar fi putut arăta imaginea originală a luptătorilor.
Luptătorii recreați vor fi expuși în această perioadă la Muzeul Luvru din Paris, unde are loc Târgul de Artă Focus.