TOP

Samsung transformă noile lor televizoare în galerii de artă private

Samsung a actualizat gama Lifestyle TV pentru a crea o experiență mai realistă atunci când sunt afișate lucrări artă și fotografii. Aceste televizoare noi au ecrane mate, cu o textură reală care se simte ca pânza sau hârtia la atingere. Cele trei modele disponibile sunt The Frame, The Sero și The Serif. Toate modelele din gamă includ un nou tip de afișare mată care reduce strălucirea, amprentele și reflexiile, astfel încât imaginile și lucrările de artă să arate cât mai natural.

The Frame beneficiază de Art Store, o bibliotecă extinsă de lucrări, care ușurează căutarea, descoperirea și descărcarea acestora; senzor de luminozitate, care ajută la menținerea culorilor naturale ale lucrării de artă, în funcție de iluminarea externă; senzor de mișcare, care presupune dezactivarea Art Mode atunci când persoana nu se mai află în cameră; stocare și afișare a fotografiilor personale; reglare a aspectului și a formatului fotografiei.

The Frame vine în dimensiuni de la 32” la 85”, iar The Serif în dimensiuni de la 43” la 65”. The Sero va putea fi utilizat vertical sau orizontal, având un mod Multi-View. O altă noutate presupune o platformă NFT integrată pentru a descoperi, cumpăra și comercializa artă digitală.

Astfel, prin aceste modele noi, Samsung încearcă să formeze diferite galerii de artă private și să personalizeze experiența utilizatorului.

Post a Comment