
Prințul Charles a comandat șapte portrete cu supraviețuitorii Holocaustului
„Pe măsură ce numărul supraviețuitorilor Holocaustului scade, din păcate, dar inevitabil, speranța mea constantă este ca această colecție specială să fie ca o lumină călăuzitoare pe mai departe”, a declarat prințul Charles, adăugând că portretele vor servi și ca o amintire a „celor mai întunecate zile ale istoriei.”
Victime ale lagărelor de concentrare în anii copilăriei, majoritatea suprviețuitorilor Holocaustului prezentați în portrete au peste 90 de ani și locuiesc în Marea Britanie.
Kuhfeld i-a realizat portretul Anitei Lasker-Wallfisch, o muziciană în vârstă de 96 de ani dintr-o familie de evrei germani care a cântat într-o orchestră de prizonieri din lagărul de concentrare de la Auschwitz, iar ulterior a fost ținută în lagărul Bergen-Belsen din Germania. Benney a pictat-o pe Helen Aronson, în vârstă de 94 de ani, o supraviețuitoare a ghetoul Lodz din Polonia.
Portretele vor fi expuse la Palatul Buckingham, în Galeria Reginei, în perioada 27 ianuarie – 13 februarie și la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh, între 17 martie și 6 iunie. Acestea vor fi prezentate și într-un docmentar BBC Two care va fi difuzat pe 27 ianuarie pentru a marca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Documentarul va include interviuri cu supraviețuitorii, care își vor împărtăși experiențele trăite în perioada nazistă.