Activistul şi artistul disident Ai Weiwei a publicat în urmă cu câteva zile cartea „1000 Years of Joys and Sorrows”, o istorie personală a Chinei moderne şi un autoportret scris în paralel cu povestea familiei sale.

Prin prisma propriilor amintiri, Ai Weiwei scrie povestea tatălui său, poetul Ai Qing, într-un exerciţiu autobiografic de construcţie şi deconstrucţie a memoriei: „Am vrut să spun povestea tatălui meu, pentru ca fiul meu să ştie cine am fost noi şi ce am experimentat ca poet şi ca artist”, scrie Ai Weiwei.

Titlul cărţii „1000 Years of Joys and Sorrows” este inspirat dintr-una din poeziile poetului Ai Qing, iar firul narativ urmăreşte mai puţin parcursul artistic al lui Ai Weiwei, cât mai degrabă mersul în cerc al unui destin conturat de exil, care se reflectă asupra a trei generaţii.

În 2011, artistul a fost arestat de autorităţiile chineze în Beijing înainte de a se urca într-un zbor către Hong Kong şi acuzat de subminarea puterii de stat, acuzaţie similară cu cea pe care o primise tatăl său atunci când a fost arestat pentru prima dată în anii ′30 şi apoi la sfârşitul anilor ′50. Ai Weiwei urma să fie închis timp de 13 ani, însă dispariţia sa din spaţiul public a declanşat la momentul respectiv proteste în întreaga lume, punând presiune asupra statului chinez şi ducând, în cele din urmă, la eliberarea lui după 81 de zile.

Ideea de a-şi scrie memoriile i-a venit în perioada petrecută în detenţie, atunci când şi-a petrecut majoritatea timpului reflectând la propriul trecut, fiind urmărit de regretul că tatăl său nu i-a vorbit niciodată deschis despre experienţele prin care a trecut ca deţinut politic în epoca lui Mao Zedong. Artistul mărturiseşte: „Nu am vrut ca fiul meu să sufere de același regret. Am hotărât că, dacă aș fi eliberat, aș scrie ce știam despre tatăl meu și i-aș spune sincer fiului meu cine sunt, cum este viața, de ce libertatea este atât de prețioasă și de ce autocrația se teme de artă.”