TOP

Sculpturi ale lui Ai Weiwei, Rachel Whiteread și alții expuse la Albion Fields din Anglia

Londonezii sau turiștii care caută să combine o evadare în natură cu o expoziție de artă în aer liber vor avea în această vară o nouă destinație de adăugat pe hartă.

Albion Fields este o grădină care se află în Oxfordshire, are peste 200.000 de metri pătrați și este plină cu lucrări ale unor artiști de renume mondial. Parcul de sculpturi este creația dealerului de artă Michael Hue-Williams, care deține proprietatea și pe care se mai află și spațiul de artă, Albion Barn.

Pentru a realiza acest proiect Hue-Williams a încheiat un parteneriat cu patru galerii – Marian Goodman, König Galerie, Lisson Gallery și Goodman Gallery, iar printre susținătorii grădinii se numără Nicholas Serota, Jacob Rothschild, Ed Vaizey, Richard Long și Anish Kapoor.

Vizitatorii Albion Fields au acces la 26 de lucrări ale unor artiști de renume mondial, printre care Alicja Kwade, Ai Weiwei, Rachel Whiteread, Erwin Wurm și David Adjaye. Spre deosebire de alte parcuri de sculptură de această scară, toate lucrările sunt disponibile spre vânzare.

Post a Comment