Un Monet din seria „Nuferilor” scos la licitație de Sotheby’s
Casa de licitații Sotheby’s a dezvăluit o lucrare de mari dimensiuni, „Coin Le Bassin aux Nymphéas” (1918), a pictorului impresionist Claude Monet, care va fi scoasă la licitație luna aceasta. Lucrarea, care face parte din celebra serie a „Nuferilor”, va fi licitată la New York, pe 16 noiembrie, și se estimează că va ajunge la peste 40 de milioane de dolari.
Inspirată de grădina artistului de la Giverny, „Coin Le Bassin aux Nymphéas” face parte dintr-o serie de lucrări create în ultima parte a vieții sale care au înregistrat, la rândul lor, sume foarte mari la licitațiile din ultimii ani. De exemplu, o lucrare provenită din colecția filantropilor Irwin și Xenia Miller a fost vândută de casa de licitații Christie’s, în 2008, pentru suma de 40,9 milioane de lire sterline. În 2018, o lucrare cu nuferi din colecția lui David Rockefeller s-a vândut la aceeași casă de licitații pentru 84 de milioane de dolari. În mai 2021, „Le Bassin aux nymphéas” a fost adjudecat la Sotheby’s pentru 70,4 milioane de dolari.
Nu este prima dată când lucrarea „Coin Le Bassin aux Nymphéas” s-a aflat la licitație. Colecționarul american a achiziționat lucrarea cu suma de 6,7 milioane de dolari, în urma unei licitații de artă modernă și impresionistă organizată de Christie’s. De asemenea, colecționarul a împrumutat recent lucrarea pentru o expoziție dedicată pictorului francez, aceasta ajungând la Muzeul Barberini din Potsdam și Muzeul de Artă din Denver.